Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2005
procedural · respins
Ion Solcanu
Discurs
## **Domnul Ion Solcanu:**
Domnule pre∫edinte,
## Stimate colege ∫i stima˛i colegi,
La Óntrunirea liderilor grupurilor parlamentare s-a convenit ca pe ordinea de zi a fiec„rei zile s„ punem legile prioritare, fie cele cerute de Guvern cu prioritate, fie legile de integrare european„, una, dou„, trei legi, dup„ care s„ dezbatem, Ón alternan˛„, Regulamentul Senatului ∫i proiectul de Lege privind statutul minorit„˛ilor na˛ionale din Rom‚nia.
Ieri, spre exemplu, c‚nd aveam pe ordinea de zi proiectul de Lege privind statutul minorit„˛ilor na˛ionale din Rom‚nia ∫i care a fost inclus pe ultimul punct al ordinii de zi, nu s-a putut ajunge, deci nu s-a respectat aceast„ Ón˛elegere pe care am avut-o Óntre liderii grupurilor parlamentare. Spun‚nd lucrul acesta, mi se pare incorect din partea noastr„, a celor care am convenit acest lucru, a pre∫edintelui de ∫edin˛„, ca atare, ∫i, Ón mod firesc, ar trebui ca ast„zi sau m‚ine diminea˛„ s„ dezbatem, Ón alternan˛„, proiectul de Lege privind statutul minorit„˛ilor na˛ionale din Rom‚nia ∫i Regulamentul Senatului. Deci jum„tate din timpul de
ast„zi, spre exemplu, s„ fie acordat proiectului de Lege privind statutul minorit„˛ilor na˛ionale din Rom‚nia ∫i jum„tate din timp, Regulamentului Senatului, urm‚nd ca m‚ine s„ respect„m ordinea de zi pe care am convenit-o.
Nu am nici o problem„, spre exemplu, s„ Óncepem dezbaterea, ast„zi, dup„ cele trei legi pe care le avem pe ordinea de zi, s„ Óncepem cu regulamentul, dar ultimele ore de dezbatere s„ fie pe proiectul de Lege privind statutul minorit„˛ilor na˛ionale din Rom‚nia, pentru c„, de∫i am adoptat o Hot„r‚re a Senatului de prelungire a termenului, de la 45 la 60 de zile, ne putem trezi Ón situa˛ia Ón care trece, se epuizeaz„ durata respectiv„ ∫i proiectul de Lege privind statutul minorit„˛ilor na˛ionale din Rom‚nia s„ treac„ la Camera Deputa˛ilor prin aprobare tacit„.
Aceasta ar fi o chestiune.
Cea de a doua vizeaz„ ∫i ˛in s„ salut, Ón mod deosebit, prezen˛a observatorilor parlamentari ai puterii, ast„zi, aici, Ón plenul Senatului; m„ a∫teptam s„-i convoca˛i ieri, c‚nd am avut legi organice ∫i legi prioritare pentru integrare european„, ∫i nu la dezbaterea regulamentului.
™i pentru c„ doamna senator Maria Petre m-a Óntrerupt Ói spun bine a venit la lucr„rile plenului!
Œns„, Ón calitate de vicelider al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, vreau s„ fac aceast„ remarc„ ∫i vreau s„ v„ spun c„ eram mult mai bucuro∫i dac„ erau ∫i ieri prezen˛i, la adoptarea legilor organice Ónaintate de Guvernul dumneavoastr„, pe care noi le-am sus˛inut ∫i le-am votat. O s-o facem ∫i alt„ dat„, dar v„ rog s„ nu v„ baza˛i pe noi p‚n„ la cap„t.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.