Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 decembrie 2007
other · respins
Ion Iliescu
Discurs
## **Domnul Ion Iliescu:**
## Doamnelor și domnilor, Dragi colegi,
Săptămâna aceasta are o deosebită încărcătură și semnificație pentru istoria noastră națională. Se împlinesc 18 ani de la victoria Revoluției Române din Decembrie 1989. Această victorie, precum știm, s-a obținut cu un greu tribut de sânge, iar ziua de astăzi, 17 decembrie, marchează 18 ani de la începutul acțiunii de reprimare a demonstranților de la Timișoara, care a continuat și în zilele următoare, până pe 20 decembrie, odată cu ieșirea masivă a muncitorimii timișorene și, apoi, a întregii populații pe străzile orașului, ceea ce a obligat armata să fraternizeze cu populația. Același fenomen s-a repetat și în București. După încercarea de reprimare a tinerilor temerari care au construit baricada de la Intercontinental în noaptea de 21 decembrie 1989, ieșirea muncitorimii bucureștene de la periferiile orașului și îndreptarea unor coloane masive spre centrul orașului l-au forțat pe Ceaușescu să părăsească clădirea Comitetului
Central, să fugă cu elicopterul, imagine care a devenit simbol al victoriei Revoluției Române.
Sigur că acești 18 ani ne impun și un bilanț, așa cum propunea domnul senator Păunescu. Putem constata că, din păcate, perdanții transformărilor pe care le-a cunoscut România în acești 18 ani sunt mai mulți decât beneficiarii acestor transformări, dar acum nu cu acest bilanț vreau să mă ocup, ci vreau să mă limitez la o propunere pe care o fac Senatului României, membrilor Senatului, să păstrăm un moment de reculegere în memoria celor care s-au sacrificat pentru victoria Revoluției Române.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.