Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege · vot amânat
Iulian Claudiu Manda
Discurs
Punctul 12 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru completarea și modificarea Legii nr. 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie Ziua Bucovinei (L423/3.07.2018).
Inițiatorul nu este prezent.
Dau cuvântul, din partea Guvernului, domnului Ion Ardeal Ieremia, secretar de stat la Ministerul Culturii, da?
Vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 10.
## **Domnul Ion Ardeal Ieremia** _– secretar de stat_
_în Ministerul Culturii și Identității Naționale_ **:**
Domnule președinte, Doamnelor senator, Domnilor senatori,
Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie Ziua Bucovinei în sensul declarării, pentru anul 2018, a zilei de 28 noiembrie ca fiind liberă pentru sistemul bugetar, precum și în vederea asigurării fondurilor necesare organizării evenimentelor prilejuite de sărbătoarea Zilei Bucovinei de la bugetele locale sau, după caz, de la bugetele autorităților publice centrale ori ale instituțiilor publice.
Menționăm și faptul că, din perspectiva obiectului de reglementare, legea declară ziua de 28 noiembrie Ziua Bucovinei, iar obiectul inițiativei legislative este cu caracter eminamente temporar, respectiv stabilirea zilei de 28 noiembrie ca fiind zi liberă pentru sistemul bugetar doar pentru anul 2018.
Ca urmare a acestor considerente, Guvernul consideră că Parlamentul este cel mai îndreptățit cu privire la oportunitatea adoptării sau nu a acestei inițiative legislative.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.