Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 iunie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ecaterina Andronescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Aș vrea de la început să mulțumesc colegilor din Comisia pentru învățământ că au avut răbdarea necesară și profesionalismul să reglementăm o ordonanță destul de complexă. Ea vizează, pe de o parte, reglementări în ceea ce privește învățământul special și special integrat, reglementări în ceea ce privește dubla specializare, potrivit necesităților pe care sistemul de învățământ le are, standardele de calitate pentru ocuparea funcțiilor în învățământul superior, de asemenea, reglementări care vizează autoritatea națională cu privire la calificări și, nu în ultimul rând, reglementări cu privire la formarea continuă a adulților prin programe de formare adresate atât celor cu studii preuniversitare, cât și celor cu studii superioare.
De aceea, cu amendamentele pe care comisia vi le propune, vă adresăm, totodată, rugămintea să acordați votul dumneavoastră acestor reglementări, care vin să completeze lacunele sau lucrurile nepotrivite din Legea învățământului. Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.