Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 iunie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Mario Ovidiu Oprea
Discurs
## **Domnul Mario Ovidiu Oprea:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Am intitulat declarația politică „Diferența dintre cele două jandarmerii”.
Declarația politică pe care o fac astăzi vine ca urmare a unei constatări periculoase. Șefii politici ai Jandarmeriei testează nervii și rezistența celor care protestează, de zile bune, în piețele publice din toată țara, dar mai ales în București. Se întâmplă programat și la ordin. Este evidentă diferența de abordare a protestului în care jandarmii le vorbesc protestatarilor, dialoghează și asigură ordinea în mod pașnic față de abordarea în forță practicată recent.
Am urmărit și eu materialele video cu jandarmi care trag de oameni, inclusiv de cei care au însemnul „Press” la gât, care întorc mâinile la spate și pun bocancii pe capul sau pe spatele unui protestatar culcat la pământ. Violență și forță, nejustificate și neprovocate.
Constat, așadar, că sunt zile în care jandarmii sunt lăsați să-și practice meseria așa cum au învățat, după lege și proceduri clare, prima regulă fiind aplanarea pașnică a oricărui conflict. Dar sunt și zile în care ordinul este să intimideze oamenii adunați în piețe, prin desfășurarea de dispozitive mari, care să nu permită mișcarea liberă a oamenilor, prin utilizarea amenințărilor și a extracției rapide din rândul protestatarilor a diverselor persoane, câteodată și jurnaliști străini sau oameni aflați întâmplător pe stradă.
Relatările celor care au ajuns la secții sunt grăitoare. Sunt ținuți câteva ore, în baza tulburării liniștii publice, dar fără explicații și dovezi clare, sunt ridicați tineri și bătrâni, deopotrivă, abandonați pe holuri în secțiile de poliție, pentru că secțiile sunt ocupate cu adevăratele cazuri urgente. Toate stau bine în filmul pe care îl regizează cei care dau ordine politice și care are rolul de a-i ține acasă pe cei care ar vrea să se alăture protestelor.
Este periculoasă strategia coaliției de guvernare de a se pune la adăpost de nemulțumirea generală, iar jandarmii sunt prinși între a respecta dreptul la protest al românilor și a respecta ordinul primit pe cale ierarhică. Această situație trebuie să înceteze și accentuez solicitarea, pentru că mi se pare esențial pentru democrație ca instituțiile de siguranță din România să-și respecte în continuare misiunea pentru care există și să nu li se denatureze rolul.
Vă mulțumesc și mă aștept la responsabilitate și măsură. Mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.