Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 septembrie 2013
committee membership · retras
Marian Neacșu
Discurs
## **Domnul Marian Neacșu:**
Faptul că ei au înțeles să facă politică în felul ăsta nu face decât să-i supună oprobriului public, pentru că ceea ce s-a întâmplat aici... se demonstrează o dată în plus că acolo unde nu există discernământ, acolo unde nu există voință, acolo unde nu există parlamentarism adevărat există astfel de derapaje. Și eu îmi doresc ca sub această cupolă lucrurile astea să nu se mai întâmple.
Nu știu ce voia să cumpere domnul sau acei domni cu arginții trădării. Cu siguranță că în niciun caz o poziție parlamentară, în niciun caz Fondul Monetar Internațional, în niciun caz un Acord cu Fondul Monetar Internațional, stimate coleg, pentru că este pentru prima dată când acest acord cu Fondul Monetar Internațional..., înainte de a fi trimisă Scrisoarea de intenție către boardul Fondului Monetar Internațional este prezentată aici, în fața Parlamentului, cea mai importantă instituție a democrației. Mă surprinde că acum sunteți extrem de vocali în zona băncilor în care vă aflați și nu ați găsit de cuviință la celelalte trei memorandumuri aprobate până acum să solicitați Guvernului pe care-l susțineați la momentul ăla să vină să spună în fața Parlamentului și în fața românilor ce-i așteaptă. Este pentru prima dată când un memorandum nu cuprinde măsuri de austeritate, nu cuprinde tăieri, ci cuprinde măsuri de relansare și de creștere economică. Ăsta este lucrul pe care trebuie să-l remarcați.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.