Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Matei Adrian Dobrovie
Discurs
Inițiativa legislativă, propunerea legislativă are ca obiect modificarea și completarea Legii nr. 61/1991.
Tulburarea liniștii publice prin zgomot este o problemă de calitate a vieții. Ca urmare, am propus stabilirea unor limite maxime admisibile de zgomot, introducerea în sarcina agentului constatator a obligației de a măsura nivelul zgomotului cu ajutorul unui mijloc tehnologic și sancționarea recidivei.
La Comisia juridică am depus mai multe amendamente care lasă posibilitatea ca să se constate și pe baza simțurilor polițistului, în cazul în care mijlocul tehnologic, mijlocul tehnic nu funcționează cum trebuie. Ca urmare, toate cazurile sunt acoperite. Ideea este de a îmbunătăți constatarea, astfel încât aceasta să se facă cât mai aproape de momentul perturbator.
Precizez că constatarea se face în locuința reclamantului, deci nu a reclamatului; nu se duce poliția și bate la ușa acestuia, ci se măsoară în camera indicată de către cel păgubit, în camera respectivă, cu sonometrul, care este un mijloc special pentru a măsura zgomotul cât mai cu acuratețe. Se eliberează un buletin sonometric și acest buletin sonometric însoțește, practic, procesul-verbal pe care îl face polițistul.
Am dat un termen generos, de trei ani, de dotare cu aceste aparate a polițiilor, consider că..., agenților constatatori, practic, care pot fi polițiști sau jandarmi și așa mai departe.
Deci toate aceste lucruri au fost prevăzute. Mai mult decât atât, la Comisia juridică am mai depus niște amendamente de îmbunătățire, care au fost însușite de comisie și le mulțumesc colegilor pentru acest lucru.
Cam atât.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.