Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 august 2020
Comemorativ
Ludovic Orban
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- citat
Discurs
## **Domnul Ludovic Orban:**
Am fost certat că nu am dat date despre măsurile economice ale guvernului nostru. Păi, m-ați chemat să prezint măsurile legate de alegerile locale, de începerea școlilor și de... măsurile anti-COVID, nu m-ați chemat să vă prezint măsurile economice ale Guvernului Partidului Național Liberal.
Am să vă prezint totuși ceva. Guvernul nostru a apărat locurile de muncă pe toată perioada crizei economice declanșate de epidemie.* Uitați-vă pe date, pe REVISAL. Eu nu rostesc cifre scoase din burtă, minciuni ordinare care n-au absolut niciun fel de bază în realitate. Numărul de angajați cu contracte de muncă, angajații activi, pe data de 3 august: 5.589.435. Deci 5.589.435, la 3 august, numărul de angajați. La 1 ianuarie, înainte de declanșarea epidemiei și a crizei economice aferente, numărul de angajați era de 5.582.008.* Sunt date luate din REVISAL. Dacă REVISAL minte... Deși mă îndoiesc. Deci sunt angajați mai mulți cu 7.430.
Șomaj. Păi să vorbim cum se calculează. Rata șomajului pe datele ANOFM, repet, pe datele ANOFM – Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă. Vorbiți de un milion de șomeri. Pe datele oficiale ale ANOFM sunt înregistrați astăzi 256.000 de șomeri, din care 76.000 de șomeri încă sunt în plata indemnizației de șomaj, restul au ieșit din plata indemnizației de șomaj. Eu vă dau date, nu vă vorbesc... Sunt date care sunt oficiale și care există în baze de date.