Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 octombrie 2017
Declarații politice · retrimis
Maria Magdalena Grigore
Discurs
Mulțumesc, din nou, domnule președinte.
Proiectul de ordonanță are ca obiect modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2016.
Concret, prin modificările introduse în prezentul act normativ, se urmărește instituirea unor măsuri tranzitorii până la momentul la care CNIR va deveni funcțională, în sensul în care permite CNAIR să inițieze, respectiv să finalizeze procedurile de achiziție pentru obiectivele de investiții noi.
Totodată, clarifică și situația privind sumele ce se virează de către CNAIR către CNIR – practic, de semantică, respectiv „venituri” _versus_ „încasări”. Și, nu în ultimul rând, situația salarizării personalului, în special în sensul diminuării salariilor. De asemenea, sunt eliminate și prevederile înființării Consiliului de transparență al CNIR.
Vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.