Pentru problema în discuție, problema sistemului românesc de învățământ, am putea avea în vedere următoarele tipuri de propuneri: realizarea unui acord politic al partidelor parlamentare și partenerilor sociali pentru susținerea pe termen lung a unei viziuni, a unei strategii și a programelor naționale multianuale pentru dezvoltarea învățământului românesc; realizarea unui acord politic privind salarizarea în sectorul bugetar și în sistemul de învățământ, în particular; dotarea fiecărui elev din România și a fiecărui cadru didactic cu câte un laptop, pe care să poată desfășura programe educaționale și conectarea la internet; realizarea unui acord politic pentru o strategie națională de atragere maximală a fondurilor europene pentru dezvoltarea resurselor umane; promovarea unei legi-cadru privind creșterea capacității administrative, a performanțelor și instituțiilor publice; și, nu în ultimul rând, promovarea metodelor moderne de management organizațional și, respectiv, management de proiect.
Pactul național pentru educație, semnat în 5 martie 2008, este rezultatul unei presiuni politice și mediatice deosebite, care s-a desfășurat pe timp de mai mulți ani. Bine ar fi fost ca un astfel de document să fi fost semnat la începutul mandatului.
În 14 iunie 2005, în Parlament se propunea: realizarea unui acord național privind strategia de dezvoltare a învățământului românesc pentru următorii 20 de ani, fundamentarea acestei strategii pe viziunea asupra evoluției României și pe seturi de principii și valori care se constituie în standarde ale națiunilor lumii civilizate; aplicarea în sistemul de învățământ a metodelor societății educaționale și ale societății informaționale; proiectarea în învățământul de stat a specialităților profesionale, în funcție de prognozele necesarului de resurse ale economiei naționale și ale cererilor viitoare de pe piața muncii, reconsiderarea importanței și rolului disciplinelor umaniste pentru fundamentarea educației copiilor și tinerilor, bazate pe principii și metode ale eticii și moralei, crearea unui plan național pentru garantarea posibilității fiecărui copil și tânăr de a deține un computer și asigurarea șanselor de instruire în domeniul tehnologiei informaționale, definirea și crearea standardelor de calitate în domeniul învățământului, pentru a fi compatibile cu cele ale națiunilor civilizate. Așa ceva se propunea la început de mandat.
Din păcate, însă, inclusiv în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților nu s-a găsit
acordul politic pentru a susține ceea ce în Programul de guvernare s-a aprobat de Parlament ca politici în domeniul învățământului: 10 mai 2005, propunere pentru creșterea performanțelor instituțiilor publice, obiectiv de interes național; 19 aprilie 2005, necesitatea de a fundamenta, bazat pe principii, în mod echitabil, salarizarea în sectorul public; 8 noiembrie 2005, declarație politică referitoare la modul în care se face salarizarea în sectorul bugetar; 2 mai 2006, necesitatea și urgența echilibrării sistemului de salarizare în sectorul public.
Dacă numărăm bine membrii Camerei Deputaților, descoperim că grupurile care depun moțiune azi și mâine pe subiectul învățământului, PSD și PD, sunt majoritare.
Întrebarea de bun-simț este: dacă îngrijorarea acestor partide este atât de mare pentru învățământ, de ce acele lucruri prevăzute în Programul de guvernare și propuse în Parlament încă din primul an de mandat, de ce nu și-au găsit cel puțin susținerea Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, dacă nu chiar a plenului?
Pentru că, vedeți dumneavoastră, să vii și să spui în moțiune: „dobândirea unor abilități noi, precum cele digitale și informaționale”, „cultură tehnologică”, mă scuzați, în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, Proiectul de lege „Un laptop pentru fiecare elev și fiecare cadru didactic” zace din septembrie 2006. Nu se promovează din rațiuni politicianiste, nu pentru că n-ar fi util ca toți copiii din România și cadrele didactice, în întregime, să fie dotate cu laptop-uri. Pe acest subiect, prima declarație politică datează din 16 mai 2006.
În moțiune, distinșii semnatari menționează la un moment dat faptul că, în rapoarte internaționale, România este declasificată față de anii anteriori. Raportul PIRLS pe 2006, care face o evaluare comparativă, din 5 în 5 ani, în mai multe țări, pentru a verifica abilitățile de lectură ale copiilor care termină ciclul primar, spune: „România, în raportul din 2001, se situa peste media internațională. Acum — adică în 2006 —, se află sub medie”. Întrebare: cine oare, dacă nu PSD-ul, a guvernat între 2001 și 2004? Că raportul din 2006 s-a făcut pe cei 5 ani anteriori!
PSD-ul plânge din când în când de grija săracilor din România. Dar, dacă este atât de îngrijorat de săracii din învățământ, întrebarea este următoarea: de ce în 2004 cheltuielile pentru educație erau de 7,9 miliarde lei, iar în 2008 sunt de peste 26 miliarde de lei, în condițiile în care media anuală a inflației, în guvernarea PSD, era 21%, iar în guvernarea Partidului Național Liberal, 7%?
De ce oare colegii semnatari de la PSD în 2004 alocau din produsul intern brut, de 60 de miliarde euro, al României, doar 3,2% pentru învățământ, când acum, în 2008, dintr-un produs intern brut de peste 130 miliarde euro, se alocă 6%? De grijă mare pentru elevi? Întrebarea este: de ce în 2004 cheltuiala/elev, de care acum spun semnatarii moțiunii, cheltuială care ar trebui să urmeze elevul, era de 28 RON, iar acum este de peste 83 RON?!
Stimate doamne și stimați domni, moțiunea, una dintre cele care constituie o ploaie de moțiuni la adresa Guvernului înaintea campaniei electorale, abordează un subiect
important pentru societatea românească, dar în mod politicianist.
Dacă se dorea cu adevărat să se rezolve problemele grele ale sistemului de educație, asta s-ar fi făcut în timp, în cadrul comisiilor de specialitate fie de învățământ, fie cele de buget. Pentru că să vii acum să acuzi Guvernul de ceea ce a făcut sau nu a făcut cât timp tu în comisii și în plen l-ai obstrucționat pare puțin fățărnicie și demagogie!
Făcând o evaluare aritmetică, apreciem următorul lucru: probabil că astăzi PD-ul va vota moțiunea PSD-ului, iar mâine PSD-ul nu va vota moțiunea PD-ului, cel puțin așa reiese din declarațiile liderilor politici.
Dacă ne uităm în ceea ce se propune în moțiuni — și în cea de azi, și în cea de mâine — descoperim că ele au în comun un singur lucru: demiterea ministrului educației. Problema a fost soluționată de Curtea Constituțională, în sensul că o moțiune nu rezolvă o astfel de problemă. Și atunci ne punem întrebarea, noi și cetățenii României care ne urmăresc, de ce s-au mai făcut acum aceste moțiuni? Răspunsul este unul singur: pentru a promova demagogie, populism și, în unele locuri, minciună prin omisiune, în intenția de a atrage capital politic.
Stimați domni, nu mă aștept ca ceea ce v-am spus să vă facă mare plăcere, dar sper sincer că acasă, în intimitatea dumneavoastră, sau între colegi, la partid, veți considera că din cele ce s-au spus multe sunt adevărate, și atunci, așa cum se spune, când vrea cineva să arunce piatra, să vadă primul dacă nu cumva el este cel cu păcat.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.