Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ecaterina Andronescu
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.
Așa cum știți, de un număr important de ani, finanțarea învățământului de stat preuniversitar și chiar și a celui privat se face în așa numitul sistem _per capita_ . Există o finanțare de bază complementară și o finanțare suplimentară. Inițiativa legislativă vine să modifice aceste mecanisme.
Întrucât Ministerul Educației anunță ideea unei noi legislații a învățământului și deoarece suntem în situația în care am aprobat deja Legea bugetului pentru anul acesta, vă propunem un raport de respingere, dar nu respingerea ideii de a o relua cu ocazia dezbaterii pe viitoarea lege a învățământului, pentru că, după numărul de ani de când funcționează acest sistem, s-au adunat și bune, și mai puțin bune și cred că merită o dezbatere și în comisiile reunite, și în cele două Camere.
Pentru astăzi, raportul nostru este de respingere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.