Stenogramă plen

## **Domnul Ion Iliescu** Ð _Preºedintele României:_

Domnilor preºedinþi, al Senatului ºi al Camerei Deputaþilor,

Domnule prim-ministru,

Domnule preºedinte al Curþii Constituþionale, Doamnelor ºi domnilor parlamentari, Onoraþi participanþi, Doamnelor ºi domnilor,

Aniversarea celor 10 ani de la aprobarea, prin Referendumul din 8 decembrie 1991, a noii Constituþii a României este, în acelaºi timp, o ocazie de bilanþ ºi un prilej de a medita la viitorul democraþiei ºi al statului de drept din þara noastrã. O constituþie, dincolo de faptul cã este legea fundamentalã ºi fondatoare a statului, este ºi un proiect de viitor.

Adunarea Constituantã aleasã la 20 mai 1990 a avut, din acest punct de vedere, o dublã misiune. Prima a fost aceea de a oferi României o nouã ordine constituþionalã, în concordanþã cu nãzuinþele ºi idealurile Revoluþiei, dar ºi cu valorile lumii civilizate, valori întemeiate pe respectul ºi promovarea drepturilor ºi libertãþilor cetãþeneºti, pe solidaritate ºi justiþie socialã, pe egalitate în faþa legilor. A doua misiune a Adunãrii Constituante a fost aceea de a imagina instituþii ºi mecanisme de funcþionare democraticã a lor, în concordanþã cu nevoile ºi aspiraþiile poporului român, cu obiectivele strategice ale României, crearea unei economii de piaþã funcþionale, reforma sistemului de protecþie socialã, reforma sistemului de asigurare a securitãþii interne ºi externe, structurarea unei puternice societãþi civile, integrarea europeanã ºi euroatlanticã.

Adoptarea Constituþiei a constituit momentul decisiv al înfãptuirii obiectivului fundamental al Revoluþiei din Decembrie, instaurarea democraþiei ºi a statului de drept din România.

De aceea, un punct esenþial în Platforma-program a Consiliului Frontului Salvãrii Naþionale, elaboratã în primele ore ale Revoluþiei, l-a reprezentat imperativul elaborãrii unei noi Constituþii.

A urmat o fireascã perioadã de tranziþie care a permis crearea premiselor indispensabile structurãrii noului edificiu constituþional. Pasul decisiv în acest sens l-a constituit legiferarea pluralismului politic, prin Decretul-lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 privind constituirea de partide politice.

La fel de important este ºi momentul înfiinþãrii Consiliului Provizoriu de Uniune Naþionalã Ð prima reprezentanþã naþionalã cu caracter pluralist, dupã un lung ºir de regimuri totalitare care s-au succedat în România de la începutul anilor Õ40 ai secolului trecut. C.P.U.N. a reprezentat o formã _sui generis_ de preparlament, cadru original de facilitare a dialogului politic ºi de pregãtire a primelor alegeri libere.

Pluralismul, în întreaga sa complexitate, în special cel politic ºi de opinie, a constituit premisa esenþialã de la care a început sã se desfãºoare procesul constituþional propriu-zis. Prin natura ei, societatea este pluralistã ºi concurenþialã. Negarea acestor caracteristici înseamnã negarea democraþiei.

Pornind de la aceste considerente ºi de la realitãþile rezultate din obiectivele ºi idealurile Revoluþiei Române, am optat pentru elaborarea noii Constituþii în cadrul unei Adunãri Constituante, rezultatã în urma unor alegeri libere care s-au desfãºurat la 20 mai 1990, în temeiul Decretului-lege nr. 92/1990, adoptat de C.P.U.N.

ªi acest decret-lege a constituit o premierã, fiind prima lege electoralã cu adevãrat democraticã care, în plus, avea ºi valoarea unui act constituþional, prefigurând viitorul regim politic constituþional.

Sub primul aspect, ca lege electoralã, s-a considerat esenþialã asigurarea cadrului juridic pentru ca alegerile sã fie libere ºi corecte. S-a optat pentru reprezentarea proporþionalã integralã, ceea ce a favorizat reprezentarea în Parlament a unor partide cu aderenþã socialã incipientã.

Astfel, deºi Frontul Salvãrii Naþionale era dominant în Parlament, au fost reprezentate cele mai semnificative curente politice ce-ºi disputau în 1990 întâietatea în societate. Aceastã reprezentare era fundamentalã pentru asigurarea compoziþiei politice adecvate unei adunãri constituante. De asemenea, opþiunea pentru reprezentarea proporþionalã a favorizat procesul de cristalizare, dezvoltare ºi consolidare ulterioarã a partidelor politice.

Sub cel de al doilea aspect Ð al prefigurãrii viitorului regim constituþional Ð, pe baza Decretului-lege nr. 92 din 1990 s-a constituit Parlamentul României ce a funcþionat atât ca Adunare Constituantã, cât ºi ca legiuitor ordinar, asigurându-se, pe de o parte, baza electivã a mandatului sãu, iar pe de altã parte, gestionarea normativã a treburilor curente ale þãrii.

Totodatã, autoritãþile publice pe care le-a consacrat Parlamentul bicameral, Preºedintele României ºi Guvernul de sorginte parlamentarã ºi responsabil politic în faþa

Parlamentului, au fost receptate ca o bazã de plecare de Adunarea Constituantã, chiar dacã în modalitãþi întru câtva diferite. Decretul-lege nr. 92/1990 a fost caracterizat, de aceea, ºi ca o miniconstituþie. Opþiunea pentru definirea acestui regim era indispensabilã, întrucât erau stabilite autoritãþile publice pentru constituirea cãrora alegãtorii urmau sã se prezinte în alegeri.

Alegerile din 20 mai 1990 au constituit o piatrã de hotar. De la acea datã opþiunile fundamentale ale României se legitimau ºi direcþia de evoluþie se definea cu claritate, deoarece de adoptarea Constituþiei depindea intrarea în normalitate ºi stabilitatea noului regim izvorât în decembrie 1989. Chiar în primele sale ºedinþe, Adunarea Constituantã a ales Comisia de redactare a proiectului de Constituþie, alcãtuitã din parlamentari reprezentând toate partidele reprezentate în Parlament ºi dintr-un grup de experþi fãrã drept de vot.

Din nou, aceastã opþiune a avut o semnificaþie deosebitã. Constituþia din 1991 este singura Constituþie românã elaboratã exclusiv de însuºi legiuitorul constituant. Dacã în cazul celorlalte constituþii, Constituanta a dezbãtut ºi adoptat un proiect elaborat anterior, în afara sa, în cazul Constituþiei din 1991 proiectul de Constituþie însuºi a fost elaborat de Adunarea Constituantã. Aceasta a impus organizarea procesului de elaborare a Constituþiei în douã etape: prima Ð a elaborãrii tezelor dezbãtute ºi adoptate de Adunare; a doua Ð a proiectului propriu-zis, supus la rândul sãu dezbaterii ºi adoptãrii, iar, în final, aprobãrii Constituþiei prin Referendumul din 8 decembrie 1991. A fost cel mai lung ºi complex proces constituþional din istoria þãrii.

Într-o concepþie autentic democraticã, aºezãmântul fundamental al unei þãri trebuie sã fie expresia voinþei autentice ºi suverane a poporului, a opþiunii sale în definirea propriului destin. De aceea, Constituþia noastrã constituie opera exclusivã a puterii constituante ºi a verdictului final al corpului electoral, ca putere originarã. Înainte de elaborarea tezelor, a avut loc la Bucureºti, în octombrie 1990, un seminar internaþional pe teme constituþionale. Este semnificativ acest început pentru deschiderea spre lume, pe care Revoluþia din Decembrie 1989 a inaugurat-o. Îndeosebi, în faza de dezbatere ºi adoptare a tezelor pentru elaborarea proiectului de Constituþie, graþie faptului cã ele au fost rãspândite în strãinãtate, România a beneficiat de pe urma a numeroase puncte de vedere, comentarii ºi sugestii, îndeosebi din partea delegaþiilor Consiliului Europei, Comisiei pentru Democraþie prin Drept de la Veneþia, organismelor ONU de la Geneva, a unor specialiºti din Statele Unite ale Americii, Anglia, Belgia, îndeosebi din Franþa, prin sugestiile primite de la Consiliul Constituþional, Consiliul de Stat ºi chiar a unor grupuri parlamentare, cum a fost cel condus în epocã de actualul Preºedinte Jacques Chirac.

Aceasta a condus la valorificarea atât a tradiþiilor democrate ale constituþionalismului românesc, îndeosebi a Constituþiei din 1923, cât ºi a celor mai avansate soluþii ºi standarde ale þãrilor democrate. Adunarea Constituantã a reuºit, astfel, sã depãºeascã, printr-un efort de conceptualizare colectivã, consecinþele izolãrii impuse de regimul ceauºist faþã de evoluþiile, îndeosebi dupã Al Doilea Rãzboi Mondial, ale regimurilor constituþionale din marile democraþii europene.

Receptivitatea faþã de aceste valori este un merit incontestabil al Adunãrii Constituante. Aºa se explicã asimilarea unor noi instituþii necunoscute în trecutul constituþional al þãrii, cum sunt Curtea Constituþionalã sau Avocatul Poporului. Dar cel mai semnificativ fapt a fost definirea drepturilor omului, cel mai important capitol al Constituþiei, care reflectã alinierea þãrii la prevederile documentelor internaþionale din acest domeniu, deoarece acesta a constituit unul dintre obiectivele fundamentale ale Revoluþiei Române din Decembrie 1989.

Dupã adoptarea tezelor, date publicitãþii ºi supuse dezbaterii publice, comisia parlamentarã sus-menþionatã a elaborat proiectul de Constituþie. A urmat faza dezbaterii pe articole a celor peste o mie de amendamente formulate atât de parlamentari, cât ºi de Guvern, de alte autoritãþi, de opinia publicã, dupã care Constituþia a fost adoptatã prin apel nominal, cu o semnificativã majoritate.

La Referendumul din 8 decembrie 1991, Constituþia a fost aprobatã cu votul a peste 8 milioane de alegãtori, reprezentând 77,3% din voturile exprimate. Rezultatul Referendumului constituþional a constituit cea mai importantã victorie politicã a românilor dupã Revoluþia din Decembrie 1989.

Perioada celor 10 ani de la intrarea în vigoare a Constituþiei poate fi caracterizatã sub mai multe aspecte: receptarea Constituþiei de cãtre mediul social a fost pozitivã; starea de constituþionalitate a societãþii s-a consolidat treptat; supremaþia Constituþiei nu este astãzi negatã de nimeni, iar regimul constituþional a trecut proba Ð dintre toate, cea mai relevantã Ð a douã alternanþe succesive la putere, pe calea democraticã a urnelor; democraþia constituþionalã din þara noastrã ºi-a dovedit viabilitatea ºi vigoarea.

Nu toate efectele pozitive scontate la adoptarea Constituþiei au fost însã realizate. Este consecinþa faptului cã în perioada care a urmat, procesele de tranziþie, îndeosebi pe plan economic, nu s-au încheiat; mecanismele unei economii moderne, concurenþiale, nu sunt pe deplin implementate; privatizarea marii industrii este în curs; inflaþia nu s-a încadrat încã în limite normale; ºi, lucru extrem de grav, pe fondul unei polarizãri sociale excesive, s-a creat o pãturã socialã extinsã care trãieºte sub limita de sãrãcie. Sãrãcia extremã constituie nu numai un handicap sever pentru consolidarea pieþei interne, dar ºi un factor perturbator al pãcii sociale.

Revoluþia Românã nu a avut loc pentru ca unii Ð o pãturã minoritarã Ð sã se îmbogãþeascã pe cãi obscure, iar cei mulþi sã sufere privaþiuni materiale mai mari chiar decât în regimul anterior.

Controlul acestor fenomene, combaterea cauzelor sãrãciei ºi ale polarizãrii sociale excesive este un obiectiv constituþional rezultat din sistemul drepturilor ºi libertãþilor fundamentale ºi, în acelaºi timp, un obiectiv al Revoluþiei din Decembrie 1989.

Nu pledez împotriva oamenilor de afaceri corecþi care, prin iniþiativã, pricepere managerialã, eforturi ºi chiar asumare de riscuri, concurã la crearea noii economii de piaþã, creând locuri de muncã, valorificând potenþialul de creaþie, resursele materiale ºi umane ale þãrii. Ei sunt factori de progres în societate. Pledez împotriva celor avizi de îmbogãþire pe orice cãi, lipsiþi de scrupule, de respect faþã de criterii legale sau morale.

Societatea este profund afectatã de efectele negative ale unor fenomene precum corupþia, evaziunea fiscalã, constituirea ºi acþiunea tot mai virulentã a unor grupuri de interese care nesocotesc legile þãrii ºi erodeazã coeziunea organismului social.

Lupta împotriva acestor fenomene este o misiune comunã a tuturor organismelor statului ºi a societãþii civile. Aceasta nu se poate rezuma doar la enunþarea de principii sau la sloganuri demagogice. Este nevoie de aplicarea fermã a legilor, de transparenþã ºi control calificat al acþiunilor de privatizare, al sistemului de promovare a licitaþiilor, al activitãþii instituþiilor administraþiei centrale ºi locale, de funcþionare eficientã a justiþiei. Opinia publicã trebuie corect informatã ºi protejatã de diversiunile puse la cale de anumite grupuri de interese care încearcã sã deturneze atenþia de la fondul fenomenelor ºi de la adevãratele lor surse ºi cauze. Este necesarã o acþiune continuã, tenace ºi solidarã pentru apãrarea intereselor societãþii ºi ale cetãþenilor.

Astãzi þara este într-un alt context internaþional decât cel din 1991, când s-a adoptat Constituþia. Suntem în plin proces de îndeplinire a criteriilor de integrare europeanã ºi euroatlanticã. România depune eforturi deosebite pentru armonizarea legislaþiei sale cu cea comunitarã ºi pentru implementarea acquis-ului comunitar, ca ºi pentru îndeplinirea standardelor politice, economice ºi sociale de care depinde primirea þãrii noastre în Uniunea Europeanã ºi în Organizaþia Atlanticului de Nord. Este o opþiune istoricã ce va marca pozitiv destinul þãrii.

De aceea, þinând seama de experienþa acumulatã, în prezent are loc în cadrul clasei politice o dezbatere largã privind modificarea ºi completarea unor prevederi ale Constituþiei. Vreau sã cred cã în cadrul acestei dezbateri publice nu se va pune în nici un fel problema de a pierde ceea ce am cucerit. Nu de schimbarea regimului constituþional poate fi vorba în aceastã dezbatere despre Constituþie, ci despre creºterea eficienþei ºi autoritãþii instituþiilor statului de drept ºi despre aprofundarea ºi consolidarea democraþiei. Cetãþenii României nu vor renunþa niciodatã la îndeplinirea ºi apãrarea idealurilor Revoluþiei Române din Decembrie 1989.

Dupã cucerirea independenþei statului, dupã reîntregirea neamului, Revoluþia Românã a fost cel mai important eveniment politic din istoria þãrii. De aceea, revizuirea Constituþiei nu poate privi decât optimizarea unor structuri, atribuþiuni ºi proceduri decizionale. În societatea modernã viteza de reacþie este esenþialã pentru eficacitatea acþiunii atât la nivel individual, cât ºi colectiv sau statal.

De asemenea, existã un puternic consens naþional în privinþa faptului cã viitorul României este în Uniunea Europeanã ºi în NATO. Practic, nu existã alternative raþionale la aceste opþiuni strategice. Va trebui, inclusiv pe tãrâm constituþional, sã ne pregãtim pentru realizarea acestui obiectiv. Sunt sigur cã, aºa cum am învins împreunã în 1989, cum am reuºit ca prin referendum sã dãm þãrii cea mai democratã Constituþie din istoria sa, vom trata cu maximã seriozitate procesul de adaptare a Constituþiei la noile realitãþi ºi la noile sfidãri ale viitorului, vom consolida instituþiile statului ºi autoritatea sa, vom acþiona cu maximã responsabilitate, spre a ne îndeplini destinul în pace ºi prosperitate. În aceastã dezbatere privitoare la Constituþie, dezbatere eminamente politicã, vor exista, desigur, soluþii diferite asupra strategiilor sectoriale, confruntãri necesare de opinii, luptã de idei asupra opþiunilor fundamentale, însã transpuse juridic în textele Constituþiei, care privesc destinul naþional, nu poate fi vorba decât de unitatea tuturor forþelor politice.

Cu aceastã convingere cred cã trebuie sã abordãm momentul aniversar de faþã. Trebuie sã fim mândri de ceea ce am înfãptuit în plan politic, în planul democraþiei ºi statului de drept în aceºti 10 ani, sã nu judecãm nedrept nici Constituþia, nici instituþiile statului; sã privim mai atent la noi, la capacitatea noastrã de a înþelege, de a aplica ºi de a apãra prevederile Constituþiei; sã ne bucurãm de faptul cã cetãþenii României gãsesc un sprijin ºi un punct de reper în prevederile Constituþiei noastre, cã se recunosc în ea, în valorile consfinþite de ea. Este dovada cea mai puternicã a faptului cã am creat un instrument legislativ puternic Ð temelie ºi garanþie a democraþiei româneºti.

Acesta este cel mai bun omagiu adus de noi toþi celor care, îmbinând tradiþia cu modernitatea ºi acþionând cu devotament ºi înþelepciune, au elaborat Legea fundamentalã a României, care consfinþeºte ruptura radicalã ºi profundã de trecutul totalitar, pe care nimeni nu-l mai doreºte repetat.

Închei, adresându-vã dumneavoastrã, celor prezenþi aici, în acest moment solemn, cât ºi cetãþenilor României, care, prin acþiunea ºi votul lor, au fãcut posibilã adoptarea Constituþiei, îndemnul de a o respecta neabãtut ºi de a o apãra fãrã ezitare, ca pe suprema garanþie a libertãþii noastre.

Vã mulþumesc pentru atenþie.

## **Domnul Nicolae Vãcãroiu:**

Vã mulþumesc, domnule Preºedinte. Stimaþi colegi,

Salutãm Ð ºi este o omisiune a mea Ð prezenþa la lucrãrile ºedinþei noastre solemne de astãzi a membrilor Guvernului ºi a consilierilor prezidenþiali.

Permiteþi-mi sã dau cuvântul preºedintelui Curþii Constituþionale, domnul Nicolae Popa. Domnule preºedinte, aveþi cuvântul.

## **Domnul Nicolae Popa Ð** _preºedintele Curþii_

## _Constituþionale:_

Domnule Preºedinte al României,

Domnilor preºedinþi ai Camerelor Parlamentului, Domnule prim-ministru, Stimaþi aleºi ai naþiunii române, Doamnelor ºi domnilor,

Curtea Constituþionalã a României, conceputã de cãtre legiuitorul constituant dupã modelul european de justiþie constituþionalã, este creaþia Legii fundamentale, aprobatã prin referendum de poporul român, la 8 decembrie 1991. Controlul constituþionalitãþii legilor are însã în România o tradiþie respectabilã, fiind afirmat încã acum 90 de ani. Acest control a fost recunoscut mai târziu, pe cale constituþionalã, în 1923, în sarcina Înaltei Curþi de Casaþie.

Actuala Constituþie a trecut aceastã competenþã asupra unei autoritãþi specializate de jurisdicþie constituþionalã, separatã de sistemul instanþelor judecãtoreºti ºi independentã faþã de orice altã autoritate publicã.

Noua creaþie a legiuitorului constituant din 1991 a reluat parþial modelul procedural al excepþiei de neconstituþionalitate de dupã 1923. Chiar dacã nu a ajuns într-atât de departe încât sã recunoascã ºi o _actio popularis_ în faþa Curþii Constituþionale, lãrgirea sferei actorilor ce pot ridica excepþia de neconstituþionalitate reprezintã, fãrã îndoialã, un punct de cotiturã faþã de tradiþie. O datã mai mult, noutatea instituþionalã se regãseºte ºi în opozabili-

tatea _erga omnes_ a deciziilor Curþii, ”modelul europeanÒ reuºind, astfel, sã se impunã în chip absolut în tiparul jurisdicþiei constituþionale din România.

Vã rog sã-mi permiteþi sã reamintesc faptul cã ideea înfiinþãrii unei Curþi Constituþionale a întâmpinat ºi unele rezerve în dezbaterile asupra proiectului de Constituþie în Adunarea Constituantã. Au fost exprimate unele temeri legate de faptul cã un atare organ ar putea sã ameninþe autoritatea Parlamentului. Asemenea temeri derivau ºi dintr-un oarecare spirit paseist, vechile instituþii democratice de dinainte de rãzboi exercitând încã o puternicã atracþie în rândul parlamentarilor.

S-a ajuns pânã la urmã la un compromis care a avut consecinþe directe asupra competenþelor Curþii Constituþionale ºi a efectelor deciziilor sale. Între acestea, poate fi menþionatã soluþia constituantului privitoare la posibilitatea respingerii obiecþiei de neconstituþionalitate reþinute de Curte, prin votul a douã treimi din membrii fiecãrei Camere. Aceste rezerve s-au manifestat ºi dupã organizarea Curþii, în 1992, societatea româneascã Ð atât cea politicã, dar ºi mecanisme ale societãþii civile Ð percepând mai greu ºi uneori distorsionat controlul de constituþionalitate realizat de o instituþie autonomã ºi independentã. Treptat însã Curtea Constituþionalã a început sã fie apreciatã, iar deciziile sale sã constituie nu numai soluþii de conformitate cu normele ºi principiile constituþionale, dar ºi fundamente pentru o doctrinã a justiþiei constituþionale româneºti.

Atribuþiile Curþii Constituþionale sunt fixate în mod riguros în Constituþie. Acestea constau în controlul constituþionalitãþii legilor înainte de promulgarea acestora ºi a regulamentelor Parlamentului, soluþionarea excepþiilor ridicate în faþa instanþelor judecãtoreºti privind neconstituþionalitatea legilor ºi ordonanþelor, controlul modului de respectare a procedurii pentru alegerea Preºedintelui României ºi confirmarea rezultatului sufragiului, constatarea existenþei împrejurãrilor care justificã interimatul în exercitarea funcþiei de Preºedinte al României, urmãrirea respectãrii procedurii pentru organizarea ºi desfãºurarea referendumului ºi confirmarea rezultatului acestuia, verificarea îndeplinirii condiþiilor pentru exercitarea iniþiativei legislative de cãtre cetãþeni, rezolvarea contestaþiilor care au ca obiect neconstituþionalitatea unui partid politic ºi avizul consultativ pentru propunerea de suspendare din funcþie a Preºedintelui României.

Pentru a putea sã-ºi exercite aceste atribuþii Curtea trebuie sã fie sesizatã potrivit procedurilor legale. Curtea se pronunþã din oficiu numai asupra iniþiativelor de revizuire a Constituþiei. Asemenea atribuþii sunt, în general, întâlnite ºi în reglementãrile privind controlul de constituþionalitate în þãri din Europa, Asia, Africa sau America de Sud.

Aceste atribuþii izvorâte, repet, direct din Constituþie trebuie recunoscute cu valoarea lor de norme cu forþã supremã de cãtre celelalte autoritãþi. În aceastã luminã, unele tentative de golire de conþinut a normelor constituþionale, de restrângere a atribuþiilor Curþii sau de nerecunoaºtere a obligativitãþii deciziilor sale nu pot în nici un fel sã serveascã pragmatismul instituþional care a animat acþiunea legiuitorului constituant.

O curte constituþionalã va fi întotdeauna expusã unor remarci mai mult sau mai puþin critice, ceea ce este de înþeles atâta timp cât deciziile sale nu pot sã facã pe plac tuturor pãrþilor interesate.

Dintr-un alt punct de vedere, este posibil ca uneori soluþiile Curþii sã nemulþumeascã datoritã ºi unei analize mai puþin aprofundate a circumstanþelor cauzei, lucru care determinã, de altfel, Curtea sã revinã uneori la propria sa jurisprudenþã. Din aceastã perspectivã, Curtea nu poate decât sã accepte remarcile critice.

Dar atunci când, în cazuri izolate, ce-i drept, în care intrã în joc interese partizane, se pune sub semnul întrebãrii instituþia ca atare, critica merge mult prea departe. În fond, arãta de curând preºedinta Tribunalului Federal Constituþional German, un stat democratic poate exista, desigur, ºi fãrã o justiþie constituþionalã, dar nimeni nu poate pune în discuþie problema justiþiei constituþionale într-un stat în care ea existã deja, fãrã a fi suspectat de idei totalitare.

Curtea Constituþionalã considerã cã autoritãþile publice trebuie sã-ºi acorde mai mult respect, iar toate sã-ºi îndeplineascã atribuþiile în deplinã consideraþie faþã de drepturile fundamentale ale cetãþeanului. Poporul român care a adoptat prin referendum Constituþia a dorit sã aibã statul sãu constituþional ºi o guvernare democraticã bazatã pe lege ºi pe preeminenþa dreptului asupra violenþei ºi anarhiei.

În cei aproape 10 ani de existenþã, Curtea Constituþionalã a subliniat în nenumãrate rânduri cã existã limite în exercitarea controlului de constituþionalitate. Curtea nu ºi-a asumat sarcinile celorlalte autoritãþi publice. În foarte multe din cele peste 2.500 de decizii pronunþate în acest rãstimp, Curtea a precizat cã nu este un substitut de legiuitor ºi nici nu soluþioneazã ea litigiile în locul judecãtorului fondului. Deºi acþioneazã de multe ori într-o ”zonã griÒ, la confluenþa dintre lege ºi politicã, trebuie sã mãrturisim cã, spre lauda politicii, factorii de putere nu au exercitat vreodatã presiuni asupra Curþii, iar deciziile sale au fost ºi sunt, de fiecare datã, rodul analizei caracterizate prin distanþare ºtiinþificã, realizatã de fiecare judecãtor ºi de Curte, în întregul sãu. În felul acesta, valoarea deciziilor Curþii a contribuit din plin la sporirea autoritãþii sale ºi la creºterea procentului de acceptare a arbitrajului Curþii.

În ultimã instanþã, judecãtorii Curþii, juriºti cu mare experienþã ºi probitate profesionalã, sunt convinºi cã acceptarea deciziilor Curþii se recâºtigã prin fiecare hotãrâre, prin tãria ºi profunzimea argumentelor.

Oamenii apeleazã în numãr crescând la controlul Curþii, iar aceasta este o dovadã convingãtoare a faptului cã instituþia este perceputã tot mai mult ca o dimensiune inalienabilã a statului de drept.

Curtea Constituþionalã este, înainte de toate, o instanþã pentru cetãþeni, iar aceºtia încep sã recunoascã în Curte instituþia la care pot recurge atunci când drepturile sunt în pericol.

Poziþia Curþii Constituþionale române este apreciatã în Europa. Curtea este membrã a Conferinþei Curþilor Constituþionale Europene din anul 1994, la doi ani dupã înfiinþarea sa, are o bunã cooperare cu Comisia de la Veneþia ºi este o prezenþã activã la manifestãrile internaþionale pe probleme de justiþie constituþionalã.

Doamnelor ºi domnilor parlamentari,

Aceastã sesiune solemnã a Parlamentului are darul sã sublinieze semnificaþia crucialã a aºezãmântului constituþional din 8 decembrie 1991 pentru orientarea procesului transformãrilor revoluþionare, proces în care, pe

baza Constituþiei, are loc continua definire a organizãrii statale ºi a raporturilor acesteia cu drepturile cetãþeanului

Ne place sã credem cã la acest proces de definire a contribuit, în limita competenþelor sale, ºi Curtea Constituþionalã.

Vã mulþumim, stimaþi parlamentari, pentru invitaþia adresatã Curþii de a participa la aceastã sesiune, pentru atmosfera generalã de colaborare în care se deruleazã relaþia dintre instituþiile noastre ºi pentru sprijinul acordat activitãþii Curþii, în mod special prin exprimarea punctelor de vedere ale preºedinþilor Camerelor în legãturã cu obiecþiile sau excepþiile de neconstituþionalitate cu care este sesizatã Curtea.

Vã rugãm totodatã ca, în ordinea de prioritãþi legislative ale dumneavoastrã, sã acordaþi întâietate ºi soluþiilor de neconstituþionalitate pe care le pronunþã Curtea. Vã mulþumesc pentru atenþie.

## **Domnul Nicolae Vãcãroiu:**

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Din partea Comitetului Adunãrii Constituantei, dau cuvântul domnului Radu Câmpeanu.

## **Domnul Radu Câmpeanu** _Ñ reprezentant al Comitetului Adunãrii Constituante:_

Domnule Preºedinte al României, Domnilor preºedinþi ai corpurilor legiuitoare, Doamnelor ºi domnilor parlamentari,

Þin sã mulþumesc preºedinþilor corpurilor legiuitoare care m-au invitat la aceastã aniversare, pentru cã ea reprezintã pentru mine Ñ ca ºi pentru toþi aceia care au fost membri ai Adunãrii Constituante de acum 10 ani Ñ reprezintã pentru mine o aniversare interesantã ºi plinã de semnificaþii româneºti ºi istorice.

De ce spun lucrul acesta? Pentru cã atunci noi am fãcut un act de mare importanþã pentru 3 considerente principale. Primul considerent a fost acela cã am creat un act, am elaborat un document, un pact fundamental al României, care însemna ruptura definitivã cu un trecut totalitar de tip marxist.

Al doilea argument este cã am reuºit sã punem acolo unde trebuie, pe poziþia lui, omul cu personalitatea lui ºi cu respectul pentru drepturile ºi libertãþile lui, în acelaºi timp vorbind ºi de obligaþiile lui.

În al treilea rând, pentru cã prin aceastã Constituþie, prin acest pact fundamental, am statornicit instituþiile fundamentale, esenþiale ale statului democratic român de mâine. Sã nu credeþi cã atunci nu au fost pãreri diferite, nu au fost opþiuni diferite, susþineri câteodatã, care pot pãrea astãzi anormale. Au fost. Au fost dezbateri interesante pe un proiect bine fãcut ºi, trebuie s-o spun aici, de Comisia Constituþionalã care avea în fruntea ei pe domnul Iorgovan.

Proiectul a fost rezultatul unor diverse consultãri ºi informaþii interesante ºi extrem de utile, care au fãcut ca dezbaterea finalã ºi elaborarea definitivã a pactului nostru fundamental sã fie de bunã calitate ºi sã fie comparabil cu toate constituþiile þãrilor aºa-numite avansate din lume.

Desigur cã ºi Constituþia noastrã, ca orice creaþiune umanã, poate sã aibã slãbiciunile ei. Unele dintre ele au fost semnalate atunci, vã dau un exemplu cu mine. Am fost nemulþumit de felul în care se vorbea de proprietatea privatã. Cred cã poate e util sã revizuim, în parte, acel articol, sã-l completãm cu o garanþie suplimentarã a proprietãþii private ºi a posibilitãþilor pe care proprietatea privatã le dã prosperitãþii omului ºi a naþiunii.

Desigur, am mai avut ºi eu ca ºi alþii unele obiecþiuni, dar, aºa cum am spus-o în discuþia cu Grupul parlamentar al P.N.L., care participa cu toatã seriozitatea la aceastã dezbatere, chiar dacã sunt puncte de vedere diferite care n-au fost acceptate, chiar dacã existã unele articole care nu ne mulþumesc ºi nu vrem sã le votãm, chiar dacã vom vota împotriva Constituþiei ºi, dacã aceastã Constituþie va fi definitiv votatã în formele ºi procedurile pe care noi le-am stabilit, atunci va trebui sã o respectãm întru totul, pentru cã aceasta înseamnã spirit civic ºi ordine de drept. ªi cred cã aceastã Constituþie nu numai cã trebuie respectatã, dar aº putea spune cã trebuie ºi iubitã. Pentru cã ea reflectã dorinþa poporului român de atunci ºi de acum ºi cred cã ºi de mâine. Ea este o garanþie pentru funcþionarea instituþiilor fundamentale ale statului ºi este o garanþie în acelaºi timp a drepturilor fundamentale ale omului ºi ale cetãþeanului.

Cred cã nu sunt singurul dintre cei care au participat efectiv la elaborarea ºi la votarea acestei Constituþii. Cred cã toþi putem spune cã avem conºtiinþa împãcatã ºi cã putem privi cu fruntea sus verdictul pe care poporul român ºi istoria îl vor da.

De aceea, încã o datã vã spun: aceastã Constituþie va rezista vremilor, fãrã sã credem însã cã ea trebuie sã fie imuabilã în toate pãrþile ei ºi în toate articolele ei. Dar, oricum, o respectãm, e a noastrã, e bunã ºi duce România înainte pe calea democraþiei ºi a libertãþii. Vã mulþumesc.

## **Domnul Nicolae Vãcãroiu:**

Vã mulþumim, domnule preºedinte.

Stimaþi colegi, daþi-mi voie sã salut prezenþa la ºedinþa noastrã solemnã ºi a preºedintelui Academiei Române, domnul academician Eugen Simion.

Permiteþi-mi sã dau cuvântul celui care a fost preºedintele Comisiei de redactare a proiectului Constituþiei României, domnul senator Antonie Iorgovan.

## **Domnul Antonie Iorgovan:**

Domnule Preºedinte al republicii, Domnilor preºedinþi ai Camerelor Parlamentului, Domnule prim-ministru, Onoraþi parlamentari, Stimaþi membri ai Guvernului, Dragi invitaþi,

Fenomenul constituþional de câteva sute de ani polarizeazã atenþia naþiunilor ºi a popoarelor, constituþiile fiind în epoca modernã ºi contemporanã fie expresia unor victorii, a unor cuceriri, a unor împliniri, a unor aspiraþii ale popoarelor ºi statelor, fie invers, expresia unor regimuri impuse de cele mai multe ori din afarã ºi mai de fiecare datã cu sprijin din interior de oprimare, de teroare ºi dictat.

Zbuciumata istorie a României a cunoscut constituþii ºi dintr-o categorie ºi din alta. Unde se plaseazã Constituþia României din 1991 este, credem, un lucru, acum la 10 ani de ziua Constituþiei, care nu mai trebuie demonstrat. Avem convingerea cã pânã ºi cei mai vehemenþi critici din momentul adoptãrii sale, care, trebuie sã o spun, n-au fost în crizã de metafore Ñ între altele, s-a spus cã s-a adoptat o Constituþie profund nedemocraticã,

criptocomunistã Ñ, deci chiar ºi aceºtia care mai sunt printre noi cred cã recunosc, chiar dacã nu spun în public, în sinea lor, anumite virtuþi democratice acestei Constituþii. În orice caz, dacã acum s-ar mai veni în faþa opiniei publice cu asemenea calificative, cred cã ele n-ar stârni decât sentimente de compasiune.

Dintre toate constituþiile României ºi dintre puþinele care s-au adoptat din lume, Constituþia României din 1991, aºa cum a subliniat înaintea mea ºi Preºedintele Ion Iliescu, a fost opera exclusivã a Adunãrii Constituante, Adunare creatã prin votul direct al poporului român la 20 mai 1990. Adunarea Constituantã, ºi nu altcineva, a fost cea care a stabilit regulamentul de funcþionare, Adunarea Constituantã a fost cea care a stabilit organismul de conducere, Comitetul Adunãrii Constituante, tot Adunarea Constituantã a fost cea care a ales comisia care a primit misiunea sã redacteze proiectul de Constituþie.

Adunarea Constituantã, ºi nu altcineva, nu Guvernul, nu alte structuri ale Executivului, a fost cea care a stabilit etapele elaborãrii Constituþiei, iar aceste etape, acest proces, repetãm, stabilit de Adunarea Constituantã reprezintã o premierã, în orice caz, în constituþionalismul românesc ºi pot sã spun cã nu prea existã exemple nici pe alte meridiane.

Dupã cum se cunoaºte, prima etapã a fost consacratã elaborãrii principiilor, a liniilor de forþã ale viitorului edificiu constituþional. Dar, mai mult, a fost consacratã discutãrii acestor principii, tezã cu tezã, în Adunarea Constituantã, ca în a doua etapã sã se elaboreze proiectul propriu-zis, sã fie discutat acest proiect punct cu punct, articol cu articol ºi, aº aminti, peste 1.000 de amendamente. Tot Adunarea Constituantã a fost cea care nu s-a limitat la mandatul pe care l-a primit de la poporul român, pentru cã ea putea sã se limiteze la ceea ce a însemnat votul sãu la 21 noiembrie.

Adunarea Constituantã a mers mai departe, a adoptat o lege ºi a organizat un referendum naþional. Aceastã procedurã, spunem noi acum, cu trecerea anilor, a fost impusã de momentul istoric, aceastã procedurã este rezultatul firesc a ceea ce a fost în decembrie 1989, e motivul pentru care noi spunem: ”Constituþia consfinþeºte Revoluþia.Ò Într-un anume sens, ºi este o problemã asupra cãreia nu numai constituþionaliºtii, dar ºi istoricii de azi ºi de mâine urmeazã sã se pronunþe, noi spunem cã Revoluþia Românã începe în decembrie 1989, dar se încheie în decembrie 1991. Se închide cercul.

Este greu de estimat la ce s-ar fi ajuns în România dacã Adunarea Constituantã aleasã la 20 mai 1990 ºi întrunitã pentru prima datã la 11 iulie 1990 nu ar fi reuºit sã adopte Constituþia, fiindu-i stabilitã o perioadã de un an ºi jumãtate care s-ar fi încheiat la 11 ianuarie 1992. Cu certitudine, dacã Adunarea Constituantã nu reuºea, nu s-ar fi ajuns la intrarea în normalitate. Adunarea Constituantã s-ar fi autodizolvat, pentru cã aºa spunea Decretul-lege nr. 92, urmau alte alegeri pentru Adunarea Constituantã, iar forþele ostile procesului democratic din România, ºi vã vorbeºte cineva care le-a simþit, dar mai ales forþele din exterior care nu vedeau cu ochi buni þâºnirea României ºi intrarea ei pe culoarul democratic al Europei, nu numai cã aºteptau sã se producã autodizolvarea Adunãrii Constituantei, dar fãceau totul, de la intimidãri la adresa noastrã ºi drogat ºoferul pânã la, mã rog, obstrucþionãri în toate felurile ca sã nu se ajungã la Constituþie. Din fericire, s-a ajuns la Constituþie, Adunarea Constituantã a adoptat Constituþia, reuºita ei reprezintã, fãrã îndoialã, o reuºitã a poporului român. Constituþia, în aceastã perioadã, ºi-a demonstrat virtuþile, fiind suficient sã amintim cã în baza acestei Constituþii, în acest timp scurt, dacã ne raportãm la istorie, au avut loc douã transferuri de putere politicã, de la forþele politice de centru-stânga la cele de centru-dreapta ºi invers, fãrã sã se producã manifestãri de altã naturã decât cele specifice unei competiþii electorale democratice. Era de mult aºteptat de poporul român acest moment, era aºteptat acest moment de lumea civilizatã, pentru cã nu trebuie sã uitãm, referindu-ne numai la modul la care am schimbat ºefii de stat din 1938 pânã în 1990, aceºtia au fost ba alungaþi, ba împuºcaþi.

Desigur, se poate vorbi ºi despre alte aspecte, multe alte aspecte care scot în evidenþã meritele acestei Constituþii. Nu trebuie însã sã uitãm, mai ales în acest moment jubiliar, constituþiile se adoptã într-un anumit timp, în anumite condiþii, într-o anumitã conjuncturã, dar ele sunt destinate, cum este firesc, viitorului. Oricât de inteligent ar fi redactat un text de constituþie la un moment dat, fie ºi în parte, fie ºi un articol intrã în conflict cu ceea ce înseamnã interesele majore ale þãrii, ale naþiunii. Este motivul pentru care toate constituþiile din lume cuprind un capitol sau cuprind articole, dupã caz, care sunt consacrate procedurii de revizuire.

România, poate mai greu decât alte þãri, dar în mod cert, s-a înscris pe culoarul Uniunii Europene ºi al Blocului Nord-Atlantic. Este o altã etapã istoricã, iar aceastã etapã presupune racordarea ºi a edificiului constituþional la noile realitãþi. Dacã trebuie sã rãspundem la întrebarea: este necesarã o revizuire a Constituþiei? Ð rãspunsul nostru este pozitiv. Aceasta se impune, înainte de toate, datoritã necesitãþii pregãtirii terenului pentru UE ºi pentru NATO.

Desigur, o datã ce acceptãm, o datã ce conºtientizãm aceastã necesitate ºi de vreme ce constatãm cã o revizuire se impune, rãmâne sã discutãm, dar cu acest prilej nu este nevoie sã facem ºi alte corecþii, fiind acum o problemã ce þine de conturarea unei voinþe politice, dar ºi de acceptarea unor argumente ºtiinþifice. Ne exprimãm speranþa, nu din considerente subiective, ci dintr-un spirit de responsabilitate civico-profesionalã, cã vom dobândi ºi noi exerciþiul durabilitãþii. În nici o þarã care se respectã problema revizuirii Constituþiei nu este o chestiune de campanie electoralã, un motiv de a ieºi la rampã un lider politic sau altul.

În încheiere, doresc sã avem înþelepciunea de a nu strica ceea ce este bine fãcut ºi de a nu confunda politica legatã de Constituþie cu politicianismul constituþional, iar politica nu poate fi în afara ºtiinþei, a ºtiinþei de carte. Vã mulþumesc pentru atenþie.

Vã mulþumim, domnule senator.

Din partea Grupului parlamentar social-democrat ºi umanist, are cuvântul domnul deputat Valer Dorneanu.

## **Domnul Valer Dorneanu:**

Stimate domnule Preºedinte al României, Stimaþi membri ai Guvernului,

Stimaþi reprezentanþi ai Comitetului Adunãrii Constituante ºi ai Comisiei de redactare a Constituþiei,

Doamnelor ºi domnilor parlamentari, Stimaþi invitaþi,

Aniversãm astãzi 10 ani de la adoptarea Constituþiei þãrii, actul nostru de indentitate, cartea sacrã a existenþei noastre, adevãrata Biblie a naþiunii.

Sãrbãtorim, în fapt, un act esenþial de regãsire ºi reconstrucþie a noii Românii democratice, libere, pluraliste. Evocãm dimensiunea sacrã nu întâmplãtor: aºa cum datori suntem sã respectãm preceptele biblice, pentru a urma calea ºi voinþa Domnului, tot astfel datori suntem noi, cetãþenii acestei þãri, sã respectãm cu aceeaºi sfinþenie litera ºi spiritul Constituþiei, consacrate prin voinþa suveranã a poporului.

Legea noastrã fundamentalã s-a dovedit a fi un corp de principii ºi norme moderne, realiste, în concordanþã cu ceea ce ne-am propus sã construim ºi în armonie cu evoluþiile democratice proprii statelor ºi naþiunilor moderne. Ea a deschis drumul pentru trecerea imediatã la edificarea instituþiilor, structurilor ºi regulilor statului de drept, precum ºi a economiei de piaþã.

Constituþia, în întregul sãu, a fost validatã de evoluþiile de fond pozitive ale societãþii româneºti care, iatã, a parcurs un exerciþiu democratic semnificativ: alternanþa la actul de guvernare în deplinã normalitate.

La acest ceas aniversar se cuvine sã subliniem nu numai importanta adeziune pe care naþiunea a manifestat-o faþã de noua Constituþie în cadrul referendumului popular, dar ºi aprecierile deosebit de elogioase de care s-a bucurat din partea Consiliului Europei, a altor organizaþii internaþionale, precum ºi din partea unor reputaþi oameni politici, ai multor specialiºti de renume, fiind suficient sã ne referim în acest sens la domnul Antonio de Pergolla, preºedintele Comisiei de la Veneþia pentru Democraþie ºi Drept, precum ºi marii constituþionaliºti francezi, profesorii Robert Badauter ºi Jean Jiquel.

Fãcând o binevenitã retrospectivã, sã ne reamintim, distinsã adunare, cã în urmã cu 10 ani, la 8 decembrie 1991, poporul român a fost chemat la urne ºi a votat prin referendum noua Lege fundamentalã a þãrii. Pentru prima oarã în ultimii 150 de ani, la 21 noiembrie 1991, reprezentanþii poporului român au votat o Constituþie care a fost supusã apoi sufragiului popular în urma cãruia actul elaborat de Adunarea Constituantã a devenit o Constituþie legitimã, democraticã, izvorâtã din imperativul creãrii unei noi legislaþii care sã instituie ºi sã promoveze principii noi specifice statului de drept.

Noua Constituþie a României fost consecinþa victoriei Revoluþiei Române din Decembrie 1989, ea consacrând juridic idealurile ºi nãzuinþele milioanelor de români pentru înlãturarea sistemului dictatorial de stat, pentru înlocuirea partidului-stat cu un stat de drept, pentru suprimarea hegemoniei partidului unic ºi înlocuirea acestuia cu pluripartitismul, pentru eliminarea arbitrariului guvernãrii, prin consacrarea principiului învestirii Guvernului de cãtre Parlament ºi plasarea Executivului sub controlul acestuia.

Experienþa istoricã a poporului român în materie de constituþionalitate, ca ºi idealurile sale revoluþionare reflectate sintetic în comunicatul cãtre þarã al Consiliului Frontului Salvãrii Naþionale din 22 decembrie 1989 au constituit premisele elaborãrii noii Constituþii a României.

Pentru plãmãdirea proiectului de Constituþie, Adunarea Constituantã a apelat la sprijinul unor specialiºti de mare valoare profesionalã, integrând în Comisia de redactare a proiectului Constituþiei României personalitãþi de marcã ale ºtiinþei dreptului constituþional. Totodatã s-a recurs la o largã consultanþã internaþionalã. Faza de concepþie a fost precedatã de o amplã activitate de informare ºi documentare, în cadrul cãreia au fost traduse ºi difuzate deputaþilor peste 20 de constituþii europene ºi de pe alte continente, asigurându-se cunoaºterea realitãþilor din acest domeniu de cãtre toþi membrii Adunãrii Constituante.

Înainte de a se trece la discutarea propriu-zisã a ideilor cãlãuzitoare ale viitoarei reglementãri constituþionale, acestea au fost supuse unei utile dezbateri în cadrul unui seminar internaþional organizat la Bucureºti. Deschiderea internaþionalã deosebitã provocatã de Revoluþia Românã a atras la dezbaterea structurii ºi conþinutului viitoarei reglementãri constituþionale importanþi specialiºti din diferite state ale lumii. Un numãr însemnat de sugestii a fost primit ºi din partea unor cunoscute ºi autorizate organisme în materie.

Discuþiile purtate cu delegaþi ai Consiliului Europei la seminarii organizate în Statele Unite, Elveþia, Franþa, Anglia, Belgia ºi cu alte prilejuri au pus în valoare ideile româneºti cu privire la conþintul noii Legi fundamentale, au impulsionat specialiºtii români în alegerea unor soluþii juridice concordante cu standardele europene ºi internaþionale în materie.

Pentru a asigura noului act fundmental rigoare, valoare ºi o largã adeziune popularã, procesul de elaborare a Constituþiei s-a desfãºurat în douã faze: o primã fazã, legatã de redactarea ºi dezbaterea tezelor, ºi o a doua fazã, pentru discutarea proiectului propriu-zis. Parcurgerea acestor douã etape, la care au contribuit dezbaterile ºi înþelegerile politice intervenite, aprofundarea soluþiilor elaborate, au determinat exprimarea în cunoºtinþã de cauzã a votului în Adunarea Constituantã.

Este de reþinut cã între cele douã faze de elaborare constituþionale au existat deosebiri de fond, multe din tezele Comisiei de redactare a Costituþiei fiind respinse de Adunarea Constituantã cu o majoritate elocventã de voturi.

Reamintim câteva din acestea ºi pentru faptul cã unele din temele respective au început sã facã vogã în iniþiativele de revizuire a Constituþiei. Iatã, de exemplu, problema formei de guvernãmânt, opþiunea între republicã ºi monarhie constituþionalã, în Comisia de redactare a proiectului de Constituþie a atras 5 voturi pentru monarhie din cele 19 exprimate. În Adunarea Constituantã, teza privitoare la forma republicanã de guvernãmânt a fost adoptatã cu 279 voturi pentru, 12 voturi împotrivã ºi 78 de abþineri.

Una din cele mai controversate probleme constituþionale a constituit-o bicameralismul. În tezele privitoare la viitoarea constituþie, comisia de redactare a propus puterii constituante un Parlament bicameral, format din Adunarea Deputaþilor ºi Senat, iar ca variantã subsidiarã, un parlament unicameral determinat de imperative ºtiinþifice ºi politice, care aveau în vedere caracterul unitar al statului român, costul redus al activitãþii parlamentare ºi operativitatea crescutã în procesul de legiferare. Aceste argumente supuse Adunãrii Constituante au cedat în faþa tradiþiei parlamentare româneºti, prin esenþã de naturã bicameralã, în faþa necesitãþii de a asigura echilibrul procesului legislativ ºi mai multã temeinicie deciziilor parlamentare.

Dincolo de asemenea momente punctuale, în procesul elaborãrii constituþionale un lucru rãmâne cert: Constituþia României din 1991 are în slovele sale rezonanþa bãrbãþiei

milioanelor de români, care au ieºit în stradã începând cu 16 decembrie 1989. Ei au trimis în Parlamentul României membri ai Frontului Salvãrii Naþionale, ai Partidului Naþional Liberal, ai Partidului Naþional Þãrãnesc Creºtin-Democrat, ai Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, ai Partidului Unitãþii Naþionale Române, ai Miºcãrii Ecologiste din România ºi ai Partidului Ecologist Român. Fiecare din aceste grupuri a contribuit, într-o mãsurã mai mare sau mai micã, la stabilirea configuraþiei noii Legi fundamentale a României. Participarea grupurilor politice s-a concretizat în peste 1.000 de amendamente la proiectul de Constituþie, din care 683 au aparþinut Grupului parlamentar al F.S.N., 119, Grupului parlamentar al U.D.M.R., 117, Grupului parlamentar al P.N.L., 37, Grupului parlamentar al P.N.Þ.C.D. ºi restul, celorlalte partide reprezentate în Parlament.

Reconstituind procesul de elaborare a Constituþiei ºi caracteristicile sale de bazã, suntem îndrituiþi sã reþinem urmãtoarele aspecte esenþiale:

Ð Constituþia României reîntregeºte ºirul constituþiilor democratice adoptate în trecut de þara noastrã.

Ð Ea este prima Constituþie a statului român adoptatã de o adunare constituantã special aleasã în acest scop în temeiul Decretului nr. 92/1990, act normativ, pentru întâia datã dupã 50 de ani de totalitarism, elaborat democratic de reprezentanþi ai tuturor partidelor politice legal înregistrate dupã Revoluþia din Decembrie 1989.

Ð De asemenea, este prima Constituþie românã aprobatã de popor în urma unui referendum naþional. România este prima þarã dintre fostele state socialiste care a aprobat în acest mod democratic Constituþia. Vã reamintim, în acest sens, cã în Albania procedeul a dat greº, în 1994 proiectul propus fiind respins, iar în Polonia, în 1997, proporþia votului pentru Constituþie a fost foarte redus în condiþiile unui absenteism grav.

Ð Sub raportul dezbaterii proiectului de constituþie, cea din 1991 este prima de o duratã apreciabilã, circa un an ºi jumãtate, fiind rezultatul unor dezbateri democratice intense, contradictorii, care au condus la votãri intermediare. Iatã, de pildã, cele cu privire la alegerea Preºedintelui, revenirea asupra unor opþiuni, condiþiile de legitimitate pentru candidaþii la Preºedinþie, caracteristicile statului român, structura puterii judecãtoreºti, inclusiv Curtea Constituþionalã.

Ð Constituþia din România este fidelã tradiþiilor democratice ale þãrii noastre, dar ºi expresia unei modernitãþi apreciate la data adoptãrii ei de cãtre numeroºi oameni politici ºi constituþionaliºti de renume.

Ð Cele mai valoroase tradiþii constituþionale româneºti au fost preluate din Constituþia României, adoptatã dupã Marea Unire de la 1918, în martie 1923.

Ð Astfel, s-a revenit la declararea României ca stat naþional unitar, independent ºi suveran, precum ºi la declararea limbii române ca limbã oficialã a þãrii. Sunt reluate într-un capitol important drepturi fundamentale ale cetãþenilor, cum ar fi cel de proprietate, libertatea religiei, a gândirii.

Ð Se consacrã din nou la nivel constituþional autoritãþi publice de majorã însemnãtate pentru bunul mers al activitãþii legislative sau de control al cheltuirii banului public: Consiliul Legislativ ºi Curtea de Conturi.

Modernitatea Constituþiei României a fost realizatã prin dispoziþii preluate din principalele Constituþii ale statelor cu îndelungatã tradiþie democraticã, cum sunt: consacrarea, dar ºi garantarea drepturilor fundamentale ale omului prin mijloace juridice de naturã a-i conferi forþã ºi autenticitate; preeminenþa dreptului convenþional cuprins în tratate ºi convenþii internaþionale; consacrarea unor modalitãþi juridice de apãrare a drepturilor individuale, prin introducerea controlului de constituþionalitate a legilor la solicitarea cetãþenilor, apãrarea acestora împotriva abuzurilor puterii publice, atât prin instituþionalizarea contenciosului administrativ, cât ºi prin înfiinþarea instituþiei Avocatului Poporului; consacrarea liberului acces la justiþie în apãrarea drepturilor cetãþeneºti, cu precizarea cã nici o lege nu poate limita exerciþiul acestui drept; reglementarea judicioasã ºi detaliatã a libertãþii individuale, prin instituirea unui _habeas corpus_ la cel mai înalt nivel de reglementare actual; consacrarea unor drepturi necunoscute altor constituþii române, cum ar fi cel la un nivel de trai decent, protecþia tinerilor, a mediului ambiant, a persoanelor cu handicap.

De o importanþã deosebitã sunt: înscrierea în Constituþie a principiului pluralismului politic, ca o condiþie ºi o garanþie a democraþiei constituþionale în România; declararea României ca stat de drept, în care atât cetãþeanul, cât ºi orice autoritate publicã sunt obligate deopotrivã sã respecte legea ca emanaþie a voinþei suverane a cetãþenilor; apariþia ca modalitate de participare directã la conducerea treburilor publice a referendumului naþional; consacrarea, ca ºi în alte constituþii anterioare, a egalitãþii în drepturi a cetãþenilor, dar cu sublinierea în acest scop a drepturilor cetãþenilor aparþinând minoritãþilor naþionale de a-ºi conserva ºi ele, ca ºi populaþia majoritarã, limba, tradiþiile, identitatea culturalã. Este bine sã evocãm ºi astãzi în acest sens cã, în vederea reprezentãrii la nivel naþional, în organele autoritãþii legislative a acestor cetãþeni, România este prima þarã europeanã care a înscris printre dispoziþiile sale dreptul organizaþiilor minoritãþilor naþionale de a fi reprezentate în Parlament.

Doamnelor ºi domnilor,

Constituþia României a fost adoptatã la începutul reformelor structurale din societatea româneascã. Legea fundamentalã a statului, ca orice act normativ, nu este veºnicã, nu este imuabilã, fiind supusã unei validãri sociale în funcþie de cerinþele prezente ºi de perspectivã.

Mutaþiile intervenite în societatea româneascã determinate în principal de dezideratul major al intrãrii þãrii noastre în Uniunea Europeanã ºi în Alianþa Nord-Atlanticã, dar ºi numeroasele reforme pe plan politic, economic ºi social, unele neprevãzute atunci, legitimeazã ideea unor îmbunãtãþiri ºi adecvãri constituþionale.

În aceastã perspectivã, Partidul Social Democrat a sugerat deja urmãtoarele posibile domenii ºi obiective pentru îmbunãtãþirea actualului cadru constituþional: adecvarea normelor contituþionale în legãturã cu aderarea României la Uniunea Europeanã; stabilirea de atribuþii distincte pentru Camera Deputaþilor ºi pentru Senat, precum ºi diferenþierea modului de alegere a acestora; creºterea eficienþei activitãþii de legiferare; reducerea numãrului parlamentarilor ºi stabilirea acestuia în Constituþie; reducerea sferei de cuprindere a legii organice; definirea statutului deputaþilor ºi a senatorilor, cu referire specialã la depunerea jurãmântului, regimul imunitãþii parlamentare ºi la prezumþia de renunþare la mandat; îmbunãtãþirea cadrului instituþiei delegãrii legislative, în special cel privitor la ordonanþele de urgenþã; modificarea procedurii angajãrii rãspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, în sensul cã acesta poate accepta eventuale amendamente pânã la încheierea procesului

legislativ; amendarea dispoziþiilor privind remanierile guvernamentale; precizãri suplimentare cu privire la dezvoltarea ºi garantarea proprietãþii private ºi îmbunãtãþirea regimului constituþional al proprietãþii publice; creºterea autoritãþii instanþelor judecãtoreºti ºi întãrirea independenþei justiþiei; perfecþionarea structurii, rolului ºi atribuþiilor Consiliului Superior al Magistraturii; lãrgirea cadrului constituþional de protecþie a identitãþii minoritãþilor naþionale.

La procesul de actualizare ºi îmbunãtãþire a Constituþiei României, pe care Partidul Social Democrat ºi l-a asumat prin programul Guvernului, sunt chemate sã acþioneze toate forþele politice democratice din România, dar ºi societatea civilã.

Constituþia României nu este numai a noastrã, nu este numai a celor care guverneazã. Ea aparþine în egalã mãsurã, ºi tot ca un lucru sfânt, ºi opoziþiei, precum ºi întregii societãþi, naþiunii române.

Cu toþii suntem datori, cum am spus la începutul expunerii mele, sã respectãm carta noastrã fundamentalã, sã o apãrãm, dar ºi sã o adecvãm, atunci când se impune, prin voinþa noastrã comunã, evoluþiilor politice, economice ºi sociale, mersului istoriei.

Vã mulþumesc.

Din partea Grupului parlamentar România Mare, are cuvântul domnul deputat Moiº Vãsãlie.

## **Domnul Vasile Moiº:**

Domnule Preºedinte al României, Stimaþi invitaþi, Domnilor preºedinþi ai Camerelor, Stimaþi colegi,

Zilele acestea am revãzut înregistrarea Adunãrii Constituante din ziua de 21 noiembrie 1991, când a fost votatã actuala Constituþie a României. Atunci, în aula Camerei Deputaþilor din Dealul Mitropoliei, au fost prezenþi un numãr de 476 din cei 510 membri ai Adunãrii Constituante, iar 20 de deputaþi ºi 13 senatori ºi-au exprimat votul prin corespondenþã. Am votat pentru Constituþie 414 parlamentari, 95 împotrivã. La data de 8 decembrie 1991, Constituþia votatã de cãtre Parlament a fost supusã Referendumului naþional ºi aprobatã de 77,3% din cetãþenii participanþi la vot, deci cu o largã majoritate.

Referendumul era punctul final al unei activitãþi laborioase desfãºurate de cãtre primul Parlament al României de dupã 1989, Adunare Constituantã în acelaºi timp, activitate numitã în mod inspirat de cãtre preºedintele Comisiei constituþionale ”Odiseea elaborãrii ConstituþieiÒ, devenitã între timp istorie.

Constat cu emoþie cã de atunci au trecut 10 ani, un deceniu, perioadã care ne dã posibilitatea sã ne detaºãm de febra care cuprinsese nu numai mediile politice, dar ºi opinia publicã ºi sã desprindem cu luciditate câteva concluzii.

Este acceptatã aproape unanim ideea cã perioada de dupã decembrie 1989 seamãnã, din multe puncte de vedere, cu perioada de dupã Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Nu numai prin faptul cã luna decembrie este o lunã fastã pentru poporul român, ci ºi pentru cã problema constituþionalã devenise, din punct de vedere politic, cea mai stringentã. Dupã Marea Unire a avut câºtig de cauzã soluþia liberalã, în detrimentul soluþiei preconizate de cãtre Partidul Naþional ºi Partidul Þãrãnesc, regele stabilind alegeri în anul 1922 pentru Adunarea Naþionalã Constituantã a Deputaþilor ºi pentru Adunarea Naþionalã Constituantã a Senatului. Adunarea Naþionalã Constituantã a Deputaþilor avea sã adopte la 26 martie 1923 o constituþie modernã pentru vremea aceea, operã de maturitate a distinsului profesor Constantin Disescu. Aceastã constituþie va rãmâne în vigoare pânã la 13 aprilie 1948, când a fost înlocuitã cu una de inspiraþie sovieticã. Pe parcursul existenþei sale, Legea fundamentalã de la 1923 a suferit diverse acte de agresiune, dintre care amintim douã: suspendarea de cãtre Regele Carol al II-lea, la data de 28 februarie 1938, ºi abrogarea ei în anul 1948.

Aºadar Constituþia de la 1923 a rezistat aproape un sfert de secol, dând posibilitatea României sã-ºi democratizeze toate instituþiile statale, pe de o parte, dar ºi sã atingã nivelul de maximã dezvoltare teritorialã ºi economicã, pe de altã parte.

Dupã evenimentele din decembrie 1989, Consiliul Provizoriu de Uniune Naþionalã Ð C.P.U.N. Ð, care funcþiona în baza Decretului-lege nr. 81/1990, a emis Decretul nr. 92, unul dintre cele mai importante acte constituþionale care au organizat trecerea de la structurile provizorii de putere spre structurile legale. Pe lângã alte prevederi constituþionale, acest act stabilea organizarea ºi desfãºurarea alegerii din 20 mai 1990 a unui Parlament bicameral, care urma sã funcþioneze în acelaºi timp ca Adunare Constituantã, numit pe nedrept de cãtre unii ”Parlament al ruºiniiÒ.

Nu doresc sã mã opresc asupra accidentelor, incidentelor, sforãriilor politice ºi presiunilor la care a fost supusã Comisia constituþionalã; au fãcut-o foarte bine cei direct implicaþi, care au scris cãrþi ºi au susþinut doctorate pe aceastã temã. Doresc totuºi, în acest context, sãi aduc un omagiu celui care a fost preºedintele Senatului, academicianul Alexandru Bârlãdeanu, de a cãrui încredere m-am bucurat ca vicepreºedinte al Senatului ºi cãruia i-am fost un colaborator foarte apropiat. Un omagiu pentru implicarea directã în susþinerea Comisiei constituþionale ºi în asigurarea cadrului organizatoric necesar elaborãrii Constituþiei.

De asemenea, doresc sã-l omagiez pe distinsul profesor Vasile Gionea, care a asigurat echilibrul atât de necesar Comisiei constituþionale, formatã din profesioniºti ai dreptului, dar ºi din orgolii pe mãsurã.

Ce putem spune despre Constituþia României, dupã un deceniu de la referendarea ei? În primul rând, dorim sã subliniem faptul cã Legea noastrã fundamentalã nu este perfectã. Ea este perfectibilã. De altfel, textele constituþionale au fost supuse unor critici acerbe încã din faza tezelor, unele dintre ele întemeiate, altele formulate numai pentru imagine electoralã. Personal, am avut un amendament, acceptat de cãtre Adunarea Constituantã, art. 7, care reglementeazã raportul României cu românii din strãinãtate, dar a cãrui aplicare mi-a lãsat un gust amar.

Altfel mi-am imaginat atunci cum va fi tratatã relaþia cu fraþii noºtri rãspândiþi în cele patru zãri. I-am vizitat pe românii din Albania strãmutaþi din Moscopole în localitatea Gorce. De zece ani se strãduiesc sã-ºi construiascã o bisericã, iar statul român, spre ruºinea lui, i-a ajutat numai teoretic. În schimb, le pretinde sume însemnate pentru a-ºi vizita patria-mamã.

Ceea ce este de reþinut este faptul cã marile controverse tranºate în diferite feluri prin decizii politice, cu

ocazia elaborãrii Constituþiei, sunt reluate în prezent în propunerile de modificare ale acesteia, formulate de cãtre diferite partide politice.

Partidul România Mare, prin preºedintele sãu, a afirmat în repetate rânduri cã nu apreciazã oportunã în acest moment modificarea Constituþiei, pentru mai multe considerente. În România, nu ducem lipsã de o reglementare constituþionalã corespunzãtoare a instituþiilor politice ºi a funcþionãrii mecanismelor statale, ci ne confruntãm cu un dispreþ suveran faþã de lege.

Alexandre Dumas, referindu-se la acuzaþiile de nerespectare a istoriei Franþei, spunea: ”On peut violer lÕhistoire ˆ condition de lui faire un enfantÒ (”Poþi viola istoria cu condiþia sã-i faci un copil!Ò). Parafrazându-l, constatãm faptul cã de la elaborarea ei Constituþia României a fost violatã în repetate rânduri. Rezultatul a fost doar obþinerea unor avortoni. Printre aceºtia, cel mai celebru rãmâne atacul primului-ministru de atunci împotriva deciziei Curþii Constituþionale nr. 1/1995 prin care una dintre ordonanþele Guvernului a fost declaratã neconstituþionalã, prin scrisoarea oficialã adresatã de cãtre primul-ministru preºedintelui Camerei Deputaþilor ºi preºedintelui Senatului: ”Având în vedere gravitatea acestei situaþii (declararea neconstituþionalã a ordonanþei Guvernului Ñ n.n), considerãm cã este absolut necesar ca Parlamentul României sã analizeze Decizia nr. 1/1995 a Curþii Constituþionale, cu toate consecinþele sale, ºi sã adopte, potrivit prerogativelor sale inalienabile, o hotãrâre corespunzãtoare menitã sã reaºeze ordinea constituþionalã în parametrii stabiliþi de Adunarea Constituantã, care au fost consfinþiþi de referendumul popular.Ò

Situaþia ridicolã în care a fost pus Guvernul României prin aceastã scrisoare oficialã ne aduce aminte de ºotiile celebrului ministru al agriculturii de pe vremea lui Petru Groza, pe numele sãu Romulus Zeroni.

Constituþia a mai fost violatã prin promulgarea Legii administraþiei publice, prin care limba maghiarã a fost ridicatã la rangul de limbã oficialã în administraþia publicã localã ºi care a contribuit decisiv la pierderea autoritãþii statului român asupra judeþelor Harghita ºi Covasna. Legea restituirii imobilelor naþionalizate a creat douã categorii de cetãþeni, dintre care una de profitori, un fel de ”tarabostesÒ ai tranziþiei.

În altã ordine de idei, Legea fundamentalã nu trebuie sã fie stufoasã. Valoarea ei nu rezidã în numãrul de articole. Constituþia Statelor Unite ale Americii, de exemplu, elaboratã în anul 1787 la Filadelfia, are numai 7 articole ºi 26 de amendamente. Cu toate acestea, a permis dezvoltarea celei mai puternice democraþii. Chiar dacã în România este la modã ca un act normativ sã fie modificat încã înainte de a fi publicat în Monitorul Oficial, Constituþia, care reprezintã fundamentul politico-juridic al construcþiei statale, trebuie sã se bucure de stabilitate. De exemplu, Constituþia englezã cuprinde _Magna Carta Libertatum_ Ð 1215, _Legea drepturilor_ Ð 7 iunie 1628, _Habeas corpus act_ Ð 1679, _Actul de stabilire a succesiunii la tron_ Ð 1700 ºi cu toate acestea nu s-a gândit nimeni sã o modifice. Din contrã, stabilitatea actelor constituþionale explicã, printre altele, stabilitatea politicã remarcabilã a acestei þãri. Pânã ºi Constituþia din 1923 a rezistat un sfert de secol, abrogarea ei fiind opera unui regim adus cu tancurile sovietice, ºi nu a politicienilor români.

Aºa cum am arãtat, propunerile de modificare a Constituþiei vizeazã prerogativele Preºedintelui þãrii, diferenþierea modului de alegere a celor douã Camere, raporturile dintre puterile statului, delegarea legislativã, extinderea atribuþiilor Curþii Constituþionale etc.

Majoritatea acestor propuneri se regãsesc în scrisoarea din 6 decembrie 1990 adresatã de cãre primul-ministru Comisiei pentru redactarea proiectului de Constituþie a României ºi care au fost analizate în detaliu. Soluþiile alese de cãtre Adunarea Constituantã au fost pe larg dezbãtute. Prin urmare, analiza propunerilor de modificare a Constituþiei n-ar face altceva decât sã reia pe alte coordonate de timp ºi de reprezentare parlamentarã dezbaterea tezelor constituþionale, ceea ce nu este oportun. Parlamentul are, în acest moment, sarcina prioritarã a armonizãrii legislaþiei României cu legislaþia europeanã, condiþie _sine qua non_ a accesului în structurile europene ºi euroatlantice, iar nu irosirea timpului în dezbateri sterile.

În fine, Partidul România Mare considerã cã prestigiul Parlamentului nu poate fi ridicat prin modificarea Constituþiei, ci prin scoaterea lui de la remorca partiduluistat ºi a Executivului ºi respectarea propriului sãu statut constituþional, acela de organ reprezentativ suprem al poporului român ºi unica autoritate legiuitoare a þãrii, aºa cum prevede art. 58 din Constituþie.

Reluarea dezbaterilor despre România, ”stat naþional suveran ºi independent, unitar ºi indivizibilÒ, în actualele conjuncturi interne ºi internaþionale, ar însemna sã deschidem o cutie a Pandorei ori sã aprindem un fitil fãrã sã ºtim unde este capãtul.

De aceea, voi încheia cu un citat din cartea pãrintelui doctor Vasile Lucaciu, un apostol al unirii neamului românesc: ”Generaþia noastrã de politicieni, dacã nu poate sã refacã România Mare în graniþele sale fireºti, trebuie cel puþin sã pãstreze neatinsã aceastã bijuterie a latinitãþii rãsãritene cãreia îi lipsesc deocamdatã diamantele: Basarabia, Bucovina de Nord, þinutul Herþa, Basarabia de Sud, Caliacra ºi Dârstor.Ò

Ca membru al Biroului Adunãrii Constituante, îmi doresc ca actuala Constituþie a României sã aibã o viaþã lungã ºi sã strãbatã aceastã perioadã de mari frustrãri ºi turbulenþe fãrã sã fie modificatã. Ea trebuie sã rãmânã imuabilã ºi castã, în spiritul ºi litera ei.

Vã mulþumesc.

Mulþumesc.

Din partea Grupului parlamentar liberal-democrat, are cuvântul domnul deptuat Emil Boc.

## **Domnul Emil Boc:**

## Domnule preºedinte, Domnilor miniºtri, Domnilor invitaþi,

## Doamnelor ºi domnilor,

Mâine, 8 decembrie, se împlinesc 10 ani de la adoptarea Constituþiei României. Mâine se împlinesc 10 ani de când 8.464.624 de cetãþeni au spus _da_ Constituþiei României. Mâine este Ziua Constituþiei României. De ce este importantã aceastã zi? De ce Parlamentul îi dedicã o sesiune solemnã? În timpul regimului comunist nu se pomenea nici un cuvânt despre Ziua Constituþiei. De ce? Pentru cã în concepþia statului totalitar comunist Constituþia nu reprezenta decât o barierã de hârtie împotriva arbitrariului puterii politice a acelor vremuri.

Constituþia era ºi reprezenta un act pur formal, fãrã relevanþã politicã ºi juridicã. În statul de drept democratic Constituþia reprezintã legea supremã. În statul de drept Constituþia ne ajutã sã-i împiedicãm pe aceia care deþin temporar puterea sã devinã stãpânii puterii. Constituþia este aceea care ne oferã mijloacele prin care sã-i þinem responsabili pe guvernanþi ºi sã-i oprim pe aceºtia din urmã sã se transforme din slujitorii puterii în proprietarii acesteia. Constituþia este garantul asigurãrii drepturilor ºi libertãþilor cetãþenilor. Altfel spus, Constituþia este ”Biblia civilãÒ a cetãþeanului sau, cum s-a mai spus, este Carta tehnicã a mecanismului social sau sora geamãnã a libertãþii.

Iatã de ce avem nevoie de o zi a Constituþiei! Pentru a sãrbãtori victoria libertãþii ºi victoria forþei dreptului asupra dreptului forþei. Dar, atenþie! Orice Constituþie nu este decât o simplã barierã de hârtie dacã poporul nu este suficient de vigilent sã o apere.

Acum sã ne întoarcem puþin în trecut. Dupã Revoluþia din 1989, România avea la dispoziþie trei alternative în privinþa noului aºezãmânt constituþional:

1. sã repunã în vigoare Constituþia interbelicã din 1923, aºa cum au procedat alte þãri, precum Letonia; 2. sã amendeze substanþial vechea Constituþie comunistã, aºa cum a procedat Ungaria sau Polonia ºi sã aºtepte scurgerea unei perioade de timp pentru cristalizarea opþiunilor ºi tendinþelor existente în noua societate;

3. sã elaboreze rapid o nouã constituþie.

România a optat pentru a treia soluþie. De ce? În primul rând, majoritatea statelor central ºi est-europene au optat ºi ele pentru adoptarea rapidã a unei noi carte fundamentale: Bulgaria, în 12 iulie 1991; Macedonia, în 17 noiembrie 1991; Slovenia, în 23 noiembrie 1991; Slovacia, în 3 septembrie 1992; Lituania, în 25 octombrie 1992; Cehia, în 16 decembrie 1992; Rusia, în decembrie 1993.

Decizia României a fost corectã. Cãderea regimului comunist trebuia sã conducã în mod inevitabil la modificãri constituþionale. Era evident cã noua organizare societalã propusã nu mai putea funcþiona în vechile cadre legale comuniste. Adoptarea unei noi Constituþii se impunea atât în vederea stabilirii regulilor jocului constituþional, cât ºi pentru întãrirea legitimitãþii noului regim politic.

Constituþia adoptatã în 1991 a fost apreciatã din perspectiva standardelor internaþionale în materie de constituþionalism. Poate totuºi acestei constituþii îi lipseºte ceva, aº spune acum, la zece ani. Îi lipseºte un preambul dupã modelul Constituþiei americane. Îi lipseºte acel ”we, the peopleÒ, adicã ”noi, poporulÒ, în care sã ne identificãm precis prin textul Constituþiei cu referire expresã la cine suntem, de unde venim, în ce direcþie mergem, ce dorim sã facem. Acest lucru lipseºte, din nefericire, din Constituþia României ºi începe într-o manierã seacã cu primul articol care declarã niºte valori perene ºi niºte atribute perene ale statului român. Dar poate am fi avut nevoie de un preambul pentru a ne fixa... aºa cum polonezii au fãcut prin Constituþia din 1997, când în preambulul Constituþiei se menþioneazã faptul cã: ”Noi, poporul polonez, aceia care am luptat împotriva comunismului, dorim sã construim o societate democraticã, o societate capitalistã bazatã pe valorile lilbertãþii, proprietãþii ºi demnitãþii.Ò Poate cã acest lucru era necesar. Dar e greu sã ne întoarcem în trecut.

Acum Constituþia are o vechime de zece ani. În cei zece ani, societatea a evoluat, iar Constituþia trebuie sã fie adaptatã noilor cerinþe cu care se confruntã societatea româneascã. Evoluþia vieþii constituþionale pe parcursul celor zece ani a scos în evidenþã unele imperfecþiuni ale Legii fundamentale. De exemplu, revocarea premierului de cãtre Preºedintele României. Deºi s-a apreciat în literatura de specialitate cã am avut de-a face cu o revocare neconstituþionalã, nu am avut posibilitatea sã atacãm la Curtea Constituþionalã o asemenea încãlcare a Constituþiei pentru cã, din nefericire, printre atribuþiile Curþii Constituþionale nu se regãseºte ºi atribuþia aceea de a veghea ºi a controla puterile statului ºi de a soluþiona conflictele existente în interiorul puterilor statului. Iatã de ce trebuie sã meditãm asupra acestui subiect.

Sau practica ordonanþelor de urgenþã. Nu a fost în intenþia legiuitorului constituant din 1991 ca guvernele care au urmat sã guverneze practic prin ordonanþe de urgenþã, fãrã excepþie. Dacã în perioada 1993Ð1994 aveam câte douã ordonanþe de urgenþã pe an, începând cu 1996 avem 13, în 1997, 92 de ordonanþe, în 1998, 72 de ordonanþe sau în 2001, 156 de ordonanþe de urgenþã. Nu aceasta a fost intenþia legiuitorului constituant. Am transformat excepþia în regulã. Am transformat excepþia în regulã.

Iatã de ce acum avem nevoie de o revizuire a Constituþiei, dar aº spune cã nu avem nevoie doar de o revizuire a Constituþiei, avem nevoie de o reformare a sistemului politic ºi constituþional din România.

România are nevoie de o a doua revoluþie. Cea de-a doua revoluþie o reprezintã revoluþia votului uninominal, adicã revoluþia prin care se realizeazã asanarea vieþii politice din România, revoluþia prin care cetãþenii vor vota persoane, ºi nu liste mai mult sau mai puþin impersonale. Propunerile de revizuire a Constituþiei deja fac obiectul dezbaterilor politice de pe scena politicã.

Partidul Democrat va încerca sã urmãreascã trei obiective pe parcursul procesului de revizuire a Constituþiei. Aceste obiective vizeazã, în esenþã, asanarea vieþii politice ºi creºterea responsabilitãþii celui ales faþã de corpul electoral, prin mãsuri precum: votul uninominal menþionat, restrângerea imunitãþii parlamentare, definirea clarã a regimului incompatibilitãþilor mandatului parlamentar.

Partidul Democrat urmãreºte prin aceste propuneri sã eficientizeze mecanismul politic ºi instituþional de funcþionare a puterilor în stat ºi de adaptare a Constituþiei la cerinþele integrãrii europene. ªi aici avem în vedere diferenþierea atribuþiilor celor douã Camere ale Parlamentului. De asemenea, realizarea unei concordanþe între legitimitatea Preºedintelui României, determinatã de alegerea acestuia prin vot universal direct, ºi autoritatea acestuia, golitã de conþinut, prin lipsa prerogativelor respective. ªi, în acest sens, avem în vedere amendarea art. 89 din Constituþie care vizeazã dizolvarea Parlamentului. Dacã am optat pentru alegerea Preºedintelui prin vot universal, direct, secret ºi liber exprimat, adicã, dacã Preºedintele României are aceeaºi legitimitate precum Parlamentul, trebuie sã-i dãm acestuia putere de a fi, într-adevãr, un arbitru în statul de drept, ºi nu de a avea doar câteva atribuþii pur formale în raporturile pe care le are cu Parlamentul.

Avem în vedere definirea expresã în textul Constituþiei a situaþiei excepþionale, potrivit jurisprudenþei Curþii Constituþionale, cu privire la situaþiile în care pot fi emise ordonanþe de urgenþã. De asemenea, urmãrim reglementarea clarã a regimului remanierii guvernamen-

tale ºi a revocãrii primului-ministru ºi nu în ultimul rând, o reformã a Curþii Constituþionale.

Curtea Constituþionalã reprezintã gardianul Constituþiei, reprezintã garanþia supremaþiei Constituþiei în România. Trebuie sã-i conferim cezarului ce este al cezarului. Nu mai este admisibil ca o decizie de neconstituþionalitate sã poatã fi rãsturnatã cu douã treimi de cãtre forul legiuitor. Nu putem sã mai admitem faptul ca Parlamentul sã fie ºi jucãtor ºi arbitru în aceeaºi cauzã. Dacã dorim sã avem o instituþie care sã consacre supremaþia Constituþiei, trebuie sã-i dãm aceste prerogative reale ºi, de asemenea, sã extindem sfera subiectelor care pot sesiza Curtea Constituþionalã. Ne referim aici la Avocatul Poporului, în materia drepturilor ºi libertãþilor cetãþeneºti sau a autoritãþilor locale ºi judeþene, în probleme de administraþie localã.

Iatã, doamnelor ºi domnilor, câteva din propunerile pe care Partidul Democrat va încerca sã le susþinã cu ocazia revizuirii Constituþiei.

O sã închei citându-l pe Hegel care spunea cã: ”Fiecare popor îºi are conducãtorii pe care-i meritã.Ò Parafrazându-l, fiecare popor îºi are Constituþia pe care o meritã.

Dar sã nu uitãm: Constituþia este ºi rãmâne o simplã barierã de hârtie dacã poporul nu este suficient de vigilent sã o apere.

Vã mulþumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naþional Liberal, are cuvântul domnul deputat Valeriu Stoica.

## **Domnul Valeriu Stoica:**

Domnilor preºedinþi, Doamnelor ºi domnilor parlamentari, Distinºi invitaþi,

Adoptarea Constituþiei din 1991 era menitã a consfinþi, înainte de toate, despãrþirea de totalitarism. Dupã aproape jumãtate de secol de comunism, România avea din nou ºansa sã redevinã o þarã a libertãþii. Noua Constituþie trebuia sã fie piatra de temelie a unei societãþi democratice, atât în ce priveºte organizarea insituþionalã, cât ºi cultura politicã.

Legea fundamentalã adoptatã în 1991 ar fi trebuit sã fie mai mult decât o simplã construcþie juridicã, ea trebuia sã fie actul fondator al unui nou tip de societate, clãditã pe baze contractuale. Constituþia este expresia voinþei cetãþenilor unei þãri de a clãdi împreunã o comunitate politicã, adicã o naþiune civicã.

Legea fundamentalã mãsoarã temperatura democraþiei dintr-un stat, aratã starea de sãnãtate politicã a societãþii dintr-o anumitã perioadã istoricã. Ea dezvãluie judecãþile ºi prejudecãþile politice ale unui popor într-un anumit moment al dezvoltãrii sale.

Principiile pe care se sprijinã acest act fondator reflectã modul în care societatea care îl adoptã se percepe pe sine în raport cu puterea politicã. Constituþia este cea care ne aratã mai întâi cât de liberi vrem sã fim ºi abia mai apoi cât de liberi suntem. Ea nu este altceva decât reflectarea noastrã ca indivizi ce trãim împreunã într-un spaþiu pe care-l clãdim împreunã, dupã reguli pe care singuri le stabilim. Legea fundamentalã este o definire a noastrã ca indivizi ºi ca naþiune civicã. Ea este cea care fixeazã limitele libertãþii noastre sau ale servituþii noastre. Libertate sau servitute! Aceastã alegere ne marcheazã destinul ca naþiune. Mai presus de orice, ea trebuie sã fie alegerea noastrã! Noi, cetãþenii acestei þãri, avem dreptul moral de a alege cum sã trãim mai departe.

Existã însã o distanþã între ce este Constituþia ºi ce ar fi trebuit ea sã fie. În primul rând, cu greu se poate spune cã acest act fondator a fost alegerea noastrã, a cetãþenilor. Este de ajuns sã ne amintim confuzia proceduralã care a însoþit adoptarea Constituþiei, pentru a constata cã alegerea a aparþinut, de fapt, puterii de atunci.

În al doilea rând, decembrie 1991 ne-a oferit un act fondator care, deºi se desparte de totalitarism, nu depãºeºte întru totul limitele acestuia. Invocând necesitatea grabnicã a adoptãrii unei Constituþii, pãrinþii fondatori, în loc sã ia ca model Constituþia din 1923 ºi-au aflat una din principalele surse de inspiraþie în Constituþia din 1965, act fondator al unei societãþi totalitare.

Insuficienþele Legii fundamentale au fost evidente încã de atunci ºi ele explicã disfuncþionalitãþile care au marcat sistemul democratic din România. Cu atât mai evidente ne apar ele astãzi, la 10 ani de la adoptarea actualei Constituþii.

Liberalii au fost printre aceia care nu au votat actul constituþional din 1991. Ei au pus în evidenþã atunci limitele Legii fundamentale, tot aºa cum le afirmã ºi astãzi.

Motivul pentru care am spus _nu_ acestui text în 1991 este unul foarte simplu: Constituþia adoptatã atunci nu este în mod ferm ºi limpede o Constituþie a libertãþii. Ea conþine formulãri confuze ºi omite sã statueze temeiul indispensabil al libertãþii, separarea puterilor în stat ºi garantarea proprietãþii.

Sistemul politic consfinþit prin textul constituþional din 1991 pãstreazã reminiscenþele unei filozofii, în dezacord cu valorile democraþiilor liberale moderne. Individul, cu interesele ºi drepturile sale, se pierde undeva, în umbra statului atotputernic. Principiile minime ale guvernãrii democratice sunt afirmate ambiguu, într-un limbaj ale cãrui ezitãri sunt mai mult decât marca unei lipse de inspiraþie lingvisticã.

Pretinsele formule nefericite din textul constituþional reprezintã ezitarea mentalã de a gândi democraþia înainte de a o exprima. Aceasta pentru cã ceea ce am dorit cu toþii nu este un regim politic echivoc, ci o democraþie autentic liberalã. Am fi dorit ca Legea fundamentalã sã fie garanþia noastrã împotriva arbitrariului ºi a abuzului de putere. Actualul text nu ne oferã, în mod indubitabil, o astfel de garanþie.

Voi aminti numai câteva dintre punctele care la vremea respectivã au fãcut obiectul criticii liberale asupra Constituþiei: neconsacrarea principiului separãrii puterilor în stat, încãlcarea independenþei ºi inamovibilitãþii judecãtorilor, acordarea unor drepturi mult prea extinse Preºedintelui, insuficienta garantare a drepturilor omului ºi, nu în ultimul rând, negarantarea proprietãþii private.

Mai mult, Legea fundamentalã îºi rezervã dreptul de a impune generaþiilor viitoare o ordine politicã dificil de schimbat. Ea consfinþeºte aspiraþia de veºnicie a celor de aici ºi de acum, toate acestea prin rigiditatea procedurilor de revizuire.

Un text care afirmã prea puþin libertatea cetãþenilor, prin limitarea puterii politice, un text în care drepturile omului nu sunt nimic mai mult decât o seducãtoare

enumerare nu poate fi, în mod clar, actul fondator al unei societãþi democratice.

Liberalii au atras atenþia la vremea respectivã asupra tuturor insuficienþelor acestui text. Deºi nu au votat Constituþia, fruntaºii liberali ºi mai ales domnul preºedinte Mircea Ionescu-Quintus s-au bãtut pentru aplicarea ei, printr-o interpretare în acord cu exigenþele unei democraþii liberale.

Astãzi mai mult ca oricând dorim sã afirmãm voinþa noastrã de a aºeza la temeiul Constituþiei o viziune clarã asupra a ceea ce trebuie sã fim. Democraþia româneascã a depãºit cu mult limitele textului sãu fondator. Este timpul ca actul de naºtere din 1991 sã se transforme într-un certificat de maturitate. Este timpul sã afirmãm, fãrã putinþã de tãgadã, cã suntem cetãþenii unui spaþiu politic menit sã ne apere libertatea, nu sã ne-o constrângã.

Noi, liberalii, am iniþiat încã din legislatura trecutã proiectul de revizuire a Legii fundamentale, sintetizatã în documentul ”Propunerea Partidului Naþional Liberal de modificare a Constituþiei din 1991Ò.

Reforma sistemului politic ºi a clasei politice rãmâne un obiectiv principal al P.N.L., un prim pas fiind revizuirea Constituþiei. Modificarea Constituþiei nu reprezintã o ambiþie egoistã a P.N.L. Aceasta este prima bãtãlie pe care trebuie sã o ducã partidele cu trecutul, pentru reformarea sistemului politic. O nouã Constituþie ar reaºeza întregul sistem politic ºi ar da o ºansã schimbãrii la faþã a celor care conduc astãzi destinele þãrii.

Proiectul liberal are menirea sã punã textul constituþional în acord cu evoluþia de pânã acum a României. Legea fundamentalã trebuie sã conþinã aspiraþia noastrã spre libertate ºi sã defineascã locul nostru în lume. România s-a afirmat în ultimii ani ca o democraþie europeanã. În anii care vor urma apropierea de Europa nu va mai fi doar un proiect, ea va fi realitate. Acesta este un lucru pe care Constituþia trebuie sã-l afirme! Actualul text nu numai cã omite acest aspect, ci este uneori chiar o piedicã în afirmarea noastrã ca parte a marii familii europene.

De aceea, propunerile noastre de revizuire a Legii fundamentale se referã, printre altele, la reglementarea caracterului direct aplicabil al dreptului comunitar ºi al superioritãþii acestuia faþã de dreptul intern, introducerea posibilitãþii de adoptare a monedei unice europene ºi de transfer al competenþelor cãtre organele comunitãþilor europene, recunoaºterea capacitãþii electorale locale ºi europene pentru cetãþenii Uniunii Europene care domiciliazã în România.

O altã categorie de propuneri conþinute în proiectul elaborat de P.N.L. se referã la consolidarea democraþiei româneºti. Acest lucru nu poate fi posibil decât prin modificarea mecanismelor de control al puterii ºi prin afirmarea drepturilor individului în calitatea sa de subiect al ordinii politice. Propunerile noastre se referã la clarificarea structurii ºi rolului puterii legiuitoare, reducerea rolului Preºedintelui la acela de simbol al naþiunii ºi al statului, stabilirea expresã a calitãþii Guvernului de ºef unic al Executivului, ceea ce înseamnã ºi responsabilitatea acestuia, rãspunderea politicã clarã a membrilor Guvernului. De asemenea, actul fondator trebuie sã consfinþeascã drepturile cetãþeanului nu prin simpla lor enumerare, ci prin garantarea lor.

Partidul Naþional Liberal pledeazã pentru considerarea drepturilor consacrate de Declaraþia Universalã a Drepturilor Omului, ca parte integrantã a Constituþiei, ºi pentru înscrierea în legea fundamentalã a unor drepturi noi, omise din actualul text. Garantarea proprietãþii private este un alt aspect esenþial a cãrui omisiune are un impact negativ la nivelul societãþii.

Toate aceste propuneri ale noastre au fãcut subiectul unor ample dezbateri, atât în rândul clasei politice, cât ºi al societãþii civile. Am lansat aceastã dezbatere tocmai din convingerea cã noul text trebuie sã fie cu adevãrat expresia unui contract al cetãþenilor. Reforma constituþionalã nu este doar un instrument retoric, ea este o necesitate a societãþii româneºti. Ecoul pe care l-au avut propunerile noastre probeazã acest lucru.

La preluarea mandatului, actualul partid de guvernãmânt ºi-a exprimat voinþa politicã de a demara reforma constituþionalã. Acum însã, dupã un an, constatãm cã în aceastã privinþã P.S.D. nu a realizat nimic din ceea ce a promis în programul de guvernare. Revizuirea Constituþiei este acum un spectacol de tergiversãri, din care nici sistemul politic, nici societatea româneascã nu au nimic de câºtigat. Plin de aparentã bunãvoinþã, liderii P.S.D. au anunþat de mai multe ori pe parcursul acestui an cã vor începe negocierile cu celelalte partide politice pentru revizuirea legii fundamentale.

Din nefericire însã, povestea modificãrii Constituþiei din 1991 a rãmas la stadiul de ”cuvânt înainteÒ, fãrã ca P.S.D. sã poatã finaliza nici mãcar un prim capitol. Ea pare a fi acum pentru P.S.D. o baladã electoralã uitatã numai într-un an de guvernare.

Termenul de 1 februarie 2001, stabilit pentru constituirea comisiei de revizuire, a fost de mult depãºit. În luna iulie a acestui an, premierul Adrian Nãstase a anunþat cã P.S.D. va trimite tuturor partidelor parlamentare propunerile sale de modificare a Constituþiei. Este tot ce a reuºit sã realizeze P.S.D. în 2001 în aceastã privinþã.

Cât despre calendarul inclus în documentul elaborat de P.S.D., el nu a rãmas decât o simplã promisiune a unui viitor mai luminos, cãci toate termenele prevãzute au fost depãºite. Consultarea grupurilor parlamentare în vederea revizuirii trebuia sã se finalizeze la 1 septembrie 2001. 15 septembrie era data constituirii comisiei de redactare a proiectului de lege. Redactarea anteproiectului Legii constituþionale urma a fi finalizatã la 31 decembrie 2001. Pânã acum nu s-a întâmplat mai nimic din toate acestea.

Locvacele P.S.D. s-a dovedit a fi suspect de discret în privinþa revizuirii Legii fundamentale ºi aceasta, fãrã îndoialã, pentru cã nu prea are mare lucru de spus. România este din acest punct de vedere condusã de un partid lovit de amnezie! Deºi atât în campania electoralã, cât ºi la preluarea mandatului P.S.D. a afirmat cã reforma constituþionalã este un pas necesar cãtre consolidarea statului de drept ºi a democraþiei, el a uitat cu desãvârºire acest lucru.

P.S.D. a ratat, prin neprezentare, acest examen, care ar fi fost o probã bunã de bunã-credinþã într-o problemã de interes naþional. P.S.D. nu vrea însã sã modifice Constituþia, ale cãrei ambiguitãþi îi folosesc în instrumentarea pârghiilor puterii.

Ziua de astãzi ar trebui sã fie pentru P.S.D. un prilej sã-ºi reaminteascã faptul cã revizuirea Constituþiei este mai mult decât necesarã pentru reformarea sistemului politic românesc. Partidul de guvernãmânt ar trebui sã dovedeascã, în sfârºit, cã a depãºit faza elaborãrii de calendare pe care nu le respectã niciodatã. Dacã P.S.D. nu poate face acest lucru, atunci înþelegerea sa asupra politicii este eronatã. Politica nu se face cu artificii retorice, ea

este un spaþiu al acþiunii, un spaþiu care are nevoie mai întâi de toate de o definire, de un act fondator, un text în care societatea româneascã sã se regãseascã în calitatea sa de comunitate politicã democraticã.

Avem nevoie de o nouã Constituþie, care sã afirme despãrþirea noastrã definitivã de experienþele totalitarismului ºi apropierea noastrã de Europa. Constituþia din 1991 nu reuºeºte, deocamdatã, decât parþial acest lucru. Iar dacã P.S.D. crede cã cetãþenii acestei þãri nu percep esenþa dezbaterii asupra Legii fundamentale, atunci se înºalã amarnic.

Ca iniþiator al acestei dezbateri, solicitãm partidului de guvernãmânt sã se aplece asupra chestiunii revizuirii Constituþiei în mod serios ºi responsabil ºi sã înceapã, în sfârºit, negocierile pentru demararea acestui proces.

Tergiversarea reformei constituþionale aratã atitudinea echivocã faþã de Legea fundamentalã, faþã de viitorul democraþiei româneºti ºi nu în ultimul rând faþã de aºteptãrile cetãþenilor. Aceastã stare de fapt nu mai trebuie continuatã.

Partidul Naþional Liberal, ca apãrãtor al libertãþii ºi al principiului statului de drept, nu va abandona niciodatã acest proiect constituþional. Vom aminti partidului de guvernãmânt ori de câte ori este nevoie cã România are nevoie de o fundamentare democraticã solidã.

Sãrbãtoarea de astãzi nu este una a succesului, este doar o sãrbãtoare a unei promisiuni de succes. Datoria noastrã, ca oameni politici ºi cetãþeni ai României, este a duce la bun sfârºit ceea ce stângaci am început în 1991. Abia atunci vom avea cu adevãrat ceva de sãrbãtorit!

Vã mulþumesc.

Stimaþi colegi,

Sã mergem mai departe. Se pare cã unii colegi au uitat cã au fost patru ani la putere!

Dau cuvântul din partea Grupului parlamentar U.D.M.R. domnului deputat SzŽkely Ervin-Zolt‡n.

## **Domnul SzŽkely Ervin-Zolt‡n:**

Domnule Preºedinte al republicii,

Doamnelor ºi domnilor deputaþi ºi senatori,

Constituþia adoptatã la 8 decembrie 1991 a însemnat o expresie legislativã a transformãrilor profunde care au avut loc în România în decembrie 1989. Cu toate imperfecþiunile sale, aceastã Constituþie a creat bazele unui sistem politic pluralist, instituþii democratice ºi mecanisme ale economiei de piaþã.

Legea fundamentalã a unui stat este ºi trebuie sã fie conceputã ca o realitate politicã ºi statalã care sã se identifice cu însãºi societatea, sintetizând cele mai înalte cerinþe politice, statale, economice, sociale ºi juridice, prezente ºi viitoare.

Constituþia actualã a asigurat legalitatea ºi constituþionalitatea în societate, într-o perioadã de tranziþie pentru România. Pe baza acestei Legi fundamentale, în România s-au creat ºi s-au consolidat instituþiile democratice, iar þara noastrã a devenit un actor apreciat ºi respectat al vieþii internaþionale.

Însã nici în momentul adoptãrii ea nu a corespuns cerinþelor respectãrii drepturilor ºi libertãþilor fundamentale ale omului, ale minoritãþilor naþionale ºi nici celor ale integrãrii euroatlantice.

Faptul cã dupã 10 ani toatã clasa politicã democraticã româneascã este de acord cu necesitatea revizuirii Constituþiei exprimã evoluþia sistemului nostru legislativ.

Este evident cã democraþia nu este doar o stare a societãþii, ci un proces permanent ce presupune o analizã ºtiinþificã sistematicã a acestei stãri ºi luarea unor mãsuri în scopul ameliorãrii ºi îmbunãtãþirii tuturor reglementãrilor, dar în primul rând a Constituþiei, ca act juridic de bazã al organizãrii statale.

Tendinþele actuale au în vedere valori comune pentru Europa, o lãrgire a autonomiei locale ºi regionale, considerarea drepturilor consacrate de Declaraþia Universalã a Drepturilor Omului, de tratatele internaþionale multilaterale la care România este parte, ca drepturi cu valoare constituþionalã, acestea primând faþã de concepþiile etatiste ºi centraliste. În acest context ºi conceptul de stat naþional este depãºit, nu mai corespunde cerinþelor integrãrii europene, dovadã cã ºi state promotoare ale conceptului au renunþat la acesta, cum este spre exemplu Franþa.

Uniunea Democratã Maghiarã din România doreºte sã contribuie la revizuirea Constituþiei, în acord cu cerinþele integrãrii euroatlantice. Propunerile în privinþa mecanismului politic ºi instituþional vizeazã competenþe diferite pentru cele douã Camere ale Parlamentului, alegerea ºefului statului de cãtre Parlament ºi deci separarea alegerilor parlamentare de cele prezidenþiale, reintroducerea instituþiei Judecãtorului de instrucþie, limitarea atribuþiilor prefecþilor ºi lãrgirea concomitentã a competenþelor consiliilor judeþene ºi locale, recunoaºterea expresã a dreptului unitãþilor administrativ-teritoriale de a se asocia în regiuni.

Protecþia minoritãþilor naþionale impune formularea unor reglementãri constituþionale care sã garanteze principiile autonomiei culturale ºi educaþionale, ale folosirii limbii minoritãþilor naþionale ºi a tuturor drepturilor care sunt necesare pãstrãrii, dezvoltãrii ºi exprimãrii identitãþii persoanelor aparþinând minoritãþilor naþionale.

Responsabilitatea clasei politice de astãzi este de a modifica Constituþia, astfel încât sã garanteze crearea unei societãþi libere ºi democratice, demnã de a face parte din marea familie a Uniunii Europene.

Uniunea Democratã Maghiarã din România doreºte sã împartã aceastã responsabilitate cu toate forþele democratice din România.

Vã mulþumesc.

ªi eu vã mulþumesc, domnule coleg.

Are în continuare cuvântul domnul Sali Negiat, din partea Grupului minoritãþilor naþionale.

## **Domnul Sali Negiat:**

## Domnule Preºedinte al României,

Domnilor preºedinþi, al Senatului ºi al Camerei Deputaþilor,

Doamnelor ºi domnilor miniºtri, Doamnelor ºi domnilor parlamentari, Doamnelor ºi domnilor invitaþi,

Constituþia este legea fundamentalã a tuturor statelor ºi însumeazã normele juridice învestite cu forþã juridicã supremã pentru reglementarea relaþiilor sociale fundamen-

tale ºi care sunt la baza acþiunii de instaurare, menþinere ºi exercitare a puterii politice.

Valorile fundamentale pe care un stat le promoveazã ºi le apãrã sunt în conformitate cu principiile fundamentale ale întregii vieþi economice, politice, sociale ºi juridice care sunt consacrate în Constituþie.

La 10 ani de la adoptarea noii Constituþii a României putem spune cã aceastã lege fundamentalã a României este viabilã ºi în concordanþã cu realitatea istoricã în care trãim. Realitatea istoricã este redatã atât de cãtre situaþia internã, cât ºi de cea internaþionalã. România se gãseºte în prezent în plinã reformare a întregii vieþi economice, politice, sociale ºi juridice, de construire a unui stat de drept puternic care sã fie garanþia bunãstãrii tuturor cetãþenilor þãrii.

Constituþia þãrii trebuie sã fie respectatã în totalitatea sa ºi expresia acestui fapt este acceptarea sa de cãtre toþi cetãþenii României, indiferent de naþionalitate, religie ºi apartenenþã politicã.

Opþiunile de dezvoltare viitoare ale României sunt clare: integrarea sa în structurile NATO ºi ale Uniunii Europene, care sunt premisele ºi condiþiile necesare garantãrii unui viitor sigur pentru statul român. Capacitatea noastrã de a ne adapta noilor realitãþi ºi din punct de vedere constituþional va fi proba integrãrii noastre în aceste structuri.

Nu întâmplãtor, dintre condiþiile necesare de integrare în aceste structuri, protecþia minoritãþilor naþionale ocupã un loc pozitiv ºi deja îndeplinit de cãtre România în acest sens. Aceasta este dovada cea mai clarã cã sunt asigurate posibilitãþile pentru manifestarea liberã ºi deplinã a tuturor minoritãþilor, a respectãrii drepturilor omului, cã aceste drepturi sunt asigurate de cãtre actuala Constituþie a României.

Existenþa Grupului parlamentar al minoritãþilor naþionale este expresia respectãrii Constituþiei þãrii ºi, în numele acestui grup parlamentar, ne exprimãm convingerea cã viitorul þãrii va fi unul benefic pentru toþi cetãþenii României ºi baza acestui viitor va fi un stat român de drept, democrat ºi modern.

Credem în acest viitor pe care îl vom construi cu toþii împreunã.

Vã mulþumim.

## **Domnul Valer Dorneanu:**

Stimaþi colegi,

S-au încheiat intervenþiile în legãturã cu aniversarea Zilei Constituþiei.

V-am ruga sã ne permiteþi ca, în finalul acestei ºedinþe, sã marcãm sãrbãtoarea cu douã momente festive omagiale. Mã refer la datoria pe care o are actualul Parlament faþã de toþi membrii Adunãrii Constituante, faþã de toþi specialiºtii, experþii, toþi cei care au trudit la construirea acestui monument al democraþiei noastre, precum ºi la datoria de a omagia, comemora pe cei care au dispãrut între timp.

Mai întâi, la sugestia Comitetului Adunãrii Constituante, vã propun sã pãstrãm un moment de reculegere, în primul rând pentru cel care a fost unul dintre preºedinþii Adunãrii Constituante, Alexandru Bârlãdeanu, pentru Rene Radu Policrat, care a fost primul preºedinte de vârstã al Parlamentului României, pentru profesorul Vasile Gionea ºi pentru toþi cei care au dispãrut între timp.

Vã mulþumesc. Al doilea moment festiv se referã la iniþiativa Parlamentului de a emite cu acest prilej o plachetã omagialã pe care o vom înmâna distinºilor demnitari de la prezidiu, precum ºi tuturor parlamentarilor.

Pentru colegii noºtri parlamentari distincþiile vor fi acordate prin grupurile parlamentare.

Doresc în primul rând sã înmânez, prin domnul preºedinte al Senatului, prima plachetã omagialã domnului Preºedinte Ion Iliescu.

- În continuare, înmânãm placheta omagialã membrilor

- prezenþi ai Comitetului Adunãrii Constituante.

- Domnului Radu Câmpeanu, care ne-a onorat ºi cu o

- expunere.

- Domnului senator Mircea Ionescu-Quintus.

- Domnului deputat Vasile Moiº.

- Domnului Marian Enache.

- Domnului Nicolae Radu.

Domnului Cazimir Ionescu.

-

Pentru membrii Comisiei de redactare a proiectului Constituþiei României, prezenþi.

- Domnului Alexandru Albu.

- Domnului Mihai Golu.

- Domnului Dan Amedeo Lãzãrescu.

- Domnului Echim Andrei.

- Domnului Victor Anagnoste.

- Domnului senator Ion Predescu.

- Domnului Mihãiþã Postolache.

- Domnului Ioan Rus.

- Domnului Romulus Vulpescu.

- Domnului Ioan Vida.

- Domnului Ioan Muraru.

- Domnului consilier prezidenþial Mihai Constantinescu.

##

- Domnului Hajdœ G‡bor.

De asemenea, domnului Petre Ninosu, membru al Adunãrii Constituante, preºedintele Comisiei juridice a Adunãrii Deputaþilor.

- Înmânãm acum placheta omagialã urmãtorilor membri

- ai Guvernului României:

- Doamnei ministru Rodica Mihaela Stãnoiu.

Doamnei ministru Hildegard-Carola Puwak.

Domnului ministru Gheorghe Romeo Leonard Cazan.

-

- Domnului ministru Mihai Nicolae Tãnãsescu.

Domnului ministru Aurel Constantin Ilie.

Domnului ministru Marian Sârbu.

Doamnei ministru Daniela Bartoº.

- Domnului ministru Acsinte Gaspar, care a trudit foarte

- mult la lucrãrile Constituantei.

- Domnului ministru Octav Cozmâncã.

Doamnei ministru Ecaterina Andronescu.

Domnului ministru Vasile Puºcaº.

- Ne face deosebita plãcere sã înmânãm placheta oma-

- gialã urmãtoarelor personalitãþi:

- Domnului preºedinte al Curþii Constituþionale, Nicolae

- Popa.

- Domnului preºedinte al Curþii Supreme de Justiþie,

- Paul Florea.

- Domnului academician Eugen Simion, preºedintele

- Academiei Române.

- Domnului Dragoº Iliescu, preºedintele Consiliului

- Legislativ.

- Domnului Ioan Condor, preºedintele Curþii de Conturi.

-

- Domnule preºedinte al României, Distinºi colegi,

- Cu aceasta, ºedinþa festivã a luat sfârºit.

- Declarãm închise lucrãrile ºedinþei Parlamentului

- României dedicate aniversãrii Zilei Constituþiei.

- Vã mulþumesc.

- Domnului Augustin Zãgrean.

- Domnului Antonie Iorgovan, preºedintele comisiei.

**EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI Ñ CAMERA DEPUTAÞILOR**

> Regia Autonomã ”Monitorul OficialÒ, str. Izvor nr. 2Ð4, Palatul Parlamentului, sectorul 5 **,** Bucureºti,

> cont nr. 2511.1Ñ12.1/ROL Banca Comercialã Românã Ñ S.A. Ñ Sucursala ”UnireaÒ Bucureºti ºi nr. 5069427282 Trezoreria sector 5, Bucureºti (alocat numai persoanelor juridice bugetare). Adresa pentru publicitate : Centrul pentru relaþii cu publicul, Bucureºti, ºos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 411.58.33 ºi 411.97.54, tel./fax 410.77.36. Tiparul : Regia Autonomã ”Monitorul OficialÒ, tel. 490.65.52, 335.01.11/2178 ºi 402.21.78, E-mail: ramomrk@bx.logicnet.ro, Internet: www.monitoruloficial.ro

**ISSN** 1220Ð4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 187/17.XII.2001 conþine 16 pagini.**

Preþul 11.824 lei