## **Domnul Lucian Croitoru** – _candidat desemnat pentru funcția de prim-ministru al Guvernului României_ **:**
Domnule președinte al Senatului, Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Doamnelor și domnilor parlamentari,
Am venit la cea mai înaltă tribună a democrației să solicit votul de încredere pentru mine, pentru echipa ministerială pe care am ales-o, vă asigur, cu foarte mare grijă și pentru programul de guvernare, pe care vi-l supunem judecății și aprobării.
Sunt convins că, în aceste clipe, către Parlamentului României sunt îndreptate privirile și interesul întregii noastre societăți, inclusiv ale celor care, prin votul lor, v-au oferit calitatea pe care o aveți.
Nimănui nu-i este indiferent dacă astăzi, și nu luna viitoare, ori peste câteva luni, România va avea un guvern cu prerogative depline, care să-și asume răspunderea soluționării rapide a problemelor complexe cu care țara noastră se confruntă în acest sfârșit de an.
Contextul în care fac acest demers este definit de două aspecte esențiale: primul este acela că România, confruntată cu criza financiară mondială, și-a asigurat o parte importantă a finanțării, încheind acorduri internaționale cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și alte instituții financiare.
Cel de-al doilea aspect este legat de faptul că aceste acorduri sunt grav puse în pericol de evoluțiile din planul politic din România.
Mă voi referi, pe rând, la fiecare dintre cele două aspecte. Criza economică nu a ocolit economia României. Efectele crizei economice s-au accentuat în țara noastră în partea a doua a anului 2008, care a fost un an electoral. Această
coincidență a fost mai degrabă nefericită și a condus, într-o perioadă scurtă, la deteriorarea finanțelor publice, astfel a slăbit capacitatea de acțiune a oricărui guvern rezultat în urma alegerilor din noiembrie 2008.
Anticipând efectele crizei asupra României, țara noastră a solicitat sprijin de la Uniunea Europeană. În acest sens, Guvernul susținut de Partidul Democrat Liberal și Partidul Social Democrat a acționat, după opinia mea, eficient, la scurtă vreme după instalarea Guvernului, înainte ca efectele crizei mondiale să lovească din plin economia noastră, cu efecte greu de gestionat, iată acordurile cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și alte instituții financiare.
Vă pot spune că, în condițiile crizei mondiale curente, multe țări au înlocuit lipsa capitalurilor private cu bani publici. Nu în puține cazuri, aceștia au venit de la instituții financiare internaționale, inclusiv de la Fondul Monetar Internațional, ale căror fonduri au fost majorate în acest scop.
Vă amintiți, desigur, că au existat dezbateri aprinse cu privire la necesitatea acordurilor. Vă pot spune, în cunoștință de cauză, că aceasta a fost o decizie responsabilă. Responsabilitatea apare, în primul rând, în lumina faptului că obiectivul fundamental al autorităților este convergența reală a nivelului de trai al românilor cu cel din Uniunea Europeană. Criza economică a întrerupt procesul de convergență în mod brutal și a pus în evidență mai multe probleme privind eficiența unor instituții publice.
Încheierea la timp a acordurilor menționate a atenuat recesiunea și a scurtat perioada pentru care procesul de convergență a fost întrerupt.
Este cert faptul că, în condițiile unui volum ridicat al datoriei externe private, scadente pe termen scurt, și ale crizei de lichidități de pe piețele externe, programul economic al Guvernului PD-L–PSD+PC, sprijinit de acordurile menționate, a limitat impactul crizei internaționale asupra României. A făcut acest lucru prin asigurarea unei finanțări relativ ieftine și prin importul de credibilitate dată de crearea unui cadru coerent pentru politicile publice.
Subsecvent, prima de risc percepută de investitorii străini pentru România a fost redusă, fluctuațiile leului și-au diminuat amplitudinea, cursul de schimb leu/euro stabilizându-se. Treptat, datoria externă pe termen scurt s-a redus. În același timp, rezerva valutară a crescut, în condițiile în care o parte importantă a rezervelor minime obligatorii a fost eliberată pentru a asigura lichiditate piețelor.
După o ușoară creștere determinată de deprecierea corectivă a leului, inflația s-a înscris pe un trend descendent. Totuși, deși a fost mult atenuată, recesiunea severă din anul 2009 nu a putut fi evitată.
În esență, aceste acorduri au fost cea mai importantă măsură anticriză a autorităților, deși mulți par să o ignore și nu o menționează atunci când inventariază eforturile anticriză. Sumele primite au ajutat atât gospodăriile, cât și firmele. Finanțarea externă obținută a fost relativ ieftină. Stabilizarea cursului de schimb a însemnat protejarea economiilor în lei ale populației și a resurselor financiare ale firmelor.
Mă voi referi, acum, la celălalt aspect, și anume la pericolul ca aceste acorduri să fie întrerupte.
Criza guvernamentală declanșată acum aproape o lună s-a transformat într-o criză politică al cărei rezultat riscă să fie neîndeplinirea angajamentelor asumate în acordurile menționate. Această stare este similară cu aceea a unui bolnav care decide, de unul singur, să întrerupă un tratament care îl ajută.
Consider că situația actuală este chiar mai complicată decât cea existentă atunci când Guvernul, susținut de PD-L și PSD, a acționat pentru a încheia la timp acordurile cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și alte instituții financiare.
Doamnelor și domnilor parlamentari,
România se confruntă în acest sfârșit de an cu probleme excepționale, iar soluționarea lor necesită măsuri excepționale. Guvernul pe care vi-l propun și Programul de guvernare pe care vi-l supun astăzi aprobării constituie soluția adecvată pentru a depăși dificultățile și pentru a relua creșterea economică.
Situația excepțională constă, întâi și întâi, în faptul că șansele tratării corecte și la timp a profundei crize economice în care se află țara sunt semnificativ reduse de criza politică.
În plus, vă semnalez că există o asimetrie periculoasă între evoluțiile economice și întârzierea aplicării măsurilor structurale prevăzute în acordurile României cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și alte instituții financiare.
Asimetria constă în faptul că, în timp ce criza financiară a determinat sectorul privat să facă ajustări necesare foarte severe, unele reforme structurale, menite să ducă la restructurarea și eficientizarea cheltuielilor publice, sunt amânate. Este datoria sectorului public să elimine urgent această asimetrie.
Depășind cu mult anticipațiile cele mai pesimiste, economia a intrat adânc în recesiune. Populația și firmele se confruntă, în continuare, cu dificultăți financiare mari. Estimările curente arată că produsul intern brut ar putea scădea anul acesta cu 8 procente, o scădere semnificativ mai mare decât se estimează, de exemplu, pentru Cehia sau Ungaria. Deși este încă mai mică decât în multe țări din regiune, rata șomajului a atins 6,9 procente, numărul de șomeri ridicându-se deja la 602.000 persoane, cei mai mulți provenind din sectorul privat.
Criza a afectat profund, de asemenea, și sectorul public. Recesiunea a atras scăderea veniturilor bugetare, dar, din cauza rigidităților din legislație, cheltuielile bugetare curente nu au fost reduse în mod corespunzător. Mai mult, astăzi există pericolul să tăiem din nou cheltuielile pentru investiții pentru a menține deficitul în limitele programate.
O dificultate în plus vine de la faptul că, în timp ce criza cere măsuri de austeritate, pe care sectorul privat le-a luat deja, mișcările sociale, amplificate și de atmosfera electorală, sunt orientate spre a impune relaxări suplimentare în aria bugetară. Aceste relaxări ar conduce la o depășire a deficitului programat de 7,3 procente din PIB, periclitând stabilitatea macroeconomică.
Relaxările suplimentare nu sunt justificate, din moment ce condițiile inițiale avute în vedere la stabilirea acestei ținte nu s-au deteriorat, iar o serie de reforme a fost blocată.
O soluție la problema bugetară a venit de la Fondul Monetar Internațional. Criza economică este atât de profundă pe plan mondial și în România, încât a determinat Fondul Monetar Internațional să se abată de la o practică pe care nu a încălcat-o timp de 50 de ani. Fondul Monetar Internațional a acceptat ca jumătate din valoarea tranșelor eliberate să fie trimise direct la Ministerul Finanțelor Publice. Este încurajator să vezi că Fondul Monetar Internațional, care este adeseori criticat pentru severitatea sa, a înțeles gravitatea situației.
În aceste condiții, ar fi în interesul României ca autoritățile să acționeze în aceeași direcție, adoptând la timp măsurile de politică economică agreate cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și alte instituții financiare, dar se pare că aceasta este astăzi problema: să decidem dacă suntem în stare să luăm acești bani sau nu.
Datele privind volumul comenzilor noi din industria prelucrătoare, precum și indicatorii similari pentru alte sectoare ne arată că economia și-ar putea reveni curând. Pentru ca aceasta să se întâmple, este necesar să menținem stabilitatea economiei, iar această stabilitate depinde acum de continuarea reformelor în sectorul public, reforme care condiționează accesarea banilor.
Mă întreb: Oare suntem pe deplin conștienți de consecințele amânării reformelor?
Dacă reformele cheltuielilor publice s-ar derula la timp, conform programului fiscal pe anul 2009, statul român ar avea nevoie de aproximativ 3,5 miliarde de euro până la sfârșitul acestui an, adică pentru mai puțin de două luni.
Amânarea reformelor face ca nevoile de finanțare ale statului român să crească către 5 miliarde de euro pentru aceeași perioadă, în condițiile în care nici Uniunea Europeană și nici Fondul Monetar Internațional nu vor mai acorda tranșele.
Iată cum, în estimarea noastră, instabilitatea politică determină creșterea costurilor statului român cu aproape 1,5 miliarde de euro. Această situație forțează Guvernul României, oricare ar fi el, să găsească aproape 5 miliarde de euro în mai puțin de două luni.
Poate cineva să creadă că asigurarea acestei finanțări este o sarcină ușoară?
Am trei argumente care subliniază clar că, dimpotrivă, este o sarcină dificilă, a cărei nerealizare ar avea consecințe în lanț.
În primul rând, suma este mare și nu ar putea fi obținută decât la costuri foarte ridicate.
În al doilea rând, chiar dacă ar dori să acorde bani cu împrumut, unele bănci au atins limitele sumelor pe care au voie să le împrumute statului român.
În al treilea rând, obținerea unui împrumut de pe piața internațională, în actualele condiții, ar putea dura mai mult de două luni.
Cu astfel de nevoi de finanțare ale Guvernului, satisfăcute preponderent de la băncile din România, șansele ca economia să repornească mai devreme se amână și ele. Băncile vor prefera întotdeauna un client sigur, cum este Guvernul. În aceste condiții, băncile vor fi reticente să împrumute sectorul privat, adâncind asimetria la care m-am referit.
## Doamnelor și domnilor parlamentari,
Criza politică actuală întârzie în mod major cuplarea economiei românești la trendul de revenire a creșterii economiei mondiale.
În ultimul timp, au început să se vadă semne ale ieșirii din criză în SUA, China, unele țări cu economii mari din Europa. Creșterea și comerțul global tind să-și revină, piețele de capitaluri și-au reluat creșterea relativ rapidă, iar prețurile caselor, în Statele Unite ale Americii, se stabilizează. Mai mult, prețul petrolului revine la niveluri mai înalte, indicând deja creșterea cererii și a anticipațiilor că această tendință va continua.
Factorii care au dus la apariția semnelor pozitive au fost, mai întâi, stimulii fiscali și monetari. Acum, ei sunt înlocuiți de refacerea încrederii. În aceste țări, actorii economici încep să îndrăznească să aibă din nou încredere, iar încrederea are șanse să se refacă înainte de epuizarea stimulilor fiscali.
Odată refăcută încrederea, tot mai mulți agenți economici vor decide creșterea consumului și a investițiilor. Injecțiile monetare făcute anterior de băncile centrale se vor transforma în credit acordat sectorului privat, ceea ce va susține creșterea globală. Mai devreme sau mai târziu, aceste tendințe se vor reflecta pozitiv și asupra altor economii, inclusiv asupra economiei României, dar nu ne este indiferent dacă vom resimți semnele pozitive printre primii sau printre ultimii. Am vrea să vedem cât mai curând că aceste forțe acționează și în România.
Permiteți-mi să amintesc că, în principal, au existat patru canale prin care criza internațională a afectat România: comerțul, finanțarea externă, încrederea și cursul de schimb. Simetric, ar fi de dorit ca economia mondială să influențeze economia României pe aceleași canale, grăbind reluarea creșterii economice. Din nefericire, criza politică împiedică acest lucru, în primul rând, în ceea ce privește refacerea încrederii și, implicit, în ceea ce privește finanțarea externă, iar de refacerea încrederii depind mai multe lucruri, inclusiv reluarea creditării sectorului privat, care este un factor important pentru ieșirea din recesiune.
Astăzi, în condițiile în care economia mondială ar putea să-și revină curând și, odată cu ea, și cea românească, respectarea condițiilor acordurilor cu instituțiile menționate reprezintă un obiectiv critic pentru România. Este critic, pentru că de respectarea angajamentelor depinde reinstituirea încrederii.
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Acordurile cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și alte instituții financiare au fost încheiate și, ulterior, aprobate de autorități, pentru a susține Programul de guvernare construit de alianța dintre Partidul Democrat Liberal și Partidul Social Democrat.
Am auzit unele critici potrivit cărora Programul de guvernare pe care-l propun este similar celui anterior. Vreau să fiu foarte explicit în această privință, Programul de guvernare pe care îl prezint reflectă, în partea dedicată economiei, măsurile-cheie prevăzute de acordurile menționate. Acest program nu poate fi modificat, în liniile lui de forță, fără a afecta baza acordurilor. Motivațiile care au stat la baza încheierii acordurilor rămân la fel de actuale atât astăzi, cât și în viitorul apropiat.
Programul de guvernare lansat în decembrie 2008 a necesitat rectificări pentru a reflecta noi măsuri de politică economică pe care autoritățile trebuie să le implementeze, având în vedere criza economică și dezechilibrele existente. În partea referitoare la alte domenii, cum ar fi cultura, protecția consumatorului etc., obiectivele și politicile prevăzute sunt cele corecte și trebuie păstrate și îndeplinite.
În ceea ce privește economia, obiectivele pe care ni le asumăm sunt acelea de a stopa declinul economic și de a asigura condițiile pentru reluarea creșterii economice sustenabile. Dați-mi voie să detaliez: stoparea declinului economic depinde de continuitatea finanțării de la Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și alte instituții financiare internaționale, iar aceasta din urmă depinde, la rândul ei, de o serie de reforme.
Reformele vizează eliminarea barierelor care împiedică astăzi creșterea eficienței cheltuielilor publice și reorientarea lor într-o măsură mai mare spre investiții. În mod concret, este vorba despre reformarea sistemului de salarizare din sectorul public și restructurarea agențiilor, reforma sistemului de pensii și crearea unui sistem care să asigure responsabilitatea fiscală.
Toate aceste reforme trebuie să se regăsească în bugetul pe anul 2010. Au mai rămas aproape două luni până la sfârșitul anului, un interval scurt, dar totuși suficient pentru a parcurge etapele necesare aprobării acestor reforme. Pentru aceasta, trebuie ca autoritățile să ia, în următoarele săptămâni ale acestui an, și nu mai târziu, o serie de decizii care necesită o voință politică puternică. Este nevoie, în primul rând, de voință politică pentru menținerea țintei de deficit bugetar pentru 2009 la 7,3 procente din PIB, așa cum este agreat cu instituțiile menționate.
Este nevoie de voință politică, pe care vă invit să o manifestați începând chiar de astăzi pentru instalarea unui guvern pe deplin funcțional, un guvern care să supună aprobării Parlamentului Proiectul de buget pentru anul 2010, având ca parametru de bază respectarea unui deficit bugetar consolidat de 5,9% din PIB, conform angajamentelor.
Noul guvern va trebui să înainteze Parlamentului spre aprobare, până la sfârșitul lunii noiembrie 2009, un proiect al Legii responsabilității fiscale, care să impună ordonatorilor de credite o bugetare multianuală și încadrarea în prevederile bugetare aprobate. Aceasta va împiedica continuarea practicii păguboase a rectificărilor bugetare, de cele mai multe ori motivată pur politic.
Din același motiv, Legea salarizării unitare a personalului bugetar și cea a restructurării agențiilor guvernamentale trebuie adoptate fără întârziere. Mai mult, România are nevoie de noua Lege a pensiilor, care să elimine privilegiile nemeritate. Dacă rațiunile morale nu sunt de ajuns pentru elimina astfel de privilegii, atunci trebuie să spun că, în forma actuală, legislația în domeniu nu asigură sustenabilitatea bugetului de pensii.
Cu alte cuvinte, la un moment dat, nu vor mai fi bani pentru pensii, privilegiate sau nu. Nu ne permitem să ajungem acolo. Trebuie să ținem seama de evoluțiile demografice, dacă dorim ca generațiile viitoare să beneficieze de dreptul la pensie, așa cum beneficiază generația actuală.
Respectarea condițiilor acordului de finanțare nu reprezintă, însă, singurul obiectiv pe care guvernarea trebuie să-l urmărească în mod prioritar în perioada următoare. La fel de importante sunt măsurile care, așa cum am menționat, vizează relansarea economică. În general, aceste măsuri sunt cele care stimulează investițiile și cresc eficiența acestora. În mod particular, în sectorul public din România este nevoie să crească atât volumul investițiilor, cât și eficiența cheltuielilor publice. Reforma sectorului public și eficientizarea acestuia sunt importante, pentru că, în ultimă instanță, contribuie la îmbunătățirea standardului de viață al cetățeanului.
Reformele pe care le-am menționat mai sus trebuie adoptate anul acesta, dar o serie de alte măsuri trebuie adoptate în anii următori, pentru a asigura atingerea următoarelor obiective: continuarea protejării acelor categorii de populație afectate grav de criza economică; creșterea volumului de investiții publice efectiv realizate, cu efecte pozitive asupra creșterii numărului de locuri de muncă; aplicarea de măsuri temporare de sprijinire a sectorului real al economiei, în linie cu regulile Comisiei Europene și în limitele constrângerilor bugetare; creșterea semnificativă a gradului de absorbție a fondurilor de la Uniunea Europeană și a eficienței utilizării acestora; reducerea fraudei fiscale și a arieratelor din economie; controlul eficient al cheltuielilor curente de administrare, pentru a nu periclita îndeplinirea obiectivelor fiscale în 2010 și a nu conduce la reduceri substanțiale și nedorite ale cheltuielilor de investiții, cu efecte negative asupra redresării economiei; continuarea procesului de consolidare fiscală și a agendei de reforme structurale, începând cu anul 2010, pentru a nu deteriora perspectivele de adoptare _de facto_ a monedei euro la 1 ianuarie 2015; adoptarea Legii responsabilității fiscale până în martie 2010, care să instituie un cadru de proiectare și implementare a planurilor fiscale multianuale; eliminarea cheltuielilor în exces la nivelul întreprinderilor de stat; continuarea reformării și simplificării sistemului de salarizare în sectorul public; adoptarea de măsuri pentru eficientizarea comportamentului autorităților publice locale, astfel încât să fie minimizate riscurile de natură fiscală provenind din activitatea acestora; accelerarea procesului de descentralizare a administrației publice.
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Starea financiară a țării este în acest moment sub control, dar trebuie să fim conștienți și de ce se întâmplă dacă, de exemplu, bugetul pe 2010 nu este aprobat rapid, în parametrii agreați.
Neaprobarea bugetului echivalează cu pierderea credibilității, dar exact credibilitatea a fost un considerent major pentru care au fost încheiate aceste acorduri.
Astăzi suntem din nou într-o situație dificilă. Starea financiară a țării este afectată considerabil de criza politică. Consecințele neîndeplinirii angajamentelor din acorduri pot fi similare sau mai grave decât cele care ar fi apărut dacă acordurile nu ar fi fost perfectate.
De aceea, în ceea ce privește finanțarea deficitului bugetar în lunile următoare, nu avem timp nici pentru amânări, nici pentru ezitări, nici pentru erori. Acestea ar avea
consecințe serioase și în lanț pentru populație și pentru companii.
Neadoptarea măsurilor menționate sau adoptarea lor cu întârziere ar pune din nou presiuni pe leu. Deprecierea leului, din această cauză, ar echivala cu pierderea de importante resurse financiare în multe sectoare, inclusiv în sectorul gospodăriilor. Deja leul este sub presiune, acest lucru s-a văzut în scăderea valorii leului de la aproximativ 4,2 lei pentru un euro la sfârșitul lunii septembrie, la 4,3 lei pentru un euro la sfârșitul lunii octombrie.
Mai mult, economiile în valută ale populației au crescut, în detrimentul economiilor în lei. Aceste tendințe arată scăderea încrederii populației în perspectivele implementării reformelor necesare.
Am spus încă de la început că o eventuală amânare sau pierdere a finanțărilor de la instituțiile financiare ar fi greu de compensat cu împrumuturi private externe în volumul necesar și la costuri acceptabile, dar este la fel de dificil de obținut un împrumut pe piața internă.
Așa cum am arătat, pentru această piață echivalentul a aproape 5 miliarde de euro este o sumă mare. O astfel de cerere va determina schimbări în comportamentul potențialilor finanțatori. Ei ar putea exploata situația dificilă a bugetului public. Costul finanțărilor ar putea crește rapid, chiar fără ca sumele oferite să fie la nivelul dorit de Guvern.
Mai mult, perioadele pentru care împrumuturile ar fi acordate ar scădea drastic. Curba randamentelor s-ar putea inversa, ceea ce s-ar traduce în creșterea datoriilor pe termen scurt. Cu greu ar putea fi oprită spirala ratelor dobânzii, care se va reflecta în creșterea cheltuielilor bugetare.
Creșterea ratelor dobânzii acum, în perioada crizei, ar afecta, de asemenea, și procesul de creditare a sectorului privat, care s-a reluat, recent, foarte timid. Aceasta ar amâna în mod semnificativ procesul de reluare a creșterii economice.
Mai rău, ratele relativ mari ale dobânzii ar coexista cu presiuni de depreciere a monedei naționale, ceea ce ar putea afecta negativ inflația. Această evoluție nu ar întârzia să afecteze și situația sectorului financiar, având în vedere ponderea ridicată a creditelor în valută în totalul creditelor acordate sectorului privat.
Mulți ar putea spune că această viziune este prea pesimistă și că Banca Națională a României ar putea acționa astfel încât unele dintre consecințele menționate aici de mine să fie contracarate.
Este adevărat că, de multe ori, Banca Națională a României a fost nevoită să repare derapajele altor politici. Toate aceste reparații au avut însă costuri mari, dar cred că astăzi nu ne mai permitem aceste costuri fără a periclita obiectivul adoptării monedei euro în 2015.
Doamnelor și domnilor parlamentari,
În Programul de guvernare propus se arată clar că Guvernul dorește să mențină cotele de impozitare a venitului și profitului, precum și ale taxei pe valoarea adăugată la valorile existente, 16 procente și, respectiv, 19 procente, pe parcursul perioadei de guvernare.
Totodată, Guvernul va promova o politică fiscală transparentă și predictibilă, având ca scop final îmbunătățirea mediului de afaceri. Există și opinia că soluția la ieșirea din criză o constituie reducerea impozitelor, dar se știe că viitorul creșterii economice depinde de menținerea stabilității macroeconomice. Din această perspectivă, o reducere a impozitelor în această perioadă ar fi în contradicție cu scopul menținerii stabilității.
Pe de altă parte, mulți analiști și politicieni vorbesc despre creșterea impozitelor ca soluție la problemele financiare cu care se confruntă sectorul bugetar. Nu împărtășesc această viziune, dimpotrivă cred că, date fiind condițiile concrete, este o soluție greșită, nu doar pentru că suntem în recesiune și creșterea impozitelor ar reduce și mai mult puterea de cumpărare a populației sau puterea de a investi a firmelor, dar, mai ales, pentru că problemele sectorului public sunt în aria cheltuielilor.
În domeniul finanțelor publice provocările sunt enorme. Politica fiscală prociclică a stimulat comportamente iraționale. În ultimii ani, cheltuielile bugetare au atins niveluri nesustenabile. Cel mai mare deficit bugetar s-a atins în 2008, în timp ce sectorul privat își restrângea deficitul extern.
Aceste comportamente s-au reflectat în creșterea în ritmuri iresponsabile a salariilor și în scăderea eficienței cheltuirii banului public. Cheltuielile publice cu salariile s-au dublat în trei ani, dar mărimea și calitatea infrastructurilor și serviciilor au rămas mult în urmă.
Cu aceste tendințe, bugetul public ar fi avut probleme, chiar dacă expansiunea economiei ar fi continuat. Criza nu a făcut decât să scoată în evidență ineficiența sistemului finanțelor publice și să arate, brutal, necesitatea imperioasă a ajustărilor.
Faptul că există dificultăți în finanțarea cheltuielilor bugetare nu este un rezultat exclusiv al crizei. Dificultățile sunt cauzate mai degrabă de modelul nesustenabil al cheltuielilor. Criza nu a făcut decât să pună în lumină acest caracter. Știu că pare cinic, dar criza economică oferă, în același timp, o șansă pentru restructurarea cheltuielilor.
O creștere a impozitelor ar fi ineficientă dacă nu ar fi precedată de restructurarea sectorului privat, din care să rezulte scăderea cheltuielilor bugetare. Altminteri, veniturile mai mari din rate de impozitare crescute ar servi la conservarea unui model nesustenabil al cheltuielilor bugetare. Iată motivul principal pentru care în Programul de guvernare am vorbit despre menținerea cotei unice de impozitare la 16% și a TVA-ului la 19%.
Vă mărturisesc, doamnelor și domnilor parlamentari, că, solicitând votul dumneavoastră de încredere, nu ignor nimic din tot ce s-a întâmplat în timpul de când am acceptat mandatul încredințat de Președintele României.
Am analizat în profunzime, cu maximă atenție și cu deplină răspundere toate mesajele pe care mi le-ați trimis. Sunt multe și exprimate într-o diversitate de forme, culminând cu faptul că în cursul audierilor din comisiile de specialitate, din cei 14 membri ai Cabinetului propus, numai doi au primit aviz favorabil. Eu însumi, în tot acest timp, am primit îndemnuri directe sau indirecte să renunț la mandat sau
avertismente că nu îmi veți da votul. Respect toate aceste puncte de vedere potrivnice și le sunt recunoscător tuturor celor care și-au exprimat deschis atât opiniile, cât și deciziile.
Vă rog, totuși, să-mi îngăduiți să constat că am avut parte de o serie întreagă de antepronunțări, de un verdict dat înainte de a-mi fi fost ascultate în plenul Parlamentului argumentele cu care îmi susțin solicitarea de a primi votul dumneavoastră de încredere.
## Doamnelor și domnilor parlamentari,
Am lucrat la Fondul Monetar Internațional patru ani. În această perioadă am văzut multe situații de criză în alte țări. Unele dintre acestea s-au desfășurat extrem de rapid. Această experiență m-a învățat, însă, să identific priorități și, mai ales, să găsesc soluții. Pentru România este nevoie de soluții pentru două probleme care, așa cum am arătat, nu suportă niciun fel de amânare. Le repet: asigurarea finanțării cheltuielilor statului în acest sfârșit de an, fără nicio depășire a deficitului bugetar de 7,3% din produsul intern brut, și pregătirea economiei românești în vederea reluării creșterii cât mai curând. Nici prima, nici a doua problemă nu au cum să fie soluționate fără a asigura de urgență adoptarea de către un guvern cu depline puteri a Proiectului bugetului pe 2010, pentru a putea fi trimis Parlamentului spre dezbatere și aprobare, și fără a garanta, tot în regim de urgență, baza financiară a acoperirii deficitului bugetar și a relansării creșterii economice.
Soluționarea grabnică a acestor probleme a fost luată în calcul atunci când am alcătuit echipa ministerială. Un guvern cu oameni noi la ministerele-cheie, la finanțe și la alte departamente de care depind în mod fundamental execuția bugetară la sfârșitul anului și alcătuirea fără întârziere a Proiectului de buget pentru 2010 ar fi fost un eșec garantat.
Nu a mai rămas deloc timp pentru acomodări. Țara are nevoie de stabilitate și de un guvern învestit de Parlament, care să apese de îndată pe accelerator și să demareze cu viteză.
Iată, onorat corp legiuitor, argumentele care mă îndreptățesc să solicit astăzi un vot de încredere.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.