Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2019
Dezbatere proiect de lege · respins
Costel Șoptică
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 70 din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic și Comisia pentru mediu, prin adresa L710/2018 din data de 4 decembrie 2018, au fost sesizate de către Biroul permanent al Senatului în vederea dezbaterii și elaborării raportului comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 82/’93 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.
Consiliul Legislativ a analizat propunerea legislativă și a avizat-o favorabil.
Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, Comisia pentru administrație publică și Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO au transmis avize favorabile.
Pe parcursul mai multor ședințe, membrii celor două comisii au dezbătut propunerea legislativă și au hotărât, cu unanimitatea voturilor senatorilor prezenți, să adopte un raport comun de admitere, cu amendamente admise, prevăzute în anexa nr. 1, care fac parte integrantă din prezentul raport.
În consecință, Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic și Comisia pentru mediu supun spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul comun de admitere, cu amendamente admise și respinse, și propunerea legislativă.
Senatul este prima Cameră sesizată.
Cu permisiunea dumneavoastră, vreau să vă aduc la cunoștință că la anexa nr. 2, la totalul suprafeței ocupate de amenajări agricole și piscicole, s-a introdus o eroare materială, pe care vrem s-o îndreptăm în momentul acesta, și anume că suprafața totală nu este de 39.947 de hectare, ci este de 39.974 de hectare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.