Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 noiembrie 2018
other · respins
Eugen Pîrvulescu
Întrebări și interpelări adresate în scris Guvernului de către senatori
Discurs
Susținem, da. Amendamentul nr. 2, la art. 59, noi, liberalii, îl susținem.
Se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins: „Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, prelucrării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și a prelucrării minereurilor neferoase, cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, benzen, toluen, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, cianurație, feldspat și siliciu sau de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice și/sau de cocs metalurgic, precum și a emisiilor de amoniac și derivate, din localitatea Slatina și pe o rază de 8 km în jurul acestei localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizarea prevăzută la alin. (3).” Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.