Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 mai 2002
procedural · respins
Iuliu Pãcurariu
Aprobarea ordinii de zi ºi a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Iuliu Pãcurariu:**
## Domnule preºedinte, Stimaþi colegi,
În urmã cu câteva sãptãmâni locuitorii judeþului Cluj au fost martorii unei tragedii mediatizate apoi atât de presa localã, cât ºi de cea centralã.
Primarul comunei Feleacul, Luca Emil, aflat la braconaj sub influenþa bãuturilor alcoolice, a împuºcat mortal un copil de 13 ani. Producerea tragediei este explicabilã probabil din perspectiva circumstanþelor în care s-a produs: lipsa vizibilitãþii datoritã înserãrii, starea de ebrietate a fãptuitorului. Tragedia este inexplicabilã însã, dacã avem în vedere cã fapta lui Emil Luca survine dupã un ºir întreg de ilegalitãþi comise, ilegalitãþi faþã de care organele abilitate nu au luat mãsurile cuvenite.
ªirul ilegalitãþilor comise de Luca Emil începe în 1999, când i s-a ridicat permisul de conducere pentru consum de bãuturi alcoolice.
Dupã alegerile din 2000, ajuns primar al comunei Feleacul, Emil Luca este prins conducând autoturismul fãrã permis. Dosarul penal întocmit de Poliþia Feleacul a rãmas fãrã rezultat din perspectiva tragerii la rãspundere penalã.
În anul 2001 Emil Luca trage cu arma de vânãtoare într-un loc populat al comunei Feleacul, satul Gheorghieni. Drept urmare i se confiscã arma, dar i se restituie dupã trei zile. La scurt timp, primarul recidiveazã, ameninþând locuitorii comunei cu arma de vânãtoare.
Rememorând ºirul acestor fapte, se poate ajunge la concluzia cã, dacã primarului Emil Luca i s-ar fi confiscat arma de vânãtoare, moartea copilului de 13 ani nu s-ar fi produs. Este de neînþeles faptul cã, în condiþiile în care lui Emil Luca i s-a întocmit ºi finalizat dosarul penal pentru infracþiunea de nerespectare a regimului armelor ºi muniþiilor, prevãzutã de art. 279, Cod penal, organul de cercetare penalã nu a dispus mãsura de siguranþã a confiscãrii speciale. În art. 118, Codul penal precizeazã cã: ”Sunt supuse confiscãrii speciale lucrurile care au servit sau au fost destinate sã serveascã la sãvârºirea unei infracþiuni, dacã sunt ale infractorului.Ò
Este de prisos sã mai precizez cã literatura juridicã considerã mãsurile de siguranþã, între care ºi confiscarea specialã, ca mãsuri procesuale luate în cursul procesului penal atât în faza urmãrii penale, cât ºi de judecatã faþã de individ sau inculpat pentru a înlãtura starea de pericol generatã de natura cauzei ºi pentru preîntâmpinarea sãvârºirii unor fapte prevãzute de legea penalã.
Având în vedere cele prezentate, consider cã în cazul primarului Emil Luca din Feleacul legea nu a fost respectatã, iar organele Ministerului de Interne nu ºi-au fãcut datoria.
Din cursul evenimentelor rezultã cu claritate faptul cã, dacã Emil Luca nu ar fi fost în posesia armei de vânãtoare, ca urmare a aplicãrii legii, tragedia nu s-ar fi întâmplat.
Întrebarea fireascã pe care o ridic este: De ce trebuie sã se întâmple tragedii pentru ca legea sã fie respectatã? Cred cã aceastã întrebare se cuvine adresatã în primul rând ministrului de interne Ioan Rus, ai cãrui subalterni ar fi trebuit sã aplice legea în cazul de faþã, ministru care, poate nu întâmplãtor, este ºi ºeful de filialã al partidului din care a fãcut parte ºi primarul Emil Luca.