Markó Béla

## **Domnul Markó Béla:**

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,

De-acum 19 ani, din primăvara anului 1990, sărbătorirea zilei de 15 martie a stârnit mari controverse între români și maghiari, iar cei care au avut interesul să mențină vrajba între noi, în primul rând reprezentanții vechiului regim, au reușit să genereze tensiuni interetnice în tot Ardealul. Astfel, peste câteva zile, la 19 și 20 martie, aceleași forțe ultranaționaliste au împins locuitorii din orașul Târgu Mureș și din împrejurimi spre un conflict sângeros, soldat cu mai mulți morți și răniți.

Sunt convins că am învățat cu toții din evenimentele de atunci și ne-am simțit obligați să căutăm, în mod consecvent, modalitățile pașnice de conviețuire și de soluționare a problemelor legate de relațiile interetnice. Am reușit să depășim propriile temeri și prejudecăți și am ales calea dialogului și colaborării, inclusiv la nivel politic.

Încă din 1990 s-a contestat folosirea simbolurilor naționale ale minorităților, încă erau foarte mulți care au negat dreptul comunității maghiare de a-și comemora propria istorie, o istorie care nu este văzută la fel de români și maghiari, fiindcă în trecut, de foarte multe ori, ne-am aflat de partea cealaltă a baricadei, dar în toți acești ani am învățat că trebuie să respecți trecutul celuilalt și atunci când nu ești de acord cu el, trebuie să respecți identitatea și simbolurile celeilalte comunități.

Astăzi deja maghiarii sărbătoresc liber în 15 martie, cu propriile simboluri și ne onorează în fiecare an, cu mesaje de urări de bine, președinții sau prim-miniștrii României.

În multe localități sunt prezenți la aceste festivități reprezentanții autorităților și partidelor românești.

În 1848 și 1849 maghiarii și românii nu au reușit să se înțeleagă, iar această neînțelegere, alimentată de habsburgi, a contribuit la înfrângerea revoluției ungare, cu toate că idealurile de libertate, egalitate și fraternitate ne erau comune și ne sunt comune în continuare. De aceea putem sărbători împreună astăzi, de aceea am putut depune eu însumi ieri la Cristuru Secuiesc câte o coroană la statuia lui Petöfi Sándor și a lui Nicolae Bălcescu.

Iată că se poate, stimați colegi, să fim împreună și atunci când, eventual, nu gândim la fel. Din acest motiv, nu pot și nu vreau să accept ca în 2009 să ne ghideze temeri, prejudecăți și mentalități pe care am crezut că le-am uitat demult.

Venirea unui demnitar din Ungaria în anii ’90 a fost precedată încă de multe împotriviri și speculații și, de obicei, dacă un membru al Guvernului Ungariei făcea o vizită în

România, era sfătuit să vină numai la București și să evite Ardealul, pentru a nu trezi suspiciuni sau tensiuni.

Am crezut că am reușit să dăm uitării acele vremuri, dar acum, văzând ce s-a întâmplat, ce s-a spus și ce s-a speculat în legătură cu venirea Președintelui Ungariei în Ardeal, trebuie să-mi dau seama că nu avem voie să credem că istoria nu se repetă.