Aniversarea celor 10 ani de la aprobarea, prin Referendumul din 8 decembrie 1991, a noii Constituþii a României este, în acelaºi timp, o ocazie de bilanþ ºi un prilej de a medita la viitorul democraþiei ºi al statului de drept din þara noastrã. O constituþie, dincolo de faptul cã este legea fundamentalã ºi fondatoare a statului, este ºi un proiect de viitor.
Adunarea Constituantã aleasã la 20 mai 1990 a avut, din acest punct de vedere, o dublã misiune. Prima a fost aceea de a oferi României o nouã ordine constituþionalã, în concordanþã cu nãzuinþele ºi idealurile Revoluþiei, dar ºi cu valorile lumii civilizate, valori întemeiate pe respectul ºi promovarea drepturilor ºi libertãþilor cetãþeneºti, pe solidaritate ºi justiþie socialã, pe egalitate în faþa legilor. A doua misiune a Adunãrii Constituante a fost aceea de a imagina instituþii ºi mecanisme de funcþionare democraticã a lor, în concordanþã cu nevoile ºi aspiraþiile poporului român, cu obiectivele strategice ale României, crearea unei economii de piaþã funcþionale, reforma sistemului de
protecþie socialã, reforma sistemului de asigurare a securitãþii interne ºi externe, structurarea unei puternice societãþi civile, integrarea europeanã ºi euroatlanticã.
Adoptarea Constituþiei a constituit momentul decisiv al înfãptuirii obiectivului fundamental al Revoluþiei din Decembrie, instaurarea democraþiei ºi a statului de drept din România.
De aceea, un punct esenþial în Platforma-program a Consiliului Frontului Salvãrii Naþionale, elaboratã în primele ore ale Revoluþiei, l-a reprezentat imperativul elaborãrii unei noi Constituþii.
A urmat o fireascã perioadã de tranziþie care a permis crearea premiselor indispensabile structurãrii noului edificiu constituþional. Pasul decisiv în acest sens l-a constituit legiferarea pluralismului politic, prin Decretul-lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 privind constituirea de partide politice.
La fel de important este ºi momentul înfiinþãrii Consiliului Provizoriu de Uniune Naþionalã Ð prima reprezentanþã naþionalã cu caracter pluralist, dupã un lung ºir de regimuri totalitare care s-au succedat în România de la începutul anilor Õ40 ai secolului trecut. C.P.U.N. a reprezentat o formã _sui generis_ de preparlament, cadru original de facilitare a dialogului politic ºi de pregãtire a primelor alegeri libere.
Pluralismul, în întreaga sa complexitate, în special cel politic ºi de opinie, a constituit premisa esenþialã de la care a început sã se desfãºoare procesul constituþional propriu-zis. Prin natura ei, societatea este pluralistã ºi concurenþialã. Negarea acestor caracteristici înseamnã negarea democraþiei.
Pornind de la aceste considerente ºi de la realitãþile rezultate din obiectivele ºi idealurile Revoluþiei Române, am optat pentru elaborarea noii Constituþii în cadrul unei Adunãri Constituante, rezultatã în urma unor alegeri libere care s-au desfãºurat la 20 mai 1990, în temeiul Decretului-lege nr. 92/1990, adoptat de C.P.U.N.
ªi acest decret-lege a constituit o premierã, fiind prima lege electoralã cu adevãrat democraticã care, în plus, avea ºi valoarea unui act constituþional, prefigurând viitorul regim politic constituþional.
Sub primul aspect, ca lege electoralã, s-a considerat esenþialã asigurarea cadrului juridic pentru ca alegerile sã fie libere ºi corecte. S-a optat pentru reprezentarea proporþionalã integralã, ceea ce a favorizat reprezentarea în Parlament a unor partide cu aderenþã socialã incipientã.
Astfel, deºi Frontul Salvãrii Naþionale era dominant în Parlament, au fost reprezentate cele mai semnificative curente politice ce-ºi disputau în 1990 întâietatea în societate. Aceastã reprezentare era fundamentalã pentru asigurarea compoziþiei politice adecvate unei adunãri constituante. De asemenea, opþiunea pentru reprezentarea proporþionalã a favorizat procesul de cristalizare, dezvoltare ºi consolidare ulterioarã a partidelor politice.
Sub cel de al doilea aspect Ð al prefigurãrii viitorului regim constituþional Ð, pe baza Decretului-lege nr. 92 din 1990 s-a constituit Parlamentul României ce a funcþionat atât ca Adunare Constituantã, cât ºi ca legiuitor ordinar, asigurându-se, pe de o parte, baza electivã a mandatului sãu, iar pe de altã parte, gestionarea normativã a treburilor curente ale þãrii.
Totodatã, autoritãþile publice pe care le-a consacrat Parlamentul bicameral, Preºedintele României ºi Guvernul de sorginte parlamentarã ºi responsabil politic în faþa
Parlamentului, au fost receptate ca o bazã de plecare de Adunarea Constituantã, chiar dacã în modalitãþi întru câtva diferite. Decretul-lege nr. 92/1990 a fost caracterizat, de aceea, ºi ca o miniconstituþie. Opþiunea pentru definirea acestui regim era indispensabilã, întrucât erau stabilite autoritãþile publice pentru constituirea cãrora alegãtorii urmau sã se prezinte în alegeri.
Alegerile din 20 mai 1990 au constituit o piatrã de hotar. De la acea datã opþiunile fundamentale ale României se legitimau ºi direcþia de evoluþie se definea cu claritate, deoarece de adoptarea Constituþiei depindea intrarea în normalitate ºi stabilitatea noului regim izvorât în decembrie 1989. Chiar în primele sale ºedinþe, Adunarea Constituantã a ales Comisia de redactare a proiectului de Constituþie, alcãtuitã din parlamentari reprezentând toate partidele reprezentate în Parlament ºi dintr-un grup de experþi fãrã drept de vot.
Din nou, aceastã opþiune a avut o semnificaþie deosebitã. Constituþia din 1991 este singura Constituþie românã elaboratã exclusiv de însuºi legiuitorul constituant. Dacã în cazul celorlalte constituþii, Constituanta a dezbãtut ºi adoptat un proiect elaborat anterior, în afara sa, în cazul Constituþiei din 1991 proiectul de Constituþie însuºi a fost elaborat de Adunarea Constituantã. Aceasta a impus organizarea procesului de elaborare a Constituþiei în douã etape: prima Ð a elaborãrii tezelor dezbãtute ºi adoptate de Adunare; a doua Ð a proiectului propriu-zis, supus la rândul sãu dezbaterii ºi adoptãrii, iar, în final, aprobãrii Constituþiei prin Referendumul din 8 decembrie 1991. A fost cel mai lung ºi complex proces constituþional din istoria þãrii.
Într-o concepþie autentic democraticã, aºezãmântul fundamental al unei þãri trebuie sã fie expresia voinþei autentice ºi suverane a poporului, a opþiunii sale în definirea propriului destin. De aceea, Constituþia noastrã constituie opera exclusivã a puterii constituante ºi a verdictului final al corpului electoral, ca putere originarã. Înainte de elaborarea tezelor, a avut loc la Bucureºti, în octombrie 1990, un seminar internaþional pe teme constituþionale. Este semnificativ acest început pentru deschiderea spre lume, pe care Revoluþia din Decembrie 1989 a inaugurat-o. Îndeosebi, în faza de dezbatere ºi adoptare a tezelor pentru elaborarea proiectului de Constituþie, graþie faptului cã ele au fost rãspândite în strãinãtate, România a beneficiat de pe urma a numeroase puncte de vedere, comentarii ºi sugestii, îndeosebi din partea delegaþiilor Consiliului Europei, Comisiei pentru Democraþie prin Drept de la Veneþia, organismelor ONU de la Geneva, a unor specialiºti din Statele Unite ale Americii, Anglia, Belgia, îndeosebi din Franþa, prin sugestiile primite de la Consiliul Constituþional, Consiliul de Stat ºi chiar a unor grupuri parlamentare, cum a fost cel condus în epocã de actualul Preºedinte Jacques Chirac.
Aceasta a condus la valorificarea atât a tradiþiilor democrate ale constituþionalismului românesc, îndeosebi a Constituþiei din 1923, cât ºi a celor mai avansate soluþii ºi standarde ale þãrilor democrate. Adunarea Constituantã a reuºit, astfel, sã depãºeascã, printr-un efort de conceptualizare colectivã, consecinþele izolãrii impuse de regimul ceauºist faþã de evoluþiile, îndeosebi dupã Al Doilea Rãzboi Mondial, ale regimurilor constituþionale din marile democraþii europene.
Receptivitatea faþã de aceste valori este un merit incontestabil al Adunãrii Constituante. Aºa se explicã asimilarea unor noi instituþii necunoscute în trecutul
constituþional al þãrii, cum sunt Curtea Constituþionalã sau Avocatul Poporului. Dar cel mai semnificativ fapt a fost definirea drepturilor omului, cel mai important capitol al Constituþiei, care reflectã alinierea þãrii la prevederile documentelor internaþionale din acest domeniu, deoarece acesta a constituit unul dintre obiectivele fundamentale ale Revoluþiei Române din Decembrie 1989.
Dupã adoptarea tezelor, date publicitãþii ºi supuse dezbaterii publice, comisia parlamentarã sus-menþionatã a elaborat proiectul de Constituþie. A urmat faza dezbaterii pe articole a celor peste o mie de amendamente formulate atât de parlamentari, cât ºi de Guvern, de alte autoritãþi, de opinia publicã, dupã care Constituþia a fost adoptatã prin apel nominal, cu o semnificativã majoritate.
La Referendumul din 8 decembrie 1991, Constituþia a fost aprobatã cu votul a peste 8 milioane de alegãtori, reprezentând 77,3% din voturile exprimate. Rezultatul Referendumului constituþional a constituit cea mai importantã victorie politicã a românilor dupã Revoluþia din Decembrie 1989.
Perioada celor 10 ani de la intrarea în vigoare a Constituþiei poate fi caracterizatã sub mai multe aspecte: receptarea Constituþiei de cãtre mediul social a fost pozitivã; starea de constituþionalitate a societãþii s-a consolidat treptat; supremaþia Constituþiei nu este astãzi negatã de nimeni, iar regimul constituþional a trecut proba Ð dintre toate, cea mai relevantã Ð a douã alternanþe succesive la putere, pe calea democraticã a urnelor; democraþia constituþionalã din þara noastrã ºi-a dovedit viabilitatea ºi vigoarea.
Nu toate efectele pozitive scontate la adoptarea Constituþiei au fost însã realizate. Este consecinþa faptului cã în perioada care a urmat, procesele de tranziþie, îndeosebi pe plan economic, nu s-au încheiat; mecanismele unei economii moderne, concurenþiale, nu sunt pe deplin implementate; privatizarea marii industrii este în curs; inflaþia nu s-a încadrat încã în limite normale; ºi, lucru extrem de grav, pe fondul unei polarizãri sociale excesive, s-a creat o pãturã socialã extinsã care trãieºte sub limita de sãrãcie. Sãrãcia extremã constituie nu numai un handicap sever pentru consolidarea pieþei interne, dar ºi un factor perturbator al pãcii sociale.
Revoluþia Românã nu a avut loc pentru ca unii Ð o pãturã minoritarã Ð sã se îmbogãþeascã pe cãi obscure, iar cei mulþi sã sufere privaþiuni materiale mai mari chiar decât în regimul anterior.
Controlul acestor fenomene, combaterea cauzelor sãrãciei ºi ale polarizãrii sociale excesive este un obiectiv constituþional rezultat din sistemul drepturilor ºi libertãþilor fundamentale ºi, în acelaºi timp, un obiectiv al Revoluþiei din Decembrie 1989.
Nu pledez împotriva oamenilor de afaceri corecþi care, prin iniþiativã, pricepere managerialã, eforturi ºi chiar asumare de riscuri, concurã la crearea noii economii de piaþã, creând locuri de muncã, valorificând potenþialul de creaþie, resursele materiale ºi umane ale þãrii. Ei sunt factori de progres în societate. Pledez împotriva celor avizi de îmbogãþire pe orice cãi, lipsiþi de scrupule, de respect faþã de criterii legale sau morale.
Societatea este profund afectatã de efectele negative ale unor fenomene precum corupþia, evaziunea fiscalã, constituirea ºi acþiunea tot mai virulentã a unor grupuri de interese care nesocotesc legile þãrii ºi erodeazã coeziunea organismului social.
Lupta împotriva acestor fenomene este o misiune comunã a tuturor organismelor statului ºi a societãþii civile. Aceasta nu se poate rezuma doar la enunþarea de principii sau la sloganuri demagogice. Este nevoie de aplicarea fermã a legilor, de transparenþã ºi control calificat al acþiunilor de privatizare, al sistemului de promovare a licitaþiilor, al activitãþii instituþiilor administraþiei centrale ºi locale, de funcþionare eficientã a justiþiei. Opinia publicã trebuie corect informatã ºi protejatã de diversiunile puse la cale de anumite grupuri de interese care încearcã sã deturneze atenþia de la fondul fenomenelor ºi de la adevãratele lor surse ºi cauze. Este necesarã o acþiune continuã, tenace ºi solidarã pentru apãrarea intereselor societãþii ºi ale cetãþenilor.
Astãzi þara este într-un alt context internaþional decât cel din 1991, când s-a adoptat Constituþia. Suntem în plin proces de îndeplinire a criteriilor de integrare europeanã ºi euroatlanticã. România depune eforturi deosebite pentru armonizarea legislaþiei sale cu cea comunitarã ºi pentru implementarea acquis-ului comunitar, ca ºi pentru îndeplinirea standardelor politice, economice ºi sociale de care depinde primirea þãrii noastre în Uniunea Europeanã ºi în Organizaþia Atlanticului de Nord. Este o opþiune istoricã ce va marca pozitiv destinul þãrii.
De aceea, þinând seama de experienþa acumulatã, în prezent are loc în cadrul clasei politice o dezbatere largã privind modificarea ºi completarea unor prevederi ale Constituþiei. Vreau sã cred cã în cadrul acestei dezbateri publice nu se va pune în nici un fel problema de a pierde ceea ce am cucerit. Nu de schimbarea regimului constituþional poate fi vorba în aceastã dezbatere despre Constituþie, ci despre creºterea eficienþei ºi autoritãþii instituþiilor statului de drept ºi despre aprofundarea ºi consolidarea democraþiei. Cetãþenii României nu vor renunþa niciodatã la îndeplinirea ºi apãrarea idealurilor Revoluþiei Române din Decembrie 1989.
Dupã cucerirea independenþei statului, dupã reîntregirea neamului, Revoluþia Românã a fost cel mai important eveniment politic din istoria þãrii. De aceea, revizuirea Constituþiei nu poate privi decât optimizarea unor structuri, atribuþiuni ºi proceduri decizionale. În societatea modernã viteza de reacþie este esenþialã pentru eficacitatea acþiunii atât la nivel individual, cât ºi colectiv sau statal.
De asemenea, existã un puternic consens naþional în privinþa faptului cã viitorul României este în Uniunea Europeanã ºi în NATO. Practic, nu existã alternative raþionale la aceste opþiuni strategice. Va trebui, inclusiv pe tãrâm constituþional, sã ne pregãtim pentru realizarea acestui obiectiv. Sunt sigur cã, aºa cum am învins împreunã în 1989, cum am reuºit ca prin referendum sã dãm þãrii cea mai democratã Constituþie din istoria sa, vom trata cu maximã seriozitate procesul de adaptare a Constituþiei la noile realitãþi ºi la noile sfidãri ale viitorului, vom consolida instituþiile statului ºi autoritatea sa, vom acþiona cu maximã responsabilitate, spre a ne îndeplini destinul în pace ºi prosperitate. În aceastã dezbatere privitoare la Constituþie, dezbatere eminamente politicã, vor exista, desigur, soluþii diferite asupra strategiilor sectoriale, confruntãri necesare de opinii, luptã de idei asupra opþiunilor fundamentale, însã transpuse juridic în textele Constituþiei, care privesc destinul naþional, nu poate fi vorba decât de unitatea tuturor forþelor politice.
Cu aceastã convingere cred cã trebuie sã abordãm momentul aniversar de faþã.
Trebuie sã fim mândri de ceea ce am înfãptuit în plan politic, în planul democraþiei ºi statului de drept în aceºti 10 ani, sã nu judecãm nedrept nici Constituþia, nici instituþiile statului; sã privim mai atent la noi, la capacitatea noastrã de a înþelege, de a aplica ºi de a apãra prevederile Constituþiei; sã ne bucurãm de faptul cã cetãþenii României gãsesc un sprijin ºi un punct de reper în prevederile Constituþiei noastre, cã se recunosc în ea, în valorile consfinþite de ea. Este dovada cea mai puternicã a faptului cã am creat un instrument legislativ puternic Ð temelie ºi garanþie a democraþiei româneºti.
Acesta este cel mai bun omagiu adus de noi toþi celor care, îmbinând tradiþia cu modernitatea ºi acþionând cu devotament ºi înþelepciune, au elaborat Legea fundamentalã a României, care consfinþeºte ruptura radicalã ºi profundã de trecutul totalitar, pe care nimeni nu-l mai doreºte repetat.
Închei, adresându-vã dumneavoastrã, celor prezenþi aici, în acest moment solemn, cât ºi cetãþenilor României, care, prin acþiunea ºi votul lor, au fãcut posibilã adoptarea Constituþiei, îndemnul de a o respecta neabãtut ºi de a o apãra fãrã ezitare, ca pe suprema garanþie a libertãþii noastre.
Vã mulþumesc pentru atenþie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Nicolae Vãcãroiu · 17 decembrie 2001 · monitorul.ai