Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 decembrie 2014
Informare · respins
Georgică Severin
Discurs
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
S-au spus aici foarte multe argumente legate de motivația pentru care cei care comit asemenea fapte abominabile trebuie sancționați. O să încerc însă acum să vin cu un alt punct de vedere, pe care m-aș fi așteptat să-l aud, la fel, de la Ministerul Justiției, atât de prezent în viața noastră publică.
Să fim onești, o bună parte dintre acești oameni sunt bolnavi. E un lucru demonstrat prin analize psihiatrice și toate celelalte.
Domnule secretar de stat, ce pățesc violatorii de copii când ajung în închisoare? Este uman? Este, dacă vreți, potrivit cu un spirit european? Este potrivit cu drepturile omului, la care vă refereați?
Nu cumva o asemenea sancțiune ca cea propusă de colegii noștri poate duce nu neapărat la o reabilitare, dar la o altă șansă decât torturile, maltratările și violurile la care sunt supuși acești pedofili în închisoare? Și știți foarte bine despre ce este vorba.
Am auzit importanți reprezentanți ai justiției române spunând că cea mai mare sancțiune pentru acești violatori și pedofili este ceea ce pățesc în închisoare de la colegii lor. Se poate accepta, se poate spune, dar atunci nu are nicio legătură cu discursul dumneavoastră european.
Eu cred că, dacă vrem să facem, într-un fel sau altul, dreptate, trebuie să găsim metode prin care să împiedicăm asemenea fapte, dar, în același timp, să depășim și faza la care mulți se gândesc.
Eu personal voi vota pentru propunerea colegilor mei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.