Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2007
other · adoptat
Ioan Dumitru Puchianu
Discurs
## **Domnul Ioan Dumitru Puchianu:**
## Domnule președinte, Domnilor colegi,
Aș vrea să răspund unor colegi care au ridicat în dezbaterile de ieri și de astăzi anumite probleme, și mă refer aici la problema ridicată de doi colegi, ce ține de dreptul de retenție. Facem precizarea că acest drept de retenție a fost avut în vedere de către comisie, care a analizat acest aspect, și vă putem da câteva informații spre știință.
Valoarea estimată a investițiilor statului român în perioada 1957—2005, conform datelor furnizate de conducerea Muzeului Bran, este de 2.305.000 euro, la cursul anual de schimb, fără a lua în calcul lucrările făcute în regie proprie. Însă acest drept de retenție, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, spune următorul fapt: „Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire, și libere de orice sarcini”.
Așadar, rezultă că, în cazul restituirii în natură a acestui castel, statul român nu poate să-și recupereze investițiile, ele putând fi doar deduse, în ipoteza achiziționării acestui imobil de către stat.
În ceea ce privește rezerva colegului deputat Niță privind oportunitatea retrocedării, este un aspect la care nu mă voi referi, însă îi împărtășesc opinia precum că Castelul Bran este un simbol național, iar modul în care instituțiile statului au tratat acest subiect este superficial, dacă nu chiar suspect.
Un alt coleg pune sub semnul subiectivității concluziile comisiei, invocând relațiile mele personale cu președintele consiliului județean. Este un lucru absolut fals, întrucât în actul de retrocedare Consiliul Județean Brașov și președintele consiliului județean nu au nicio responsabilitate. Dacă însă ne referim la implicarea consiliului județean în acea isterie națională privind intenția de cumpărare a castelului Bran la fabuloasa sumă de 60 de milioane de euro, la pledoaria în susținere a valorii de achiziții de către președintele Aristotel Căncescu, lucru mediatizat la nivel național în nenumărate rânduri, rezerva personală exprimată la nivel local nu poate fi calificată ca un conflict deschis cu președintele consiliului județean.
Mai mult, însuși ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, își exprima public dezacordul față de modul în care președintele Aristotel Căncescu a acționat. În acest sens Ministerul Culturii a transmis și o adresă consiliului județean. Concluziile comisiei cum că această intenție de achiziționare a consiliului județean a fost prematură și greșită au fost împărtășite, cu ocazia audierilor, de însuși ministrul culturii, și vă stă la dispoziție stenograma audierii.
Eu aș mai adăuga la aceste concluzii că intenția a fost de natură să vicieze prin prețul oferit, prin starea emoțională, chiar isterică, procesul de negociere, în ipoteza în care statul român ar fi dorit sau ar dori achiziționarea castelului.