Ioan Cupșa

## **Domnul Ioan Cupșa:**

Domnilor președinți ai Camerelor Parlamentului, Onorați invitați*,

Domnule președinte Emil Constantinescu, Doamnelor și domnilor,

Se împlinesc în aceste zile 30 de ani de la adoptarea Constituției din anul 1991, un act politic de o importanță covârșitoare pentru noi. Un act care a însemnat ruperea definitivă de regimul politic stabilit în anul 1945 în România. Ruperea de organizarea de stat care, prin relațiile sociale impuse, ne-a chinuit, ne-a nefericit pe noi, românii.

Înainte de a continua însă, dați-mi voie să citez din spusele marelui filosof idealist Hegel: „Fiecare țară are Constituția care i se potrivește.”

Constituția din anul 1991 este opera Comisiei constituționale, precum și a unui Parlament transformat în Adunare Constituantă. Parlamentari sprijiniți de experți în drept constituțional au reușit să adopte Legea fundamentală. Merită respectul nostru pentru acest lucru.

Demersul lor este unul criticabil, este imperfect, dar să nu uităm că această constituție, Constituția din anul 1991, ne-a fost nouă utilă.

A devenit o obișnuință să identificăm Constituția folosind expresia „lege fundamentală a unui stat”. Statul și Constituția se condiționează reciproc.

Din punct de vedere istoric, în statul român, să nu uităm, în mai puțin de 70 de ani am avut parte de șase constituții – 1923, 1938, 1948, 1952, 1965, 1991 –, precum și de o revizuire, ulterior, în anul 2003. O fi bine?!

Permiteți-mi, în ceea ce privește aprecierea constituțiilor pe care noi în epoca modernă a statului le-am avut, să citez din cel care este de neuitat, Petre Țuțea, care, cu stilul său inconfundabil, afirma: „Constituția liberală din 1923 nu e o operă, e o capodoperă. Un rege puternic, înfășurat într-un stat al normelor liberale: separația puterilor și libertăți câte dorește nea Niță (...)”