Procedura prevede că, dacă este prezent în sală, trebuie să-și reafirme intenția de a demisiona.12 Deci acesta este regulamentul.
Dacă nu este prezent, luăm act de încetarea acestui mandat de deputat.
Conform dispozițiilor art. 238 din regulament, hotărârea de vacantare a locului respectiv de deputat urmează să fie întocmită de Comisia juridică și supusă spre dezbatere și adoptare plenului.
Comisia juridică trebuie să propună această hotărâre de vacantare, pe care, dacă o propune, o putem valida în cursul plenului de astăzi, așa cum am avut discuția, la solicitarea liderului de grup al PSD.
Și, de asemenea, în cursul acestei ședințe putem proceda la validarea mandatului noului deputat, în condițiile în care va fi validat de Comisia de validare, care poate să se întrunească în paralel cu plenul.
Vă informez că la Biroul permanent al Camerei Deputaților au fost depuse din partea grupurilor parlamentare o serie de solicitări cu privire la suplimentarea numărului de membri în unele comisii parlamentare, modificări în componența unor comisii permanente, desemnări de membri în comisiile permanente.
Practic, avem în anexă aceste propuneri, care sunt formulate de:
– Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal – se solicită suplimentarea numărului de membri pentru reprezentanții grupului parlamentar cu un loc în Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor, cu un loc în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și cu un loc în Comisia pentru sănătate și familie;
– Grupul parlamentar al Alianței USR PLUS solicită suplimentarea numărului de membri pentru grupul parlamentar al alianței în următoarele comisii: cu un loc în Comisia pentru industrii și servicii și, de asemenea, cu un loc în Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor;
– Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat solicită suplimentarea cu un loc în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului și cu un loc în Comisia pentru sănătate și familie.
De asemenea, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat propune următoarele modificări în cadrul comisiilor permanente ale Camerei Deputaților:
– domnul deputat Romeo-Daniel Lungu, membru al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, va face parte și din Comisia pentru tineret și sport, în locul domnului deputat Andi-Lucian Cristea;
– domnul deputat Marian Țachianu, membru al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, va face parte din Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului;
– domnul deputat Neaga Florian-Claudiu, membru al Comisiei pentru muncă și protecție socială, va face parte din Comisia pentru sănătate și familie;
– domnul deputat Nicolae Pavelescu, membru al Comisiei pentru transporturi și infrastructură, va face parte din Comisia pentru muncă și protecție socială, în locul domnului deputat Florian-Claudiu Neaga;
– de asemenea, domnul deputat Remus Munteanu, membru al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, va face parte din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, în locul domnului deputat Constantin-Neculai Pătrăuceanu.
Din partea Grupului parlamentar al AUR ni s-a comunicat desemnarea membrilor în comisiile permanente ale Camerei Deputaților după cum urmează:
– în Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare: pentru funcția de vicepreședinte – Dumitru-Viorel Focșa; pentru membru – Anamaria Gavrilă;
– pentru Comisia pentru buget, finanțe și bănci: Lucian Feodorov și George-Nicolae Simion;
– pentru Comisia pentru industrii și servicii: Dănuț Aelenei și Lucian-Florin Pușcașu;
– pentru Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport: Boris Volosatîi și Cristian-Daniel Ivănuță;
– pentru Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă: Darius Pop, care va deține și funcția de secretar;
– pentru Comisia juridică, de disciplină și imunități: Raisa Enachi și Georgel Badiu;
– în cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională: Nicolae Roman și Mircia Chelaru;
– în cadrul Comisiei pentru politică externă: Mihail Albișteanu, care va deține și poziția de secretar;
– în cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții: Georgel Badiu, care va deține funcția de vicepreședinte, și Nicolae Roman – funcția de secretar;
– în Comisia pentru regulament: Ciprian-Titi Stoica;
– în Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor: Silviu-Titus Păunescu și Adrian-George Axinia;
– pentru Comisia pentru transporturi și infrastructură: Dorel-Gheorghe Acatrinei, Ciprian-Titi Stoica;
– pentru Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice: Ciprian Ciubuc, Silviu-Titus Păunescu, Lilian Scripnic;
– pentru Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale: Ilie-Alin Coleșa și Dan Tanasă;
– Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului: Daniel-Gheorghe Rusu și Adrian-George Axinia;
– Comisia pentru mediu și echilibru ecologic: Gianina Șerban, Mihai Ioan Lasca;
– pentru Comisia pentru muncă și protecție socială: Antonio Andrușceac și Dumitrina Mitrea;
– în cadrul Comisiei pentru sănătate și familie: SebastianIlie Suciu, care va deține și funcția de vicepreședinte; SorinTitus Muncaciu;
– în cadrul Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați: Dan Tanasă – președinte, Gianina Șerban – vicepreședinte și Raisa Enachi – secretar;
– pentru Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării: Boris Volosatîi;
– în cadrul Comisiei pentru afaceri europene: Dumitrina Mitrea, care va deține poziția de vicepreședinte, și Anamaria Gavrilă;
– în cadrul Comisiei pentru constituționalitate: Ringo Dămureanu, care va avea funcția de președinte;
– pentru Comisia pentru știință și tehnologie: Vasile Nagy, care va deține funcția de vicepreședinte, și Ilie-Alin Coleșa – secretar;
– și, în fine, în cadrul Comisiei pentru tineret și sport: Călin-Constantin Balabașciuc.
Urmează să ne pronunțăm prin vot asupra acestor solicitări.123