Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 aprilie 2000
other · respins
Leon Petru Pop
Discurs
## **Domnul Leon Petru Pop:**
## Domnilor preºedinþi,
## Stimaþi colegi,
Ideea nefastã a revotãrii art. 12, a amendamentelor pentru acest articol m-a pus pe gânduri pentru cã, în aceastã situaþie, vom crea unul dintre cele mai periculoase precedente, care va decapita, din punct de vedere al respectãrii legii, a procedurilor parlamentare, viaþa parlamentarã viitoare.
Este inadmisibil sã gândim în acest fel ºi sã motivãm cu aceea cã nu am ºtiut ce am votat. Asta înseamnã cã mâine am putea vota o lege prin care sã declanºãm un atac atomic împotriva unui alt stat. Este inadmisibil sã gândim în acest fel ºi sã venim cu asemenea infantilisme în faþa plenului celor douã Camere. Am ºtiut cu toþii ce am votat, am gândit cu toþii în acest fel, dar astãzi constatãm cã nu dã bine politic, cã presa este împotriva noastrã ºi încercãm s-o întoarcem ”ca la PloieºtiÒ, ceea ce este foarte grav.
Este adevãrat cã în ce priveºte sistemul de salarizare sunt anumite dezechilibre, anumite necorelãri, dar, pentru acestea, este timp sã fie rezolvate în aºa fel ca sã existe o coloanã vertebralã în ce priveºte stabilirea ºi plata salariilor pentru toþi deputaþii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.