Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Márton Árpád Francisc
Discurs
## **Domnul Márton Árpád Francisc:**
Doamnă președinte, Doamnelor și domnilor deputați,
Poate ați observat, până acum nu am venit la acest microfon, tocmai pentru a tranșa cât mai repede această problemă.
Mi se pare cel puțin interesant că, din moment ce s-a citit un raport al unei comisii, legat de o inadmisibilitate, doamna președinte a vorbit atât de emoționant despre acest raport, propunând cum să votăm, ulterior ei se gândesc cum că am fi votat altceva. Mă surprinde, dar eu nu fac calificative de genul celor pe care le-a făcut doamna președinte și colegii de grup parlamentar.
De fapt, am venit la acest microfon pentru a vă scuti de posibile sancțiuni.
Doamnă președinte,
Dumneavoastră ați uitat să chemați la ordine oratorii, care au folosit fel și fel de cuvinte legate de cei care nu au aceeași părere cu ei. Dumneavoastră ar fi trebuit să-i chemați la ordine. Evident, ar fi trebuit să aveți aceeași soluție, inclusiv legat de cuvântul dumneavoastră.
Dar mai aveți o posibilitate de a nu-i sancționa conform regulamentului, art. 151. Pentru că art. 151 zice clar: „Este interzisă proferarea de insulte sau calomnii, atât de la tribuna Camerei, cât și din sala de ședințe a plenului sau a comisiilor”. Cred că toată lumea a auzit cine și ce a spus de la acest microfon. Se regăsește în stenogramă.
Totuși, în cazul sancțiunii aplicabile, inclusiv de interzicere pentru o perioadă de 15 zile a participării la plen, caz în care probabil un vicepreședinte va trebui să conducă ședințele Camerei Deputaților, există o posibilitate de a scăpa de această sancțiune: deputatul care a proferat astfel de insulte să vină la microfon și să-și ceară scuze, începând cu doamna președinte și cu ceilalți colegi din Partidul Democrat Liberal, care au găsit de cuviință să profereze astfel de injurii. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.