Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 iulie 2020
other · adoptat
Ion Marcel Ciolacu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
**:**
Bună ziua, domnule președinte! Domnule prim-ministru, Stimați colegi,
Cred că astăzi Camera Deputaților a pierdut din nou prilejul de a clarifica, în sensul bun și corect, ceea ce s-a
întâmplat în această perioadă de când a început starea de urgență, pandemia, și nu a transforma această necesitate pentru români într-o dezbatere sau într-o acuză politică, la nesfârșit, între unii și alții care au fost la guvernare, care sunt în opoziție.
Cred că dezbaterile de astăzi, din punctul de vedere al Partidului Mișcarea Populară, trebuiau să înceapă cu prezentarea unei situații despre cum a fost găsit sistemul de sănătate din România la începutul acestei pandemii. Partidul Mișcarea Populară a fost primul partid care a spus că va solicita public analiza, evaluarea achizițiilor făcute pe stare de urgență și pe stare de alertă în sistemul de sănătate, pentru că am simțit că va fi o perioadă în care se vor întâmpla foarte multe lucruri în afara legii și vedem clar că astăzi așa se întâmplă, fie că vorbim despre instituții de nivel național, Unifarm, fie că vorbim despre instituții ale administrației locale. Și vă amintesc că, la Iași, Consiliul Județean Iași, la fel, a luat bani de la drumuri, de la cultură, de la instituții de asistență socială pentru a cumpăra un spital mobil pentru tratarea pacienților cu COVID, peste 13 milioane de euro, și sunt două luni întârziere de când nu a venit acest spital.
Deci este important ca românii să înțeleagă că dezbaterile parlamentare au scopul de a găsi soluții, nu de a se acuza la nesfârșit unii pe ceilalți.
Poate că, dacă soluția s-ar fi aplicat corect, oprirea migrației politice, nu ar mai fi generat acuze de genul: „Cine l-a numit pe directorul Unifarm? Cine i-a moștenit pe cei care o dată la patru ani sau la doi ani, când se schimbă Guvernul, se mută dintr-o tabără în cealaltă?”
De asemenea, din punctul de vedere al Partidului Mișcarea Populară, credem că această Comisie de anchetă parlamentară privind achizițiile pentru starea de pandemie va arăta foarte clar cine a furat, cine a mințit, cine a încălcat legea*