Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 septembrie 2016
Declarații politice · respins
Ion Rotaru
Declarații politice prezentate de senatorii:
Discurs
## **Domnul Ion Rotaru:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Eu cred că inițiativa este bună, dar ar trebui să constituie acest lucru un semnal de alarmă pentru tot ceea ce înseamnă pădurile României. Aș vrea să dau un singur exemplu: faptul că noi avem o lege, nr. 289/2002 privind perdelele forestiere, care nu și-a produs efectele aproape deloc nici până astăzi, 27 – sau cât este – septembrie 2016. Și am să vă dau un exemplu concret: în județul Brăila se identificaseră, după elaborarea acestei legi, suprafețe de teren de circa 8.000 de hectare pentru a fi împădurite cu perdele forestiere. Până la această oră s-au realizat doar câteva zeci de hectare și ne aflăm în continuare în situația gravă în care protecția solului nu este asigurată, a digurilor, a localităților, a căilor de acces, antieroziune și așa mai departe. Exemplele pot continua.
Și subliniez acest lucru, că este imperios să ne aplecăm cu toată atenția asupra acestui aspect care înseamnă înființarea perdelelor forestiere, plantarea de arbori, tot ceea ce protejează solul și generează microclimatul, pentru că am văzut că ne confruntăm cu perioade destul de agresive de secetă, ne confruntăm cu perioade în care căldura excesivă generează efecte devastatoare asupra agriculturii, sistemul de irigații nu funcționează sau este aproape inexistent, iar acest lucru, care înseamnă păduri, perdele forestiere, ar veni și ar compensa în mare măsură acest fenomen cu care ne confruntăm și care este din ce în ce mai pregnant și mai abrupt.
Eu susțin această inițiativă, dar, pe lângă ea, trebuie să funcționeze toate celelalte lucruri. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.