Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege · retras
Ion Ganea
Discurs
## **Domnul Ion Ganea:**
Mulțumesc, doamna președinte de ședință. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Ziua Armatei Române”.
25 octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire națională, ziua când Armata Română și-a îndeplinit menirea firească, aceea de a readuce în hotarele ei patria care a zămislit-o. Devenită simbol al tuturor bătăliilor și eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care țara își sărbătorește Armata, pe cei care au fost și sunt în slujba ei.
Din 1830, anul înființării Armatei Române Moderne, și până în anul 1951, în tradiția românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituții. Aflată în centrul atenției publice, mai ales după Războiul de Independență, 1877–1878, Armata Română a participat anual la manifestările prilejuite de Ziua Înălțării Domnului, devenită Ziua eroilor după Primul Război Mondial, și la cele dedicate Zilei Naționale.
Ziua Forțelor Armate Române a fost sărbătorită pentru prima dată la 2 octombrie 1951, iar în anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară ziua de 25 octombrie. Devenită simbol al tuturor bătăliilor și eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care țara își sărbătorește Armata și pe cei care au fost în slujba ei.
Astfel, la data de 25 octombrie România sărbătorește Ziua Armatei, ca simbol al păstrării independenței și suveranității naționale. Momentul este unul de evocare a faptelor de arme ale înaintașilor în locuri precum Posada, Rovine, Podul Înalt, Războieni, Călugăreni, Plevna, Smârdan, Mărăști, Mărășești sau Oituz.
Le mulțumesc pentru curajul, eforturile și sacrificiile pe care le fac pentru a apăra interesele și integritatea României, ale poporului român. Aduc un pios omagiu militarilor care au devenit eroii noștri, jertfindu-se pe altarul iubirii de patrie și de neam. Le mulțumesc tuturor militarilor activi ai forțelor terestre, celor aflați în retragere, în rezervă sau veterani și îmi asum să încerc să fac pentru ei un pas spre schimbarea sistemului actual.
Vă mulțumesc, doamna președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.