Îmi este greu să înțeleg semnificația acestei moțiuni depuse de USR altfel decât strigătul de atenție al unui partid mic, din ce în ce mai mic, devenit irelevant pe scena politică*.
Dacă ați fi fost cu adevărat interesați de viitorul României, de ce vor cetățenii săi, ați fi venit cu idei constructive pentru aderarea României la Schengen*, așa cum ar fi trebuit să fi făcut lobby pentru a ne susține demersul. Dar nu, veniți cu o
moțiune plină de minciuni cap-coadă, pentru că doar atât știți să faceți – să aruncați cu vorbe goale și să faceți zgomot.
Nu putem denumi acest demers ca fiind o moțiune în adevăratul sens al cuvântului, neavând substanță*
, linii concrete sau măcar un punct de vedere urmărit coerent. Este ceea ce este, fără a fi, practic, ceva.
Atunci când te plictisești, când rămâi într-o patologică pană de idei, dar în același timp te împiedici de o profundă salată de cuvinte, rezultă astfel de demersuri strict politicianiste.
Nu mă miră absolut nimic, faceți exact ce ați făcut și când erați la guvernare. Ministerele pe care le-ați gestionat pentru o perioadă de nici 9 luni au bătut pasul pe loc, pentru că erați prea ocupați să atacați ministerele PNL. Ați guvernat așa cum ați și scris moțiunea – în bătaie de joc, cu ochii după titluri de presă și atât.
Avem astăzi din partea dumneavoastră doar o înșiruire de cuvinte care se pierd în nimic, născute din nimic și care subliniază nimic. Totul e subțire și tern, cu nuanțe de amatorism și bullying politic.
Dar deja am dedicat prea mult timp și spațiu și nu merită. Eu cred că este esențial să folosim fiecare minut pe care îl avem pentru a vorbi despre lucruri cu adevărat importante și asta voi face de acum înainte.
În această perioadă, Ministerul Afacerilor Interne, condus de Lucian Bode, lucrează la cel mai important proiect de țară după admiterea României în NATO*, în 2004, și în Uniunea Europeană, în 2007 – la integrarea țării în spațiul Schengen de liberă circulație.
USR încearcă să pericliteze aceste eforturi cum poate, prin discursuri mincinoase, prin campanii de publicitate plătite în mediul online și prin astfel de moțiuni, toate cu scopul mânjirii imaginii ministrului Bode.
Țara noastră îndeplinește criterii de aderare la Schengen de mai bine de 10 ani, lucru pe care l-a menționat domnul ministru Bode de nenumărate ori. Ați putea să-l repetați și dumneavoastră partenerilor externi, dragi USR-iști!
Partenerii noștri politici de la nivel european, ai PNL, știu asta.
Președintele PPE, Manfred Weber, reitera acum câteva zile – citez: „Bulgaria și România trebuie să devină state membre ale spațiului Schengen. Bulgaria, Croația și România îndeplinesc deja condițiile pentru aderare la spațiul Schengen și așteaptă ca decizia finală să fie adoptată la Consiliul Uniunii Europene. Locul lor este în spațiul Schengen și pentru acest lucru au sprijinul total al Partidului Popular European.”
În scurt timp, Parlamentul European va vota o rezoluție care va cuprinde exact această solicitare.
Așteptăm să auzim această declarație de la Grupul Renew, dragi colegi europarlamentari din USR. Astfel ați putea ajuta România.
Războiul din Ucraina a arătat că România poate securiza frontiera de est a Uniunii Europene în cele mai dificile condiții, gestionând peste 2,5 milioane de refugiați din Ucraina, iar acesta este meritul Ministerului Afacerilor Interne, condus de Lucian Bode.
România merită să fie în Schengen, nu doar pentru că... criteriile tehnice, după cum spuneam, sunt îndeplinite, ci pentru că Uniunea Europeană ar fi mai sigură cu România în acest spațiu.
Ajutorul nostru pentru Ucraina și poporul ucrainean a fost recunoscut și apreciat la nivel mondial. Mă refer la implicarea întregii societăți, nu doar a autorităților centrale și locale, a Guvernului, a președintelui Iohannis, a premierului Ciucă, a ministrului Bode, ci mai ales la oamenii care și-au lăsat joburile pentru a merge la graniță și pentru a-i ajuta pe cei fugiți din fața rușilor, în primele zile ale războiului. Mă refer mai ales la cei care și-au pus la dispoziție casele, afacerile, pensiunile, hotelurile, pentru a-i caza pe semenii ucraineni.
La rândul său, Guvernul condus de PNL a oferit medicamente, alimente, combustibil și ambulanțe pentru ucraineni. Zeci de transporturi umanitare au fost organizate la hubul internațional umanitar din Suceava, operaționalizat pe 9 martie. Astfel, am sprijinit state precum Italia, Franța, Austria, Germania, Grecia, Cipru, Bulgaria, Slovenia sau Republica Macedonia, care au vrut să-i ajute pe ucrainenii atât de încercați de invazia rusă.
Am oferit adăpost și asistență refugiaților ucraineni, prin înființarea de tabere mobile, acces gratuit la învățământ, servicii medicale și acces pe piața muncii.
Trauma războiului nu poate fi vindecată peste noapte și nu va fi vindecată până când Ucraina nu va învinge Rusia, dar solidaritatea, empatia și generozitatea românilor și a autorităților române le pot face viața mai ușoară. Și exact asta am încercat să facem.
Obținerea de către Ucraina a statutului de stat candidat la Uniunea Europeană, în luna iunie, alături de Republica Moldova, evident, a fost un alt obiectiv la care România și-a adus aportul. Autoritățile ucrainene și mai ales poporul ucrainean merită felicitările noastre pentru îndeplinirea acestui prim obiectiv și le garantăm că vor avea în continuare tot sprijinul nostru.
De asemenea, România a susținut activ și ferm adoptarea celor șapte pachete de sancțiuni ale Uniunii Europene.
Merită precizate aici și cele două vizite importante pe care premierul Nicolae Ciucă, pe 26 aprilie, și președintele Iohannis, alături de președintele Franței, cancelarul Germaniei și premierul Italiei, pe 16 iunie, într-un gest fără precedent, care arată rolul esențial pe care România îl joacă la ora actuală, le-au efectuat în Ucraina.
Iar, când tot acest coșmar se va încheia, România va fi în prima linie a eforturilor de reconstrucție a Ucrainei.
Am vrut să fac această scurtă trecere în revistă pentru a vă arăta că acestea sunt preocupările Partidului Național Liberal, ale președintelui Iohannis, ale premierului Ciucă, ale ministrului Bode.
Domnilor USR-iști, maturizați-vă odată, haideți să construim împreună, nu vă pierdeți vremea răspunzând retoricii iresponsabile* la care apelați pentru a vă ascunde lipsa de soluții!