Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2022
Dezbatere proiect de lege · retras
Ion-Marcel Vela
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Ion-Marcel Vela:**
## Doamna președintă, Onorat Senat,
Sincer să fiu, n-am dorit să intervin la acest subiect, dar, după prezentarea atât de hotărâtă și pătimașă a onoratei colege, m-am simțit obligat, oarecum, să iau cuvântul în numele primarilor din România, pentru că eu am fost primar 12 ani și viceprimar 4 ani și știu ce înseamnă munca de primar.
Ceea ce expune doamna Șoșoacă poate fi corect, dar este vorba de excepții*; primarii care fac localități moderne, care aduc investiții*, care fac școli, drumuri, săli de spectacole, parcuri, alei, oameni care gestionează binele comunități și, din 4 în 4 ani, vin în fața alegătorilor să dea cel mai corect examen. Și, nu vă supărați, noi, senatorii, candidăm pe o listă, dragi colegi, un ales local este ales nominal de către toți alegătorii; dacă nu face ceea ce trebuie sau dacă face ceea ce nu trebuie, nu mai este ales.*