Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 septembrie 2010
procedural · adoptat
Ioan Mang
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Ioan Mang:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Reforma în educație începe cu o autorizație... sanitară”.
Până la începutul noului an școlar mai sunt foarte puține zile. Practic, pregătirile pentru acest moment au intrat în linie
dreaptă atât pentru părinți și copii, cât și pentru profesori și unitățile de învățământ care-și deschid porțile săptămâna viitoare. Informațiile pe care le primesc pe diverse canale arată că și în acest an avem o situație îngrijorătoare la început de an școlar. Foarte multe grădinițe și școli din țară întâmpină serioase probleme în ceea ce privește autorizarea sanitară.
V-aș da un exemplu din județul Bihor. Conform datelor Inspectoratului Școlar Județean Bihor, preluate din massmedia locală, din cele 213 unități de învățământ cu personalitate juridică 27 nu au autorizație sanitară de funcționare, iar 26 sunt în curs de autorizare. De asemenea, din cele 719 unități școlare fără personalitate juridică doar 142 au primit autorizație, restul de 577 nu au obținut, la această oră, avizul sanitar. Un calcul simplu ne arată că mai mult de jumătate din școlile din județul Bihor nu sunt autorizate din punct de vedere sanitar, astfel că ele nu vor putea oferi condițiile optime la începutul noului an școlar. O situație similară se înregistrează și în cazul grădinițelor din județ și nu cred că doar județul Bihor se confruntă cu această problemă. Văd că ea este prezentă în toate județele țării, devenind astfel o problemă națională.
Situațiile cele mai grave se înregistrează în mediul rural. În foarte multe sate, din cauza bugetelor reduse, lucrările de reabilitare la școli și grădinițe sunt în întârziere și nu vor putea fi finalizate în timp util până la debutul anului școlar. Foarte mulți copii de la țară vor merge la grădinițe și școli care nu au dotările necesare pentru a le asigura un confort minim, aș zice elementar: apă curentă, apă potabilă, grupuri sanitare igienice, ca să nu zic că și acolo unde acestea există cu greu pot fi numite toalete într-o țară civilizată.
Mi-e foarte greu să accept că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului tolerează o astfel de situație, mai ales că problema autorizării sanitare a unităților de învățământ este cunoscută nu de ieri sau de azi. Aș fi foarte curios să aflu ce măsuri concrete a luat ministerul pentru a ajuta unitățile de învățământ cu probleme, astfel încât ele să se poată conforma normelor și să poată începe noul an școlar în cele mai bune condiții.
Stimați colegi,
Educația a ajuns în România anului 2010 o prioritate pentru Guvern doar la nivel declarativ. Cum altfel se explică faptul că la un buget și așa insuficient al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, la rectificarea bugetară din luna august, ministerului i-au mai fost luate aproape 500 de milioane de lei?