Radu Alexandru Feldman

## Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Dragă Gyuri, mă ierți, n-am încotro, vorbesc cu spatele la tine, ar trebui să mă duc la microfonul central, dar mărturisesc că eu mă simt bine și la acest microfon. Deci scuză-mă că stau cu spatele la tine.

Mă adresez în mod special ție, cu toată căldura. Am ascultat pledoaria ta cu o încântare cu totul și cu totul aparte. Ești unul dintre oamenii care se pot bate pentru orice cauză și, dacă chiar crezi în cauza aceea, e greu ca cineva să găsească contraargumente.

Tot ce ai spus tu e adevărat și acest pertu cu care mă adresez ție este pertu-ul relațiilor noastre de ani de zile și este o formă de considerație și de afecțiune.

Îți adresez ție și adresez colegilor o întrebare, care mi se pare esențială: de la ce sumă, de la ce preț putem pune mâna în foc că un judecător își onorează așa cum se cuvine menirea?

Nu cred că un tânăr care optează, la ieșirea de pe băncile liceului, pentru meseria de judecător, pentru profesia de medic, pentru profesia de dascăl sau pentru orice altă profesie își face un calcul asupra veniturilor pe care le va obține practicând acea profesie.

Este foarte greu de stabilit o ierarhizare a meritelor și a felului în care societatea trebuie să răsplătească oamenii care își desfășoară activitatea spre binele public, spre binele obștesc.

Este foarte important să le asigurăm tuturor o viață decentă, să le asigurăm tuturor posibilitatea de a-și oferi toate accesoriile unei permanente informări, unei permanente țineri la curent cu profesia pe care o practică, dar nu cred că putem aborda un segment sau altul al societății, în speță judecătorul, gândindu-ne că cinstea și incoruptibilitatea lui sunt condiționate de ce-i dă statul în momentul în care statul nu are.

Și această realitate, că statul nu are, trebuie să ne-o asumăm cu toții, s-o conștientizăm cu toții și să încercăm să vedem cum ne raportăm la ea, în egală măsură noi, cei care legiferăm, în egală măsură cei care, în togă, la pupitrul judecătorului, sunt chemați și sunt datori să facă dreptate.

Nu pun nicio clipă sub semnul îndoielii meritele lor, nu pun, pentru nimic în lume, sub semnul întrebării recunoștința, sub toate formele, care li se cuvine, dar, atâta vreme cât nu am, a-mi pune întrebarea dacă în condițiile astea mai pot să aștept o dreaptă justiție, mă plasez într-un unghi profund dezavantajos, în primul rând pentru cei despre care vorbim.

Vă mulțumesc foarte mult.