Monitorul Oficial·Partea II·19 septembrie 2003
other · respins
Ioan Timi∫
Discurs
## **Domnul Ioan Timi∫:**
## Domnule pre∫edinte,
## Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Referitor la proiectul de la punctul 71, proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 115/1996, comisia are urm„torul punct de vedere, av‚nd Ón vedere c„ aici este vorba de dou„ propuneri legislative cu care a fost sesizat„ spre dezbatere Comisia juridic„ de disciplin„ ∫i imunit„˛i, iar acestea se refer„ la acela∫i domeniu de reglementare, ∫i anume, Legea nr. 115/1996. Ini˛iativele au fost examinate Ómpreun„ cu ini˛iatorii, av‚nd posibilitatea s„ le promoveze ca amendamente la proiectul de lege. Aceasta era propunerea comisiei, Ónainte de apari˛ia Legii nr. 161/2003.
Œn consecin˛„, colegii no∫tri au putut s„ propun„ ∫i s„ dezbat„, cu ocazia asum„rii r„spunderii Guvernului pentru acea lege, ∫i propunerile pe care le-au f„cut prin aceste propuneri legislative.
Eu v„ spun ce a hot„r‚t comisia. Dup„ dezbateri s-a hot„r‚t, cu majoritate de voturi, ca proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 115/1996 privind declararea ∫i controlul averii demnitarilor, magistra˛ilor, func˛ionarilor publici ∫i a unor persoane cu func˛ii de conducere s„ fie supus spre dezbatere ∫i adoptare plenului Camerei Deputa˛ilor, cu amendamentele admise ∫i cu cele respinse, astfel cum sunt Ón prezentul raport.
Mul˛umesc pentru aten˛ie.
## **Domnul Augustin Lucian Bolca∫**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.