Titus Corlățean

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege, stimați colegi,

Este foarte bine că discutăm public această temă, care, da, este un subiect de discuție la nivel european și, bineînțeles, și în România.

Mai întâi însă o precizare: legiferarea în materia instituției căsătoriei și a formelor subsecvente, putem să le numim așa, parteneriatul înregistrat, de exemplu, îl putem numi parteneriat civil, înregistrat juridic, cu consecințe juridice, nu reprezintă o competență comunitară. Ca să fie un lucru foarte clar, nu ține de competența comunitară a Uniunii Europene, este o chestiune de competență națională, fiecare stat membru legiferează potrivit opțiunii naționale și opțiunii unui summum de opțiuni individuale.

Acum, ca să spun de la bun început, eu recunosc că voi rupe un pic disciplina grupului politic european din care fac parte și voi spune de la bun început că viziunea mea pe această temă, foarte serioasă de altfel, este una socialdemocrată, ceva mai conservatoare și un pic mai creștină.

Ca să revin la subiectul respectiv, eu cred, de exemplu, și aici nu vorbim de persoanele de același sex, persoane de sex diferit, vorbim de subiectul în sine, eu cred că statul român, de exemplu, ar fi trebuit și ar trebui să facă mult mai mult pentru consolidarea acelei forme de uniune liberă, care este definită în dreptul românesc în Codul civil, căsătoria, așa cum este ea definită. Pentru că, spre deosebire de această formă care oferă stabilitate societății, din multe puncte de vedere, da, este o realitate și colegul meu care spunea mai devreme, avea o intervenție, da, este o realitate pe care nu putem s-o ignorăm, această formulă pe care viața o demonstrează neînregistrată juridic... Dar, pe de altă parte, există riscuri și, știm bine, sunt argumente pro și contra, o anumită volatilitate a ceea ce ar trebui să însemne stabilitatea socială și consecințele din cauza lipsei de stabilitate – ceea ce astăzi este valabil mâine poate să nu mai fie valabil –, consecințele asupra copiilor, care pot să izvorască din această formulă de uniune liberă neînregistrată juridic, pot fi serioase.

În paranteză fie spus, de exemplu, nu înțeleg de ce trebuie neapărat, ascultând argumentele inițiatorului, să recurgem la o lege și la o înregistrare juridică a parteneriatului civil respectiv pentru a regla chestiuni de natură patrimonială sau succesorală, pentru că indivizii care trăiesc liber au toată libertatea, potrivit și dreptului românesc, de a recurge la acte juridice, la liberalități, la donații, la transfer de patrimoniu, dacă doresc să facă așa ceva. Deci nu există niciun impediment juridic.

Problemele însă..., sensul este un altul pentru acest tip de instituție care, da, funcționează într-o serie de state membre ale Uniunii Europene. Eu însă consider că pentru societatea românească, din foarte multe motive – nu mai am timp să le menționez –, o anumită stabilitate și o anumită acțiune de consolidare în primul rând a instituției căsătoriei, așa cum e ea definită în Codul civil, sunt oportune.