Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2003
procedural · respins
Ion Predescu
Discurs
## **Domnul Ion Predescu:**
Aº dori sã vã declar cã aspectele aduse în continuare în dezbatere n-au fost neglijate de noi la comisie. Vreau sã vã asigur cã atunci când am formulat amendamentul am avut mai multe argumente ºi mai multe raþiuni decât au fost evocate aici împotriva amendamentului.
Dacã rãmâne textul aºa, fãrã amendamentul introdus de noi, înseamnã cã avem în þara noastrã firmele înregistrate pânã la intrarea în vigoare a acestei legi cu denumiri care þin ºi implicã autoritatea de stat, autoritatea de instituþie publicã sau de interes public ºi le folosesc ca atare pentru activitãþi comerciale, realizând profituri ºi de azi înainte vom avea firme în a cãror denumire nu existã asemenea termeni. Care-i raportul dintre ele? Mai sunt pe picior de egalitate? Care-i raþiunea sã menþinem discriminarea pentru cele înregistrate pânã la aceastã datã ca, pentru viitor, sã nu se afle în regim de egalitate cu cele care se înregistreazã în aceastã datã? De ce sã avem în societatea româneascã douã categorii de firme: unele cu atribute, cu denumiri care implicã autoritatea de stat, de instituþie publicã sau de instituþie de interes public ºi altele nu, cã li s-a interzis de cãtre lege? Mai existã egalitate de tratament?
La aceastã întrebare nu puteþi rãspunde cã se realizeazã egalitate de tratament, ci, dimpotrivã, discriminare pozitivã pentru cei înregistraþi în trecut ºi negativã pentru cei înregistraþi de azi încolo. Amendamentul nostru tocmai aceasta a dorit: sã realizeze egalitatea de tratament legal pentru toate firmele de azi înainte.
Apoi, menþinând denumirile anterioare, cum stãm cu Legea concurenþei? Mai are aceleaºi baze legale pentru toate firmele? Sau baze legale permisive pentru unele ºi interdictive pentru altele? Nu se poate rãspunde altfel decât prin rãspunsul pe care îl dã amendamentul nostru.
Concurenþa mai este loialã între firme, unele cu avantaj legal ºi altele cu dezavantaj impus tocmai prin lege? Nu mai este loialã. Devine neloialã ºi, astfel, legea instituie prin ea însãºi o trãsãturã ilicitã în activitatea concurenþialã a firmelor.
## Domnilor colegi,
Vã rog sã luaþi în consideraþie toate datele. Noi le-am avut în vedere, le-am dezbãtut. Îmi pare rãu, dar colegii care nu au fost la ºedinþã nu au de unde sã le cunoascã.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.