Márton Árpád Francisc

## **Domnul Márton Árpád Francisc:**

## Domnilor vicepreședinți,

## Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

## Onorați invitați,

În seara zilei de 16 decembrie 1989, la Timișoara, în jurul parohiei reformate a pastorului Tökés László s-a strâns o mână de oameni, pentru a-și apăra preotul care, prin decizia puterii, urma să fie mutat. Aceștia, înainte, erau doar maghiari reformați, pe urmă, li s-au alăturat maghiari de altă confesiune, pe urmă, cetățeni de altă etnie. Timișoara de atunci, ca și cea de astăzi, era un oraș multietnic. După o vreme, mulțimea s-a îndreptat spre centrul municipiului, scandând lozinci anticomuniste. A doua zi, la fel. Ca răspuns, forțele de represiune au deschis focul asupra manifestanților. Atunci, doar în duminica neagră a Timișoarei, au fost uciși 53 de revoluționari, iar în evenimentele din zilele următoare, încă pe atât, numărul lor ajungând la circa 120.

În data de 20 decembrie, armata s-a alăturat revoluționarilor, iar Frontul Democrat Român a declarat Timișoara primul oraș liber de comunism. Au urmat Lugojul, Aradul, Bucureștiul, pe urmă Brașovul, Clujul, Târgu Mureșul, Sibiul.

În toată această perioadă dintre 17 și 22 decembrie au murit 162 de cetățeni români pe teritoriul întregii țări, răpuși de gloanțele forțelor de represiune ale comunismului, iar după această dată, încă 942, uciși, cică, de teroriști sau pentru că s-ar fi crezut că sunt teroriști.

La București, în data de 21, totul a izbucnit atunci când dictatorul a crezut că printr-un miting, unde a adunat zeci de mii de oameni și care a fost televizat în toată țara, poate să pună capăt evenimentelor din Timișoara, mințind poporul. Una dintre minciunile vehiculate pe atunci era implicarea

unor servicii secrete din Ungaria, Uniunea Sovietică, America, care ar fi dorit să rupă Ardealul. În data de 21 au fost aduși la Timișoara chiar mineri din Valea Jiului, cu răngi și bâte, împotriva maghiarilor și huliganilor care devastează orașul, dar aceștia, dându-și seama despre ce este vorba, s-au alăturat revoluționarilor. Atunci, astfel de minciuni nu au avut sorți de izbândă. Populația din România era sătulă de dictatura comunistă, de represiunea securistă, de teroarea forțelor de ordine, de frig și de foame. După 22 decembrie, Securitatea a fost desființată, urmând să se reînființeze sub numele de SRI, după evenimentele din martie 1990, de la Târgu Mureș.

Astăzi, în Constituția României putem citi: „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din Decembrie 1989.”

De aceea mă întristez și mă neliniștește când văd acțiuni ale unor reprezentanți ai unora dintre puteri care încalcă drepturile și demnitatea omului. Sunt contrare unui stat de drept, aduc mai mult a stat polițienesc, iar pentru aceasta se folosesc, printre altele, de „vânturarea” pericolului maghiar, ce nu a dat roade în decembrie 1989.