Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2017
Declarații politice · respins
Ion Ganea
Discurs
## **Domnul Ion Ganea:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Declarația politică pe care o prezint astăzi se intitulează „25 octombrie – Ziua Armatei Române”.
Ziua Armatei Române este o sărbătoare națională cu ecou special în istoria și sufletul poporului român, simbolizând împlinirea noastră națională. 25 octombrie – zi de glorie și de cinstire pentru eroismul și jertfele prin care, de-a lungul vremii, oștirea noastră și-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, împlinindu-și misiunea nobilă de a apăra unitatea națională și integritatea teritorială a statului român.
La această dată glorioasă, în anul 1944, Armata Română elibera ultima locație românească de sub ocupație străină: orașul Carei. Prin lupte grele, sângeroase și fapte de eroism, Armata Română a reîntregit Transilvania străbună, leagănul națiunii și civilizației românești, din al cărei trup fusese răpită partea de nord-vest, prin odiosul Dictat de la Viena.
Prin urmare, la această măreață sărbătoare, cu ocazia Zilei Armatei Române, se cuvine ca tuturor eroilor neamului și veteranilor de război, care au înfruntat gloanțele și vitejia războiului, celor care și-au dat viața pentru libertatea, unitatea și integritatea României, să le aducem un călduros și pios omagiu și să le transmitem de peste timp gânduri de recunoștință veșnică din partea generațiilor de azi, a noastră, a tuturor.
Armata Română a fost și trebuie să rămână temelia de nezdruncinat a poporului nostru. Este mândria neamului românesc, căreia trebuie să-i redăm demnitatea și finanțarea necesară.
La mulți ani Armatei Române!
Senator Ion Ganea, Circumscripția electorală nr. 38 Tulcea.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.