Laurenþiu Ulici

## **Domnul Laurenþiu Ulici:**

...despre protecþia limbii române, vreau sã vã spun cã mã preocupã foarte tare ºi pe mine ce se întâmplã la ora asta cu limba românã ºi vreau sã vã spun cã se întâmplã lucruri foarte grave. Limba românã este într-un proces de stricare din ce în ce mai evident pentru toatã lumea. Lucrul acesta nu ne poate lãsa indiferenþi dacã chiar þinem, cum pretindem, la limba românã.

Numai cã, doamnelor ºi domnilor Ñ domnilor, cã doamne nu prea avem Ñ un singur mod posibil de protejare a limbii române avem. Unul singur, nu legea domnului Pruteanu, nu legea nimãnui, ci capacitatea noastrã de a vorbi ºi a scrie corect în limba românã. Nu existã alt mod de a proteja limba.

Ce înseamnã capacitatea noastrã? Când spun capacitatea noastrã, mã gândesc nu la noi, cei de aici, ci la presã, la radio, la televiziune. Acolo se vede cum se stricã limba românã, cum sunt folosiþi termeni în felurite moduri improprii, cum se pun accente greºite Ñ pe care le puneþi ºi dumneavoastrã aici, slavã Domnului. Nu vã dau exemplul cu prevederi, cã e deja consacrat. Cum folosim sintagme aiuritoare pe care toatã lumea de aici le foloseºte, unele au intrat în limbã ºi au devenit corecte. Am sã vã dau exemplu cum o eroare devine corectã. ”Îmi cer scuze.Ò Asta este, din punct de vedere al limbii române, o inepþie. Cum sã-þi cer scuze?! Prezinþi scuze. Cum sã cer scuze? Cu toate acestea, expresia a fãcut carierã, a intrat în limba românã ºi este socotitã o normalitate.

Mai mult decât atâta, auziþi pe multã lume spunând ”mi-ar placeÒ, ”ar dispareÒ. Pãi ”a plãceaÒ ºi ”a dispãreaÒ sunt verbe de conjugarea a II-a. Corect este sã spui ”mi-ar plãceaÒ, ”ar dispãreaÒ. Eroare, dar iatã cã aceastã eroare intrã în corectitudine. De ce? Pentru cã în limba românã existã o pronunþatã tendinþã de dispariþie a conjugãrii a II-a. Asta ºtiu specialiºtii, eu le ºtiu. Dumneavoastrã nu le ºtiþi toþi, dar acceptaþi aceastã situaþie cã limba se regleazã ea însãºi. Limba este un organism care îºi conþine legislaþia. Nu impuneþi dumneavoastrã o legislaþie limbii române, cã nu veþi izbuti nimic. Singura legislaþie pe care o puteþi impune este pentru oameni: sã vorbeascã ºi sã scrie corect din punct de vedere gramatical în limba românã. Atât ºi nimic mai mult!

Asta nu este o lege de protecþie a limbii române. O parantezã. Nici o þarã din lume nu are o lege de protecþie a limbii, nu existã, nu se poate aºa ceva. V-am explicat cã limba îºi conþine legislaþia. Dar existã legi în care se reglementeazã utilizarea limbii, deci legi pentru consumatori, nu pentru limbã. Pentru cel care vorbeºte într-o anumitã limbã, ca sã înþeleagã cel care consumã ceva. Asta este o lege a consumatorului, nu act de protecþie a limbii, în nici un caz. ªi prevede, într-adevãr, ceea ce deja existã.

Vreau sã vã spun cã pe cutiile de medicamente strãine, de pildã Ñ am cumpãrat acum niºte medicamente Ñ, este scris ºi în limba românã. Pe cutiile de Coca-Cola este scris ºi în limba românã. A început sã se scrie, pentru cã, probabil, a existat o hotãrâre a Ministerului Comerþului, nu se face lege pentru asta. Astea sunt hotãrâri de minister, ordine ministeriale. Aºa s-a procedat ºi în România înainte ºi peste tot în Europa se face aºa. Nu se dau legi pentru asemenea lucruri.