Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 septembrie 2000
other
Ulm Nicolae Spineanu
Probleme organizatorice Ñ Florin Buruianã, Victor Fuior
Discurs
## **Domnul Ion Bogdan Tudoran Ñ** _secretar de stat la_
_Ministerul Apãrãrii Naþionale_ **:**
## Domnule preºedinte,
- Vã rog sã-mi mai atrageþi atenþia, spre final, la
- ”Dispoziþiile generale ºi tranzitoriiÒ, da?
Sã reformulãm acest articol, în aceastã lege. Comisia.
Doamnelor ºi domnilor senatori,
Constituþia României garanteazã autonomia bisericii ºi a cultelor religioase, având îndatorirea de a sprijini asistenþa religioasã în armatã, în spitale, în penitenciare ºi în alte instituþii.
În conformitate cu prevederile Constituþiei României, în scopul satisfacerii cerinþelor religioase ale militarilor din sectorul de apãrare, ordine publicã ºi siguranþã naþionalã, precum ºi pentru continuarea tradiþiilor strãmoºeºti ºi aºezarea preoþimii militare în drepturile ºi rânduielile cuvenite, dupã ce Camera Deputaþilor a adoptat Legea clerului militar se impune ca ºi Senatul sã o adopte. Prin adoptarea acestei legi, preoþii militari sunt asimilaþi ofiþerilor superiori, dobândind astfel ºi un statut potrivit pregãtirii lor, care sã le permitã sã-ºi desfãºoare activitatea de asistenþã religioasã în condiþii optime. Acest statut de asimilare a preoþilor militari cu ofiþerii superiori permite respectarea canoanelor bisericeºti ºi porunca Mântuitorului Hristos care a interzis apostolilor sã ridice sabia împotriva cuiva. Ca atare, preoþii militari nu pot purta armã ºi nu pot face vãrsare de sânge în nici o împrejurare.
Potrivit prevederilor prezentei propuneri de act normativ, asistenþa religioasã se desfãºoarã conform rânduielilor bisericeºti, cu respectarea libertãþii de conºtiinþã a militarilor.
Activitatea de prozelitism este interzisã. Asistenþa religioasã cuprinde slujbe sau servicii religioase prilejuite de sãrbãtorile bisericeºti, naþionale, depunerea jurãmântului, Ziua Eroilor, zilele categoriilor de forþe ale armatei, zilele armelor ºi unitãþilor, cât ºi activitãþi de educaþie patrioticã, civicã, moralã ºi religioasã.
În activitatea de asistenþã religioasã, preoþii militari colaboreazã nemijlocit cu ceilalþi factori educaþionali din unitãþi, comandamente ºi garnizoane, se conformeazã ordinelor comandanþilor cãrora li se subordoneazã ºi documentelor de planificare a instruirii militarilor subunitãþilor ºi unitãþilor militare. Alãturi de militari ºi salariaþii civili beneficiazã de asistenþa religioasã a preoþilor militari ºi membrii familiilor acestora care locuiesc în perimetrul unitãþilor militare respective.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.