Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2011
Declarații politice · adoptat
Ioan Mang
Discurs
## **Domnul Ioan Mang:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi are titlul „Testele de evaluare națională – inutile și împovărătoare”.
În declarația mea politică de săptămâna aceasta doresc să-mi exprim solidaritatea cu toți profesorii din învățământul preuniversitar, care, pe bună dreptate, sunt nemulțumiți de noua găselniță „reformatoare” a ministrului Funeriu: testele de evaluare inițială. Acestea au fost prezentate opiniei publice ca fiind o inițiativă originală, cu efecte benefice pentru elevi. În fapt, așa cum au arătat toți profesorii cu care am discutat sau care mi-au scris, testele introduse anul acesta de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sunt complet inutile din punct de vedere educațional și încarcă la fel de inutil norma de lucru a dascălilor.
Testele de evaluare inițială sunt inutile, în primul rând, pentru că elevii evaluați sunt, în mare parte, aceiași care au fost deja evaluați de către aceiași profesori în anul școlar precedent. Personal, nu înțeleg unde este noutatea acestui nou demers și în ce constă progresul. Mai mult decât atât, în mod logic, un singur test nu are cum să-i evalueze mai bine pe elevi decât cele 10 teste susținute în anul școlar anterior. Elevii claselor a IX-a au susținut chiar și un examen de evaluare națională. Contestă oare domnul ministru obiectivitatea acelui examen?
În al doilea rând, subiectele nu sunt unice la nivel național, prin urmare, elevii nu pot fi clasificați, școlile nu pot fi ierarhizate, iar elevii, profesorii și părinții nu pot să realizeze care este nivelul real de pregătire a beneficiarilor educației, raportat la competențele evaluate de examenele naționale.
În al treilea rând, modelele de teste ale ministerului nu acoperă întreaga programă școlară, uneori, nici măcar nu o respectă.
Mai mult decât atât, structura testelor la clasele IX–XII nu are nicio legătură cu structura subiectelor de la examenul de bacalaureat. La clasa a XII-a se evaluează doar o mică parte din materia clasei a XI-a, prin urmare, testul nu poate să evalueze nivelul de pregătire a elevilor pentru bacalaureat.
Trebuie să mai ținem cont și de un alt aspect: din momentul în care au aflat că notele obținute la aceste teste nu se trec în catalog, mulți elevi nu au mai fost interesați de recapitulări, astfel că notele obținute la aceste teste devin irelevante.
Nu în ultimul rând, atâta timp cât predarea la clasă se face după același curriculum educațional învechit și după aceleași manuale „obosite”, mă întreb cum vor fi utilizate rezultatele acestor teste pentru alcătuirea programelor individualizate de predare. Cred că singura noutate în acest sens va fi că ministerul mai introduce o nouă formă, însă fără niciun fond real.
Dincolo de inutilitatea pentru elevi, noile teste ridică mai multe probleme în rândul profesorilor. Modul în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a gândit programele și metodele de remediere a rezultatelor elevilor conduce la discriminări în rândul profesorilor. Deși sunt plătiți la fel, unii au susținut teste la 4, 5 clase sau chiar la mai multe, în timp ce alții nu au avut această obligație, pentru că la disciplinele respective nu s-au susținut teste.