Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 mai 2008
Informare · informare
Valer Dorneanu
Discurs
## **Domnul Marin Pătuleanu** _– secretar de stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative_ **:**
## Mulțumesc domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Islandei privind readmisia propriilor cetățeni și a străinilor, acord ce cuprinde prevederi referitoare la modalitatea de readmisie a cetățenilor celor două părți contractante, la documentele prin care se poate dovedi sau prezuma cetățenia, excepții de la obligația de readmisie a străinilor, modalitatea efectuării tranzitului pe teritoriul uneia dintre părți, termenele în care părțile trebuie să formuleze și să răspundă la cererile de readmisie, suportarea cheltuielilor aferente, precum și
## Mulțumesc.
Dacă dorește cineva să intervină la dezbateri generale? Nu.
În aceste condiții, vă rog să constatați că, potrivit art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților, din moment ce raportul comisiei nu a cuprins amendamente admise sau respinse, urmează să supunem proiectul votului dumneavoastră final și acest lucru se va întâmpla mâine la ora 12.
## Poftiți?
Domnule Dumitriu, v-aș ruga să nu perturbați lucrările ședinței, eu am întrebat dacă dorește cineva să intervină și nu v-am văzut, m-am uitat expres la dumneavoastră, știindu-vă atenția și interesul. Deci vă rog să nu vorbiți din bancă. La punctul 5, Propunerea legislativă de completare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
V-aș ruga să observați că nu am reușit să dezbatem în timp raportul de respingere al acestui proiect și, cum termenul constituțional a fost depășit, urmează să constatăm că propunerea a fost adoptată potrivit art. 75 alin. (2) din Constituție.
La punctul 6, reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2006.
Vă rog să vă reamintiți că au avut loc dezbaterile și s-a decis atunci să se continue lucrările pe marginea acestui proiect marți, deci mâine.
Punctul 7, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2007 privind aprobarea unor măsuri financiare pe anul 2007.
Suntem în procedură de urgență.
Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru buget, finanțe și bănci au un raport comun pe care îl va prezenta domnul președinte al Comisiei pentru industrii și servicii, domnul Iulian Iancu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.