Mario Ovidiu Oprea

## **Domnul Mario Ovidiu Oprea:**

Mulțumesc, domnule președinte. Distins Senat,

21 martie este o zi care, poate, pentru mulți trece neobservată, pentru că ne-am învățat să primim, să așteptăm pentru a primi și să neglijăm a oferi. Trăim într-o țară în care oamenii arată cu degetul cu mult înainte de a gândi că pot oferi o mână de ajutor. Trăim în România, în care discriminarea este o lecție predată din fragedă pruncie, iar copiii cresc hrăniți cu prejudecăți.

Pe 21 martie marcăm, anual, Ziua Internațională de Luptă pentru Eliminarea Discriminării Rasiale.

În calitate de senator, în calitate de om, resping orice formă de discriminare, considerând că singurul principiu de diferențiere umană este reprezentat de faptele care vorbesc pentru noi, nu de culoarea pielii, nu de maladia de care suferim, nu de orientarea sexuală, nu de genul, și nici de resursele financiare de care dispunem.

De aceea, vă propun, o zi pe an, un moment de reflecție asupra falsului câștig pe care l-am avea discreditând sau devalorizând o serie de oameni ce au ajuns să se teamă de statutul lor, de reacția părții societății care nu a studiat nici bunele maniere, nici lecția de solidaritate, care au ajuns să se teamă de lipsa sprijinului guvernamental.

Consider că acest comportament reprezintă o încălcare a drepturilor omului. Categoric, voi milita întotdeauna pentru ca acei copii afectați de HIV SIDA să nu mai fie respinși la școală și tratați cu dispreț. Scandalos nu este diagnosticul lor, ci atitudinea nedemnă a acelor grupuri care evită a se pune în locul celor lezați.

Voi milita pentru judecățile corecte, bine cântărite, nu pentru tratamentul inegal la care sunt supuse grupurile de populație a căror singură vină este că au caracteristici fizice distincte de ale noastre.

Rasismul este o formă de ostilitate, o răzbunare, o agresiune față de cei cărora tocmai noi le-am interzis accesul către o poziție importantă.

Semenii noștri fac asta, statul face asta, în loc să exploateze în mod real termenii de integrare socială sau integrare în sistem. Vorbim în public despre egalitatea șanselor și ne prefacem interesați. În realitate, suntem indiferenți dacă acele sisteme sociale și de mediu devin accesibile fiecăruia dintre noi și, în special, celor care suferă de un handicap fizic sau psihic.

Marginalizarea nu este un act care ne izolează de ceea ce credem că e rău, pentru simplul fapt că noi nu suntem cei mai buni. Este un transfer de nedreptate, de frică, de descurajare pentru acei receptori care, de fapt, au nevoie de umărul nostru.

21 martie mai înseamnă ceva. Este Ziua Internațională a Sindromului Down, un moment dureros în care fiecare copil sau adult mai moare câte puțin, într-o țară în care ei se simt invizibili din cauza lipsei de programe specifice, din cauza lipsei de integrare socială sau din cauza absenței unor specialiști. Pentru că, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, cred în puterea exemplului personal, am ales să mă înscriu voluntar în Asociația _UpDown_ România și să sprijin demersurile pe care organizația le derulează spre ajutorarea copiilor diagnosticați cu Sindromul Down.