Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 decembrie 2017
other · retrimis
Ion Ganea
Discurs
## **Domnul Ion Ganea:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Dați-mi voie ca de la această tribună să transmit, în nume personal, condoleanțe Familiei Regale și Dumnezeu să-l aibă în pace pe Majestatea Sa Regele Mihai! Dumnezeu să-l ierte!
Iar celor care astăzi poartă numele de Nicolae: la mulți ani buni!
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Parlamentul României, organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”.
În ciuda diferențelor ideologice și doctrinare care ne despart, ca membri ai diferitelor partide parlamentare, avem totuși o foarte semnificativă trăsătură comună: suntem cu toții membri ai celei mai importante puteri în stat, puterea
legislativă. Avem cu toții onoarea și șansa istorică de a face parte din instituția fundamentală a democrației, Parlamentul României, și suntem cu toții, putere și opoziție, de acord că fără Parlament nu există democrație.
Pe acest fundament consensual, este timpul să ne întrebăm ce vor aceia care de dimineață până seara, pe toate meleagurile de unde..., pe toate căile de comunicare în masă, terfelesc, bălăcăresc, ridiculizează, satirizează la unison Parlamentul în întregul lui ca instituție, precum și parlamentarii de orice fel, bărbați și femei, tineri sau vârstnici, de o orientare politică sau alta, cu o voluptate greu de explicat. Ca și cum cineva ar fi descoperit un nou tip de societate democratică fără Parlament, fără senatori și deputați.
Dacă ar fi vorba numai de o critică constructivă, menită să atenționeze asupra unor aspecte negative referitoare strict la activitatea legislativă, demersurile jurnalistice respective s-ar situa în zona normalității și nimeni nu ar avea nimic de obiectat. Ba, dimpotrivă, sugestiile, fie ele și acide, cu accente pamfletare, oricât de usturătoare ar fi, ar avea o noimă, ar avea rațiunea lor și ar contribui cu siguranță la optimizarea activității Parlamentului în folosul întregii societăți.
Personal, aș fi dispus să nu iau în considerație toate atacurile la adresa noastră și a mea, dar în dialogurile cotidiene din circumscripție au existat și cetățeni care, cunoscându-mi experiențele și exigențele, mi-au atras atenția că acțiunea de discreditare continuă a Parlamentului și a parlamentarilor pare să nu fie chiar haotică și întâmplătoare. Se pare că cineva urmărește ceva. Detractorii Parlamentului cu orice ocazie și cu orice preț ar trebui să-și imagineze ce s-ar întâmpla dacă la toate reuniunile internaționale și din toate structurile asociative ale societăților democratice România ar absenta.
E timpul, ca oameni de bună-credință, să ne întrebăm: sunt normale atacurile la adresa Parlamentului pe teme care excedează atribuțiunilor sale constituționale de for legislativ suprem și unică autoritate legiuitoare a țării? Servesc aceste demersuri consolidării societății democratice? Sau poate exista democrație și fără parlament? Noi știm că numai asigurând creșterea rolului Parlamentului putem progresa, reducând decalajele care încă ne despart de țările dezvoltate ale comunității europene.