Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Doina Silistru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Eu le mulțumesc colegilor de la Partidul Național Liberal și celorlalți colegi de la alte partide care, practic, s-au trecut și coinițiatori la aceste inițiative legislative, dar vreau să le aduc aminte că de abia la începutul acestei sesiuni actele normative referitoare la subvenția pentru suine și pe avicultură au fost retrimise și, practic, noi în prima săptămână – au fost la reexaminare – le-am votat și acum sunt la Camera Deputaților. Deci nu a fost o piedică din partea ministerului că nu și-a dus la bun sfârșit aceste programe.
Așteptăm ca aceste inițiative să fie promulgate, și apoi, în baza unei legi, Comisia pentru agricultură de la Comisia Europeană își va spune un punct de vedere, cu toate că, până atunci, de când au fost lansate aceste inițiative legislative, discuțiile au fost deschise și au fost trimise observații care, între timp, au fost preluate de Comisiile pentru agricultură. Și noi sperăm din tot sufletul să fie puse în aplicare, ca și dumneavoastră.
Dar vreau să vă mai aduc aminte că..., cred că Ministerul Agriculturii, până acum..., ministrul agriculturii, Petre Daea, nu v-a dezamăgit de când este ministru și a pus în practică tot ceea ce și-a propus și a fost trecut în programul de guvernare.
Ieri, nu mai departe de ieri, a pus în aplicare programul cu subvenția pentru creșterea porcilor din rasele Mangalița și Bazna, rase românești cu calități deosebite și rezistență deosebită la boli. Cred că asta este..., pe lângă programul cu tomatele, este un indiciu că ceea ce și-a propus Ministerul Agriculturii va pune în aplicare.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.