Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 noiembrie 2018
other · respins
Ancuța Gianina Opre
președintele Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
Întrebări și interpelări adresate în scris Guvernului de către senatori
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimate domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Permiteți-mi să fac o scurtă prezentare a activității mele în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.
Sunt absolventă a unei instituții de învățământ superior juridic, cu o vechime de aproape 16 ani, iar începând cu anul 2002 îmi desfășor activitatea, în calitate de conferențiar universitar, în mediul universitar.
În perioada 2013–2018 activitatea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal s-a concentrat pe îndeplinirea rolului său de garant al apărării dreptului la viață privată cu privire la protecția datelor cu caracter personal.
Începând din anul 2013, de când am preluat conducerea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, am urmărit, în principal, îndeplinirea competențelor legale ale autorității și implementarea cadrului național necesar aplicării Regulamentului european pentru protecția datelor.
Toate aceste obiective au fost îndeplinite și concretizate prin rapoartele de activitate prezentate anual și, de asemenea, prin implicarea autorității în adoptarea celor două acte normative necesare aplicării regulamentului european, și anume Legea nr. 129/2018 și Legea nr. 190/2018.
După adoptarea celor două legi importante, autoritatea a emis acte normative, decizii cu caracter normativ, destinate să asigure efectiva aplicare a regulamentului după data de 25 mai 2018. Astfel, au fost publicate în Monitorul Oficial: procedura de soluționare a plângerilor, formularul de notificare a încălcărilor de securitate a datelor personale, procedura de efectuare a investigațiilor și lista operațiunilor ce implică evaluarea impactului asupra protecției datelor.
În continuare îmi propun asigurarea continuității consolidării capacității instituționale și administrative a Autorității Naționale pentru Protecția Datelor, intensificarea măsurilor de informare a publicului larg și a operatorilor în legătură cu drepturile și principiile de protecție a datelor personale, emiterea de decizii cu caracter normativ necesare aplicării Regulamentului european pentru protecția datelor și, nu în ultimul rând, asigurarea continuității de reprezentare a României în cadrul Comitetului European privind Protecția Datelor, al grupurilor și subgrupurilor de lucru aferente.
În final, aș dori să precizez faptul că, spre deosebire de alte state membre ale Uniunii Europene, România se află printre statele care au adoptat cadrul normativ necesar aplicării regulamentului european la timpul potrivit. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.