Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 iunie 2015
Informare · respins
Ludovic Orban
Discurs
## **Domnul Ludovic Orban:**
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Ceea ce vom hotărî noi astăzi să nu credeți că-l va afecta numai pe Victor Ponta sau pe noi, ca parlamentari.
Decizia care se va lua astăzi va afecta democrația în România, va afecta percepția cetățeanului asupra Parlamentului, ca instituție fundamentală a democrației, va afecta imaginea României.
Ce se va hotărî astăzi va face înconjurul lumii și va fi urmărit de toate cancelariile lumii civilizate, de toți partenerii noștri euroatlantici. ## Stimați colegi,
Astăzi nu votăm, ca parlamentari, dacă Victor Ponta este sau nu este vinovat. Nu avem noi căderea să hotărâm acest lucru, de altfel nici nu avem informațiile necesare pentru a hotărî acest lucru, că dacă vă întreb pe toți parlamentarii prezenți în sală câți ați văzut dosarul, 90% dintre dumneavoastră, dacă sunteți onești, o să-mi răspundeți că nu ați văzut dosarul și că vă formulați opinia numai în baza unor informații trunchiate care vă sunt oferite de colegii de partid sau de colegii din Comisia juridică.
Noi, astăzi, votăm pentru a stabili un lucru clar, dacă în România respectăm Constituția, și anume că nimeni nu e mai presus de lege, nici măcar prim-ministrul Victor Ponta. Astăzi votăm dacă Parlamentul României susține sau nu susține înfăptuirea dreptății de către puterea judecătorească. Astăzi votăm pentru a stabili clar, pentru fiecare cetățean din țara asta, dacă Parlamentul României obstrucționează sau nu obstrucționează justiția. Acesta este votul.
Deputatul care a vorbit înaintea mea v-a spus să nu votați politic. La fel vă cer și eu: nu votați politic! Votați din considerente care țin de imaginea României în lume, din considerente care țin de apărarea democrației în România, votați din considerente care țin de ceea ce înseamnă așezământul constituțional într-o țară democratică. Votul politic, într-adevăr, este vineri.
Dacă vreți să vă apărați premierul, votați vineri împotriva moțiunii de cenzură. Dacă astăzi votați împotriva începerii urmăririi penale a premierului, nu vă apărați premierul, nu vă apărați Guvernul, nu faceți altceva decât să-i apărați pe aceia care s-au grupat în jurul premierului pentru a scăpa de justiție, pentru a-și prezerva afacerile oneroase cu statul, pentru a-și apăra bogățiile adunate din jaful făcut din averea publică a României.
## Stimați colegi,
Majoritatea sunteți oameni onești, care nu ați făcut afaceri cu statul, nu v-ați îmbogățit din bani publici, care nu aveți relații oneroase cu tot ceea ce înseamnă clientelele politicoeconomice care domină decizia statului român atât timp cât e Victor Ponta premier. Sunteți oameni care nu sunteți implicați în acest sistem corupt de putere care e construit în România. Nu vă transformați voi, oamenii onești care nu ați încălcat legea, care sunteți trimiși în Parlament ca oameni care să-i reprezentați pe cetățeni. Nu deveniți complici cu corupția în România, nu aruncați asupra României o anatemă pe care nu o vom putea îndepărta ani de zile de acum înainte.