Lucian Iliescu

## **Domnul Lucian Iliescu:**

Mulțumesc, domnule președinte.

Vreau să continui problema aceasta de democrație privind revizuirea Constituției.

„Democrația, dincolo de revizuirea Constituției”

În continuarea declarației politice anterioare, referitoare la procesul consolidării democrației, înlăturării deficitului de democrație indus în societatea noastră în ultimii nouă ani, doresc să atrag atenția asupra unor perspective noi, ignorate, în opinia mea, ori de câte ori Constituția României și normele accesorii colaterale au făcut obiectul revizuirii ori dezbaterii publice.

Repet, așa cum am precizat și în declarația anterioară, proiecția viitorului trebuie să țină seama de experiența trecutului și de realitatea că, inevitabil, vom fi în partea aceluiași binom al democrației: învingători, dar, la fel de posibil, și învinși, la putere, dar, la fel de posibil, și în opoziție.

Cred că unul dintre factorii de tensiune în relațiile dintre învingători și învinși, între putere și opoziție, în toată perioada care a urmat după decembrie 1989, a fost lipsa de încredere, consecință a unor abuzuri, mai mici sau mai mari, ale puterii, ale majorității, și lipsa aproape în totalitate a posibilității opoziției, a minorității, de a exercita un control eficient democratic.

Principiul fundamental al democrației este acceptarea dreptului majorității rezultate din voința votului popular de a-și desemna Executivul, prin care să aplice politici economice sociale conforme programului politic. Proporționalitatea votului popular, reflectată în structura Parlamentului, în structura comisiilor permanente de specialitate, constituie mecanismul democratic care face posibilă aplicarea politicilor guvernamentale. Și totuși, chiar în aceste condiții sau poate tocmai în aceste condiții, ceva lipsește pentru a micșora riscul apariției exceselor, pentru a bloca apariția deficitului de democrație.

Constituția României, pe lângă funcția de legiferare, consfințește funcția, la fel de importantă, a Parlamentului de a exercita controlul asupra Executivului și asupra instituțiilor acestuia. Fără exercitarea acestui control, democrația este și rămâne un sistem politic vulnerabil.

Din păcate, controlul parlamentar în democrația noastră a fost formal, iar în ultimii ani a fost inhibat. Am încercat să evit cuvântul „desființat”.

Vă reamintesc, stimați colegi, două momente, relativ recente, din ceea ce am putut numi istoria controlului parlamentar.

Printr-o majoritate fragilă, alta decât aceea rezultată din alegeri, o majoritate constituită conjunctural, un ministru din Guvernul trecut este supus controlului parlamentar printr-o comisie specială. Rezultatele sunt prezentate parchetului, care, în baza elementelor prezentate de comisia parlamentară, începe cercetarea și urmărirea penală. La puțin timp, într-o situație similară, un alt ministru al aceleiași guvernări sfidează comisia parlamentară de anchetă, care se vede în situația de a se autodesființa, pentru că, procedural, nu-și mai putea continua activitatea.