Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 noiembrie 2007
procedural · respins
Radu Mircea Berceanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Trecem la punctul 32, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 279 bis din 21 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare.
Propunerea legislativă este în procedură de urgență.
Raportul a fost întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.
Legea este o lege organică.
Discutăm raportul, după care, votul final va rămâne atunci când vom da toate voturile finale.
Înainte de a da cuvântul la dezbateri, aș dori să vă fac o propunere, care cred că este în concordanță cu o propunere făcută de domnul senator Puiu Hașotti, liderul Grupului parlamentar al P.N.L.
Vă propun să discutăm în continuare, până spre punctul 40, tot ce avem de discutat, și la ora 12,00 să dăm voturile finale la toate aceste legi, începând de la punctul 7 în continuare.
Deci la ora 12,00 vă rog să facem o mobilizare.
Noi și acum avem cvorumul pentru a supune la vot, dar am dori să avem un cvorum mai consistent, așa că la ora 12,00 ne vom opri și vom da voturile la toate aceste legi.
Așadar, mai departe, continuăm cu punctul 32.
Din partea inițiatorilor, dau cuvântul domnului senator Marius Marinescu, microfonul 8.
Aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.