Márton Árpád Francisc

## **Domnul Márton Árpád Francisc:**

Doamnă vicepreședinte, Doamnelor și domnilor deputați,

Cuvântul meu va avea trei părți: una obiectivă, una foarte subiectivă și o scurtă concluzie.

Partea obiectivă:

Noi nu am participat la crearea Uniunii Europene, nici la instituirea instituțiilor sale, pentru că nu eram membri și nu eram liberi să devenim membri.

După cum știm, această calitate a noastră a intervenit doar la 1 ianuarie 2007. Astfel, am putut participa la procesul de elaborare și adoptare a Tratatului de la Lisabona, necesitate intervenită – și adoptarea acestui tratat – pentru că proiectul de Constituție nu a fost ratificat. Așa au vrut anumite majorități, ar zice unii, conjuncturale, din unele țări membre. Cum s-au comportat instituțiilor statului român față de acest tratat? Eu cred că bine.

Tratatul este semnat la 13 decembrie 2007. Guvernul Tăriceanu îl trimite spre Parlament, pe 19 decembrie 2007, iar el devine, proiectul de lege de ratificare, Proiectul de lege nr. 1 din 10.01.2008.

În ședința comună din prima sesiune a Camerei Deputaților, din 2008, pe 4 februarie a fost ratificat acest tratat și publicat în data de 12 februarie 2003. Iată, în nici două luni, instituțiile statului român și-au făcut treaba în acest domeniu.

Am mai avut câteva probleme și avem, în continuare, de rezolvat, în legătură cu implementarea procedurilor prevăzute în acest tratat, dar despre asta au vorbit colegii mei.

Tot la latura obiectivă, însă trecând deja spre subiectivism, subiectivismul fiind doar alegerea textelor din tratat, permiteți-mi să dau citire unor articole din Tratatul de la Lisabona: „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității și statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv al drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.” Este art. 1A.

În art. 3B alin. (3), regăsim următoarele: „În temeiul principiului subsidiarității, în domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre, nici la nivel central, nici la nivel regional – ne cam lipsește acest nivel – și local, dar, datorită dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii. „Instituțiile Uniunii aplică principiul subsidiarității în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității. Parlamentele naționale asigură respectarea principiului subsidiarității, în conformitate cu procedura prevăzută în respectivul protocol”. Adică cine? Parlamentele naționale. Bun.

Un alt capitol, la Titlul II, vorbește despre Dispoziții privind principiile democrației. „Funcționarea Uniunii se întemeiază pe principiul democrației reprezentative. Cetățenii sunt reprezentați direct la nivelul... în Parlamentul European, statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de șefii lor de stat sau de guvern, și în Consiliu, de guvernele lor care, la rândul lor, răspund în mod democratic fie în fața parlamentelor naționale, fie în fața cetățenilor”, adică nu invers. Deci nu răspund parlamentele naționale față de Guvern și nici față de președintele țării. „Partidele politice, la nivel european, contribuie la formarea conștiinței politice europene și la exprimarea voinței cetățenilor Uniunii”.