Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 aprilie 2017
Declarații politice · respins
Ioana Bran
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Noi, poporul român, suntem naționaliști. Și, indiferent de cât de multe lucruri urâte s-au spus despre țara noastră sau despre români, noi am găsit mereu o cale să le demonstrăm contrariul. Avem medalii câștigate de sportivi români, avem olimpici, avem oameni muncitori, avem o țară frumoasă și un pământ roditor, avem un frumos litoral, avem Dunăre, munți și câmpii.
Suntem un popor muncitor și păstrăm în suflet tradițiile populare vechi. Munca producătorului român, a antreprenorului român trebuie promovată la nivel internațional și, implicit, prin ea, imaginea României.
Promovarea produselor și serviciilor întreprinderilor mici și mijlocii pe piețele externe, la târguri, expoziții și misiuni economice, va avea urmări pozitive și prin creșterea numărului locurilor de muncă, atragerea de noi investitori, dar și prin stimularea unor noi producători de a se dezvolta, iar a celor existenți de a-și diversifica producția.
Așadar, stimați colegi, proiectul legislativ nr. 156/2017, Programul de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, are nevoie de implementare într-un timp cât mai scurt, pentru a putea vedea cât mai multe produse românești pe rafturile magazinelor din alte țări.
Așadar, Grupul parlamentar al PSD susține acest proiect de susținere a operatorilor economici români. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.