Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2022
Declarații politice · respins
Ioan Vulpescu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Ioan Vulpescu:**
„Digitalizarea memoriei naționale”
Președintele României a promulgat legea pe care am inițiat-o, ce va contribui la mai buna protejare și promovare a culturii și identității naționale.* Această lege clarifică atribuțiile și obligațiile ce le revin instituțiilor publice în materia protejării monumentelor de for public și instituie un regim de protecție mai bun. Totodată, are prevederi care sprijină protejarea și cultivarea memoriei naționale, iar acestea sunt, poate, cele mai importante, deoarece ele constituie un pas important în direcția digitalizării culturii române.
Sunt multe locurile încărcate de istorie și frumos a căror memorie a fost ștearsă cu buldozerul pentru a face loc betonului cenușiu comunist sau oțelului și sticlei capitaliste.* Clădiri în care au trăit sau au creat personalități importante ale vieții culturale, științifice sau politice sau care au găzduit evenimente importante pentru istoria noastră au dispărut pur și simplu, fără a lăsa în urma lor vreo dovadă a ceea ce a fost. O asemenea soartă a avut, de exemplu, casa din București în care a locuit Mihail Sadoveanu, din zona Zambaccian, pe locul căreia s-a ridicat un bloc de locuințe. Destine similare au avut casele memoriale ale lui Perpessicius, Alexandru Rosetti, Maria Bănuș. Un alt imobil ai cărui pereți au văzut și auzit multe până să fie puși la pământ este Palatul Adevărul, în care s-a scris o bună parte a istoriei presei românești; aceasta pentru că aceste imobile nu beneficiau de protecția pe care o meritau și nici de atenția publicului.